La data de 25 martie a.c., poliţiştii din Saligny i-au depistat pe P. Bogdan Marian, de 28 de ani, din Medgidia şi Ţ. Iulică, de 24 de ani, din localitatea Făclia, suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu, fapte comise la data de 24 martie a.c.
Astfel, în cauză s-a reţinut că data de 24 martie a.c., în jurul orei 17.10, lucrătorii Postului de Poliţie Saligny au fost sesizaţi, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, de 40 de ani, din localitatea Făclia, judeţul Constanţa, despre faptul că două persoane au pătruns fără drept pe terenul proprietatea sa, situat în localitatea Făclia, iar unul dintre ei a agresat-o fizic, atât pe ea cât şi pe soţul acesteia, prin aplicarea de lovituri cu pumnul în zona feţei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în jurul orei 16.40 reclamanta, se afla la domiciliu împreună cu soţul său şi a observat cum două persoane de sex masculin sustrăgeau produs petrolier (motorină) de la un tren de marfă – tip cisternă, aflat în mişcare pe relaţia Constanţa – Cernavodă.
Potrivit sesizării, la un moment dat aceştia au lăsat într-un şanţ trei bidoane cu capacitatea de 60 de litri fiecare cu produs petrolier, iar după circa 5 minute cele două persoane au pătruns fără drept în curtea reclamantei şi au lăsat recipentele. Femeia le-a cerut să părăsească, curtea şi a sesizat poliţia. Tinerii au revenit la scurt la scurt timp cu un autovehicul şi au pătruns fără drept în curtea femeii cu scopul de a lua bidoanele de motorină, reuşind să ia două dintre acestea şi să le urce în autovehicul, în curte rămânând un recipient. Cu această ocazia cei doi soţi au fost agresaţi, de suspecţi.
Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului a fost solicitat şi un echipaj de al Postului de Poliţie TF Cernavodă, care a făcut cercetări referitoare la sustragerea de combustibil din vagoanele trenului de marfă. Persoanele în cauză au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.