„România lucrului bine făcut” și „România normală” sunt principalele sloganuri sub care Klaus Iohannis a candidat și a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2014, respectiv 2019. Le-ar fi câștigat cu orice slogan, chiar și fără, pentru că nu logo-urile i-au adus voturi, ci contracandidații săi aleși cu grijă de Sistem, din interiorul său: Victor Ponta, respectiv Viorica Dăncilă. Privind retroactiv, Iohannis ar trebui să îi pomenească în fiecare zi pe păpușarii din spatele scenei, dar și pe „dușmanul” virtual, PSD, care i-a asigurat cei zece de mandat. Ce-i drept, în toată această perioadă, inutilul de la Cotroceni le-a tot mulțumit, chiar și atunci când, de ochii lumii, a fost nevoit să îi critice. Dacă tragem o linie, putem observa că instituțiile de forță au fost „păzite” de reforme profunde, justiția a fost „cumințită” iar „ciuma roșie” a alternat perioadele de opoziție cu cele de la putere. Din cei zece ani de KWI, șapte au fost cu PSD la guvernare (2014-2015, 2016-2019, 2021-2024). Șapte ani! Așadar, dacă spunem că Iohannis a fost mai mult președintele PSD nu greșim cu absolut nimic.
În fond, poate că aceasta a și fost înțelegerea din tenebrele Statului Paralel, de a păstra un echilibru al puterii. În realitate însă, neunsul de la Cotroceni a avut toată puterea, nimic nu s-a mișcat fără știința sau îngăduința sa. Singurul care l-a jenat a fost Liviu Dragnea și care știm pe unde a ieșit din viața politică.
Acum, la final de epocă, putem rezuma cei zece de ani împărăție muțească parafrazând super sloganul de campanie electorală ale lui Traian Băsescu în 2004 – „Să trăiți…bine!”. Ei, bine, lui Iohannis i se potrivește – „Să trăiesc…bine!” -, atât în funcție, cât mai ales după, prin bine înțelegând liniște în justiție și confort de nabab.
Liniștea și-a asigurat-o patronând calendarul electoral al acestui an și nășind o nouă Alianță contra naturii între PNL și PSD, în timp confortul era pregătit în Aviatorilor 86 pentru nu mai puțin de 9 milioane de euro. Trai neneacă, pe banii noștri!
Nesimțirea de care dă dovadă pe final mandat îi este, în fond, caracteristică, este emanată prin fiecare por al său. Ce apare însă la vedere, în toată splendoarea lui, este statul mafiot care a crescut bine mersi la umbra sa.
Secretomania din jurul lucrărilor desfășurate la Palat dar, mai ales, secretizarea documentelor care privesc șantierul de pe Aviatorilor, adică secretizarea cheltuirii banilor publici, reprezintă o formă de „omerta”, termen ce este caracteristic organizațiilor de tip mafiot. Toți știu și toți tac, documente există dar sunt secrete, cine ciripește o sfeclește, ca să nu utilizăm termenul licențios, care rimează și se potrivește cel mai bine.
Din păcate, opoziția noastră nu este nici măcar umbra lui Eliot Ness și nici a lui Paolo Borsellino, Giovanni Falcone sau Horacio Carillo, ca să îi enumerăm pe cei mai celebri luptători cu cele mai feroce organizații mafiote din Statele Unite ale Americii, respectiv Italia și Columbia, acesta fiind și unul dintre motivele care îl fac pe Iohannis să nu țină cont de nimeni și de nimic, pentru că nimeni și nimic i se opun.
Un „împărat” care aduce mai mult cu un „Padrino” sau „Godfather”.
