În atenția lui Sorin Grindeanu. Cine conduce, în realitate, Portul Constanța?

Recent, mai mulți operatori portuari ne-au sesizat existența unei anomalii la nivelul conducerii Administrației Porturilor Maritime Constanța SA, după demisia fostului director general, Florin Vizan, și demiterea Danielei Șerban din funcția de director economic. Vă reamintim că, la începutul acestui an, după ce s-a luat la trântă cu toți șmecherii care nu își achitau obligațiile față de APMC, în special cu Gabriel Comănescu și tandemul Stroe-Dumitrache, via Comagra și Midia International, Florin Vizan a demisionat intempestiv din funcție. Aceiași operatori portuari pun gestul fostului director general pe suma de presiuni politice și informative făcute de cei vizați de activitatea acestuia și care, într-un final, au făcut o breșă în zona liberală a conducerii statului român. Odată cu Vizan a plecat și matusalemica Daniela Șerban, de fapt, aceasta a fost retrogradată din funcția de director economic în cea de simplu economist la Sucursala Servicii Port. În plus, în locul lui Vizan a fost avansat fostul director executiv, tânărul Mihai Teodorescu, iar pe postul acestuia a fost trimisă necunoscuta Ileana-Mirela Bîrchi, fost consilier personal al ministrului Sorin Grindeanu.

Membru în Consiliul de Administrație al CNAIR, fără pic de experiență în activitatea portuară, doamna Bîrchi a devenit imediat victima Danielei Șerban, care a înțeles repede oportunitatea de a conduce prin interpuși și care a făcut ce știe să facă mai bine atunci când se schimbă șefii. Cum nu i-a mers cu Vizan și nici cu Teodorescu, Șerbanca a intrat rapid a intrat rapid pe sub pielea lui Bîrchi. Ambele profită din plin de tinerețea și bunăvoința noului director general, și preiau, încet și sigur, conducerea executivă a Portului, mai mult Șerban decât Bîrchi. Pe scurt, întrucât nu știe și nici nu înțelege mai nimic din documentele care i se aduc la mapă, Bîrchi a reprofilat-o pe Șerban din economist, în consilier personal. În realitate însă, Bîrchi nu are niciun cuvânt de spus în fața Danielei Șerban care îi sugerează rezoluțiile atât pe documentele care o privesc direct, cât și pe cele pe care le-ar putea aviza în locul directorului general, în funcție de interesele personale sau poate chiar de cele ale personajului despre care se spune că o ghidonează.

Cin’ să fie acesta, vă vom divulga în materialul următor.

Până atunci însă, întrucât din director economic retrogradat, Daniela Șerban a devenit directorul executiv de facto al APC,  ne întrebăm și noi, laolaltă cu operatorii care ne-au sesizat această anomalie, oare ce părere are ministrul Sorin Grindeanu? Cum este posibil ca omul său de încredere, Mirela Bîrchi, să devină marioneta Danielei Șerban, persoană schimbată din funcție la ordinul expres al acestuia? Noi credem că Grindeanu habar nu are ce se întâmplă în APMC, dar poate află acum, așa cum va afla în curând, tot de la noi, și cine are fir roșu la Daniela Șerban.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE