La o plimbare pe jos, în centrul vechi al Constanței, trecătorii vor fi probabil surprinși de contrastul urbanistic rezultat în urma amplului proiect de reabilitare din zonă: imobile proaspăt renovate ce păstrează încă un aer interbelic se învecinează adesea cu unele aflate într-un stadiu avansat de degradare.
Coborând pe Tomis, de la lupoaică spre piața Ovidiu, pașii te poartă inevitabil prin fața fostului Hotel „Tineretului” sau BTT, așa cum mai este cunoscut de localnici.
Această clădire gri lăsată în paragină ascunde povești nebănuite, nu din epoca tristă comunistă în care a fost ridicată, ci povești mult mai recente, din perioada făuririi noului capitalism postdecembrist.
Din iulie 1999 și până-n prezent, hotelul se află în proprietatea societății „Dacia Tour” SRL, înființată în același an la Constanța, deținută de Stroe Felix, actualul șef al organizației județene a PSD.
Ani de zile, conform destinației sale inițiale, imobilul a fost exploatat în scopuri turistice, prin închirierea celor 36 de camere în regim hotelier, în timp ce la parter a funcționat aproape permanent un restaurant cu terasă la stradă.
Puțini și-ar fi putut imagina că-n spatele acestor activități absolut banale, zidurile clădirii ascund un adevărat incubator de firme fantomatice, cu activități din cele mai variate, derulate la nivel local, național și internațional.
Ei bine, în ultimii 20 de ani, în cele 36 de camere ale hotelului au fost găzduite, pe lângă turiști, sediile a sute de societăți comerciale. Și chiar și-n prezent în hotelul respectiv se află înregistrate sediile a 55 de firme private, multe dintre acestea fiind deținute, coincidență sau nu, de cetățeni străini.
Ca o particularitate aproape strategică, din pricina împărțirii sale în două corpuri, Hotel Tineretului are și două adrese poștale distincte: „bdul. Tomis nr. 20-26” pentru corpul A, respectiv „bdul. Tomis nr. 22-26” pentru corpul B. Această situație a permis înmatricularea unui număr foarte mare de societăți în aceeași clădire, dar care totuși apar cu adresă diferită, în funcție de modul în care au fost repartizate de conducerea unității.
Astfel, alături de „Dacia Tour” SRL, firma familiei Stroe care administrează clădirea, hotelul găzduiește în total 51 de firme, în corpul „A” dintre care 22 radiate și 29 ctive. Acestea nu-i aparțin lui Stroe Felix, în schimb, multe au legătură cu portul Midia, cu domeniul transporturilor maritime, sau cu rețelele comerciale libiano-siriane ce leagă tradițional Constanța de Orientul Mijlociu., după cum urmează:
Libanezi și sirieni la Etajul 2
La etajul 2, în camera 225-226, își are sediul firma „DEAIBES SHIPPING” SRL, înființată în urmă cu doi ani de cetățeanul libanez Deaibes Mikhael, societatea fiind specializată, după cum sugerează și denumirea, în “activităţi de servicii anexe transportului pe apă.”
Foarte interesant, numele lui Mike Deaibes a fost agățat într-o anchetă jurnalistică internațională, la care a participat și cotidianul România Liberă, prinvind rețeaua libanezo-siriană de trafic de migranți, destructurată parțial de justiția Italiană.
Conform anchetei citate, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2014, paza de costă italiană a identificat cargoul „BLUE SKY M” având 768 de migranți la bord, ce urmau să fie introduși ilegal în Uniunea Europeană prin Italia.
Înainte de a fi implicată în contrabanda cu migranți, cu ceva ani în urmă, nava „BLUE SKY M” operase pe relația cu portul Constanța, fiind agenturată chiar de firma libanezului Deaibes Mikhael, și de aici legătura cu acesta.
Și tot la etajul doi, de data aceasta la camera 210, și-a avut sediul COMAGRA SRL, deținută de Mușat Elena în asociere cu sirianul Hrishieh Amin.
Înființată tocmai în 1994, firma este specializată în servicii de încărcare-descărcare mărfuri, și după ce a zăbovit o vreme la Hotel Tineretului sediul i-a fost mutat direct în Secția 3 a portului Midia Năvodari, devenind vecină cu Ion Dumitrache proprietarul șantierului naval Midia și fratele siamez al liderului PSD Constanța, Felix Stroe.
Povestea asociatului sirian Amin este chiar mai interesantă decât cele prezentate anterior.
Pe lângă COMAGRA, acesta mai deține și societatea „MEDITERANEAN SHIPPING AGENCY” specializată în comerțul ovinelor, pe care le cumpără din România și le exportă în statele arabe. Așa putem înțelege legăturile absolut necesare cu portul Midia, devenit în ultimii ani inima comerțului cu animale vii.
Firma lui Amin s-a numit anterior „ARADOS SHIPPING CO”, iar în anul 2017 și-a căștigat celebritatea după ce una dintre navele de agenturarea căreia se ocupa, a scufundat o navă militară rusească în Strâmtoarea Bosfor.
Evenimentul s-a petrecut pe 27 aprilie 2017, atunci când nava animalier „YOUSARSIF-H” având la bord 9000 de berbecuți încărcați de la Midia, aflată în marș spre Iordania, a lovit nava rusească de spionaj „LIMAN” care s-a și scufundat imediat după impact.
Echipajul rusesc a fost salvat în ultimul moment de paza de coastă turcă, dar materialul informativ foarte sensibil stocat la bordul navei, a ajuns pe fundul mării, în apele internaționale.
Ancheta laborioasă demarată ulterior de Marina Militară a Federației Ruse, care a inclus și deplasarea a două nave de cercetare în Marea Neagră la locul sinistrului, n-a reușit să lămurească nici până azi condițiile coliziunii. De partea celalată, sirienii cu berbecuții au oferit o explicați extrem de simplă: „Nu i-am văzut pentru că era ceață.”
Numele ARADOS SHIPPING este legat și de afacerile fraților Hayssam. Informația a ieșit la iveală în 2007, atunci când cargoul „OMAR N” s-a proptit într-o macara din portul Constanța, accident ce nu s-a soldat cu mari pagube. Totuși, așa avea să se afle că „OMAR N” aparținea fraților Hayssam fiind agenturată de prietenii lor sirieni de la ARADOS.
Egiptenii de la Etajul 3
Un etaj mai sus, la 3, în camera 332, a fost găzduită IBH ONE IMPORT-EXPORT SRL deținută de cetățenii egipteni Hosam Mohsen Ali Mohamed Ibrahim și Ibrahim Mohsen Ali Mohamed.
Cel puțin oficial, familia Ibrahim făcea “comerţ cu ridicata al maşinilor agricole, echipamentelor şi furniturilor” produse pe care le exportă în state din Orientului Mijlociu.
Pe lângă IBH ONE din Constanța, egiptenii mai controlează și alte societăți cu sediile împrăștiate prin țară, toate fără activitate fiscală declarată, în ciuda faptului că firmele lor funcționează în România de mai bine de 10 ani.
Având în vedere acest modus operandi, orice afacerist onest s-ar putea mira de faptul că pe acești cetățeni străini nu-i caută nimeni să-i întrebe de sănătate, mai ales când vine vorba de societăți care prin natura activității lor, leagă țara noastră de state arabe.
Firma cu „beculețe” de la Etajul 2
Revenind la etajul 2, o altă firmă care se regăsește în fantomaticul hotel Tineretului este „ROLIGHT SERV PREST” SRL, deținută de sirianul Wahida Khalil.
Societatea a fost înființată în anul 2004, și se ocupă, cel puțin aparent, cu lucrări de instalații electrice.
Așa cum nu v-ați aștepta, firma n-a aparținut din totdeauna sirianului, și nici nu s-a ocupat cu instalațiile electrice, istoria ei fiind una mult mai incitantă.
Astfel, la nivelul anului 2008, societatea era deținută și administrată de constănțeanul Gheorghe Solom, patronul unui atelier auto din oraș.
În iarna lui 2009, Solom avea să primească de la Primăria Constanța, printr-un contract semnat de Confort Urban SRL cu ROLIGHTING, lucrări în valoare de 312.403,13 lei (fără TVA) pentru “repararea instalaţiilor electrice de iluminat ornamental.”
De fapt, era vorba de celebrele “beculețe” montate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în sezonul 2009-2010, perioadă în care Radu Mazăre se plângea pe la televizor că este obligat să facă economii din pricina crizei financiare. Era doar o minciună, pentru că în realitate, firma din hotelul lui Stroe își umplea conturile.
Întâmplător sau nu, ROLIGHTING doar ce-și actualizase domeniul principal de activitate, din „lucrări de instalaţii pentru clădiri” în „lucrări de instalaţii electrice” chiar înainte ca firma din subordinea municipalității, Confort Urban, să lanseze în piață cererea de ofertă. Ai jura că știa ce va urma.
Timpul a trecut, pe semne că banii s-au terminat, iar ROLIGHTING a ajuns în atenția ANAF pentru neplata taxelor.
Din păcate însă pentru autoritățile noastre, societatea nu-i mai aparține lui Solom ci unui sirian anonim cu nume irakian pe care nimeni n-o să-l mai găsească vreodată pentru recuperarea datoriilor. Sau poate nici nu-l caută nimeni?
O bucată de plajă din Mamaia a ajuns la Etajul 1
Coborând la primul etaj, în camera 130, regăsim sediul firmei „AGREMENT SEA & FUN” SRL, o misterioasă societate care-n vara lui 2019 și-a adjudecat de la Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, o bucată de plajă în Mamaia, Sectorul Constanţa 1, subsector 3t, în vecinătatea Falezei Nord (strada Salonic), în suprafaţă de 13.380 mp.
Parcela în cauză face parte din lotul de treizeci și două de sectoare de plajă scoase la licitație vara trecută de Apele Române, în iunie 2019, exact la o lună după ce firma AGREMENT SEA & FUN SRL s-a înființat. Dar evident că și această chestiune reprezintă doar o mare coincidență.
Societatea despre care discutăm este deținută în proporție de 100% de persoana fizică Mihaela Roxana Huștiuc, în vârstă de 40 de ani, născută în municipiul Botoșani, și care-n mod interesant, și-a deschis firma cu sediul la Hotel Tineretului, pe 21 mai 2019, cu doar câteva zile înaintea licitației pentru plajă.
Mai mult decât atât, Mihaela Roxana Huștiuc nici nu deține alte societăți, aceasta fiind probabil prima afacere din viața ei.
Iar treaba este una cât se poate de serioasă, gândită pe termen lung, având în vedere că tânăra firmă AGREMENT a primit prin contract de asociere în participație, sectorul de plajă menționat anterior, pentru 10 sezoane, adică din iunie 2019 până în octombrie 2028. Avea recomandări bune, o recomanda sediul social, nu-i așa?
Falimentarele de la Etajul 3
Dacă până acum am discutat doar despre firme active și semi-active, să trecem puțin și la cele trase pe linie moartă.
Ei bine, în dubla 331-332 de la etajul 3 al hotelului Tineretului din Constanța se află sediul „CONSTRUCTII, LUCRĂRI SPECIALE ŞI MONTAJ SA.”
Această societate specializată în “lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale” se află sub incidența Legii nr. 85/2006, fiind practic în stare de faliment. Dar lucrurile n-au stat mereu așa.
În trecut, afacerea a funcționat foarte bine, având peste 140 de angajați și încasări de 14,3 milioane de lei la nivelul anului 2008. Ulterior, cifrele au tot scăzut, an după an, pentru ca în 2018 societatea să declare pierderi de 1,3 milioane de lei și încasări de doar 1000 de euro.
La origini, firma a aparținut unui grup foarte select de afaceriști din Constanța, acționariatul său fiind alcătuit din ARGOS SA cu 48% (afacere administrată de familia Lazia) și persoanele fizice Silviu Mihai Marcoșanu cu 26% și Cornel Dragu cu 21%.
Marcoșanu a fost implicat în multiple combinații economice pe raza județului Constanța, din categoria acelora alimentate din bani publici.
De notorietatea este cazul GEOMARCO CONSTRUCT SRL, administrată și deținută în trecut de Marcoșanu, gazduită și ea pentru o vreme tot la Hotel Tineretului, care ani de zile a obținut contracte de oridinul miliardelor de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADN) în perioada 2015-2016, sau de la municipiul Constanța în martie 2014, și nu în ultimul rând, de la regia județeană de apă și canal RAJA SA în iulie 2017.
După apariția în presa centrală a unor materiale jurnalistice care legau activitatea GEOMARCO de numele șefului PSD Constanța, Stroe Felix, societatea și-a schimbat acționarul, acum fiind deținută și administrată de Ciprian Ștefan Dumbravă, în vârstă de 35 de ani.
Născut într-o comună din Dolj, aciuat de ani buni pe la Constanța, tânărul afacerist Dumbravă s-a făcut și el remarcat pe litoral în 2013, atunci când presa locală semnala că acesta și-a deschis un magazin de arme airsoft, chiar în centrul stațiunii Mamaia.
În plus, numele lui Dumbravă a fost trecut la alegerile din 2012 pe lista candidaților pentru camera deputaților a Partidul Ecologist Român (PER), pentru Colegiul 3 Constanța.
Condamnatul din Corpul B
În corpul B al clădirii, la etajul 2, în camera 206, își are sediul „BAM CONSTRUCT CONSULTING” SRL, administrată de Nelu Buzea alias „Nini”, uimitor sau nu, acesta fiind unul dintre primii parteneri de afaceri ai fostului lider PSD, Liviu Dragnea.
Născut în 1969 în Slobozia, comuna Gheorghe Doja, afaceristul Nelu Buzea a fost condamnat, pe 2 octombrie 2000 de Tribunalul Brăila, la 12 ani de închisoare și 4 ani de interzicerea unor drepturi pentru înșelăciune, numele său figurând în 2009 pe site-ul IGPR la persoane date în urmărire, după cum preciza publicația Gura Ialomiței.
Condamnarea a survenit în urma unei ample anchete a poliției și procuraturii, după ce Nini împreună cu alți complici din Constanța au țepuit, în februarie 1997, societatea brăileană BRAIGAL SA – Sucursala Suingal (Comsuin) cu suma de 2.336.400.000 lei vechi (303.000 USD ), echivalentul din prezent a aproximativ 1,3 milioane de Euro
Astfel, Nelu Buzea în calitate de președinte al societății „Mastercom” SA din Turnu Măgurele, și Nicolae Misirliu patronul firmei constănțene „Ina Imp Exp” SRL, cu sediul în localitatea Ovidiu, au întocmit o serie de acte fiscale false din care să rezulte că dețin cantiatea de 3000 tone porumb boabe, pe care au vându-o doar scriptic combinatului brăilean „BRAIGAL” SA.
În felul acesta, cei doi au reușit să încaseze suma de de 2.336.400.000 lei vechi, dar fără ca marfa să mai fie vreodată livrată, și de aici s-a ajuns la plângeri penale, anchetă, și-n final la condamnări.
Pentru cei interesați de suivecile anilor ’90, ancheta judiciară de atunci a fost detaliată într-un material de presă, publicat de Ziarul de Iași, în octombrie 2000.
Legătura lui Buzea cu Liviu Dragnea a fost dezvăluită de o anchetă jurnalistică, apărută în urmă cu doi ani în ziarul online Liber în Teleorman, în care se susține că Liviu Dragnea, prin A.E.I.C.I.P. Izbiceni, făcea afaceri încă din 1996 cu Nelu Buzea și societatea acestuia „Mastercom” SA din Turnu Măgurele.
Oricum, după toată tevatura explusă în rândurile de mai sus, este cel puțin interesant cum acest Nelu Buzea a aterizat în 2015 cu sediul noii sale firme tocmai la Constanța și tocmai în hotelul administrat de șeful organizației PSD, Stroe Felix. O coincidență nefericită, cel mai probabil.