Până mai ieri, doar studenții, colegii și cititorii lui Andrei Morar-Nae știau cine este și cu ce se ocupă. După publicarea pe internet a unei fotografii cu tânărul lector universitar doctor îmbrăcat în haine feminine, acesta a devenit cel mai discutat personaj din România.
Vâlvătaia care a cuprins spațiul public se explică și prin faptul că țara noastră este încă ferită de fenomenul bărbaților cu vulvă și al femeilor cu penis, la propriu și la figurat; pe cale de consecință, acest tip de exhibiționism caraghios, integrat în noua teorie de gen, încă surprinde și revoltă profund.
În multe alte părți ale lumii „moderne”, oamenii nu se mai împart doar în bărbați și femei, așa cum este normal, ci în bărbați care se consideră bărbați, bărbați care se consideră femei, bărbați care devin femei, femei care se consideră femei, femei care se consideră bărbați, femei care devin bărbați, precum și din bărbați și femei care nu se consideră nici bărbați, nici femei. Pe scurt, în „lumea nouă”, percepția față de propriul gen devine însuși gen, adică nu mai contează cum te naști, ci cum te identifici sau ce devii.
O răsturnare a normalului și moralului, o resetare a legilor firii date de Dumnezeu în zilele creației, o rescriere din pix a sistemului XY de determinare a sexului, o tulburare care, sub umbrela libertăților și a drepturilor totale, este impusă ca parte definitorie a lumii noi; un tentacul lung și periculos al ideologiei progresiste, toxină similară cu cea comunistă, dar mult mai otrăvitoare.
Ambele doctrine au ca obiect de activitate forarea la temelia legăturii dintre Dumnezeu și om, cu scopul rătăcirii generațiilor viitoare de Unicul Tată din ceruri, fără cale de întoarcere.
Dacă ideologia comunistă tăgăduia din start existența lui Dumnezeu și considera religia drept opiul popoarelor/maselor, cea progresistă nu neagă frontal, ci se poartă cu mănuși pentru ca, în final, să ajungă în același loc. În numele corectitudinii politice, trăsătură definitorie a progresismului, răul și binele devin concepte relative, viciul, patima, păcatul sunt văzute ca virtuți, calități, comportamente firești. În plus, prin prisma răstălmăcirii iubirii celeste, omul își permite orice pentru că va fi iubit și iertat de o divinitate abstractă, un soi de umbrelă pentru toți, dar care nu acoperă pe nimeni; în acest context, încet și sigur, chipul lui Dumnezeu din om se alterează, se schimonosește, se întunecă, consecințele fiind teribile ca manifestare societală și catastrofale ca evoluție spirituală, duhovnicească.
Cât timp omenirea se va îndepărta de firesc, adică de legile scrise și nescrise ale lui Dumnezeu, vom tot vedea bărbați cu bărbați, femei cu femei, bărbați care se cred și devin femei și femei care se cred și devin bărbați sau persoane care se declară fără sex; și nu doar că vom vedea, ci vom fi obligați să le facem culoar în societate nu pe criterii de competență și decență, ci pentru că sunt altfel. La cum se prezintă până acum, această „(R)evoluție altfel” pare să fie începutul sfârșitului acestei lumi, sfârșit ce este enunțat și anunțat în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul.
Implacabila săvârșire a acestui cer și a acestui pământ presupune însă luptă, nicidecum resemnare că aceasta vine oricum; iar pentru că nu știm când vine, important este cum ne găsește ca și cum s-ar petrece acum.
De aceea, teama, jena de a sancționa ACUM nefirescul și de a apăra firescul nu ar trebui să existe, pe de o parte, pentru că astăzi se clădește lumea copiilor noștri, iar pe de altă parte, pentru că rușinarea de legile firii și, implicit, de Dătătorul lor, bunul Dumnezeu, atrage după sine și rușinarea noastră la Judecată.
Evident, domnii care se cred sau devin doamne sau doamnele care se cred sau devin domni sau unii și alții care nu se cred nici unii și nici alții, nu trebuie nici judecați, nici izolați, nici tratați cu rău, dar nici transformați în modele de neatins nici măcar cu o critică decentă, doar pentru că acesta este trendul lumii, doar pentru că a venit momentul drepturilor și libertăților decerebrate. Nu omenirea este cea care trebuie să se schimbe fundamental pentru o minoritate, ci minoritatea trebuie să învețe să trăiască, să se adapteze după regulile scrise și nescrise ale unei omeniri care, în linii mari, a păstrat o linie a firescului; iar atunci când nu a făcut-o, Sodoma și Gomora s-au numărat printre consecințe.
P.S. Discuția despre competența domnului care se consideră doamna Andrei Morar-Nae este de plan secundar, pentru că: nu este important doar ce spui sau ce îi înveți pe alții, ci și cum o faci, inclusiv prin ținută; utilitatea materiilor predate de ace(a)sta – „Jocurile video și identitatea culturală”, respectiv „Introducere în studiul jocurilor video ca medii narative” – poate fi lejer pusă sub semnul întrebării; după cum este cadrul didactic, așa tinde să devină și elevul; tânărul lector universitar doctor a ales să facă o declarație publică despre orientarea sa față de propriul sex/gen, nicidecum despre competențele sale, de unde putem concluziona că pentru domnul/doamna Nae mai important a fost/este exhibiționismul și nu profesionalismul.
