În urmă cu trei ani, directorul RAEDPP, la acea vreme, Stere Hira, apropiatul primarului Vergil Chițac, era cercetat de DNA Constanța pentru că intenționase, în mod ilegal, să transfere una dintre casele aparținând Constanței, în proprietatea nașului fiicei sale. Atât de supărat a fost primarul pe ceea ce a făcut apropiatul său, încât l-a avansat, dându-i în subordine Confort Urban, ocazie cu care Stere Hira a mai adunat niște dosare penale.
Și uite așa, o perioadă, casele și terenurile Constanței din posesia Confort Urban sau RAEDPP au rămas la locul lor. Nu și banii Confort Urban care s-au mutat generos către firmele unor procurori, dar aceasta este o poveste pe care o știm deja. Până săptămâna trecută, când am sesizat o nouă încercare de vânzare a unei case, făcută la foc automat și legitimată de aproape tot Consiliul Local. Da, da, chiar și de bunul și cinstitul Costin Răsăuțeanu.
Acum, ce nu știe lumea este că tupeul lui Stere Hira nu a revenit pur întâmplător. Din informațiile noastre, bine verificate, înainte de plecarea din fruntea DNA Constanța, procurorul șef Mihai Stanciu a închis TOATE dosarele penale aflate în lucru, atât pentru Stere Hira cât și pentru Vergil Chițac, cercetat pentru organizarea frauduloasă a evenimentului cu bărci viteză de pe lacul Siutghiol. S-a închis, tot.
Și culmea, nu-l vedeți pe Vergil Chițac ieșind să se laude că a scăpat de probemele penale, așa cum ar fi făcut oricine și mai ales el. Pentru că atât primarul cât și prietenul lui Hira știu bine cum s-au închis aceste dosare și preferă să scuipe în sân și să se bucure că au scăpat. Și, evident, să vândă din nou case, pentru că sunt albi ca neaua și, cel puțin deocamdată, pot dormi liniștiți. Acesta este adevărul din spatele ușilor închise, pe care nu vi-l spune nimeni.