Întindeți covorul roșu pentru tricolori!

Atunci când România a fost extrasă în grupa preliminară a turneului final din Germania, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra, toate calculele de calificare se făceau cu țara noastră de pe locul doi, după Țara Cantoanelor; și totuși, ai noștri au terminat grupa pe locul 1, după ce au obținut o victorie mare în fața Elveției al cărei lot este și astăzi de trei ori mai valoros decât al nostru, 281,5 milioane de Euro, față de 92,13 milioane, și care a eliminat campioana en-titre, Italia.

Mergând pe același fir al logicii, atunci când țara noastră a picat în grupa de la Euro 2024 cu Belgia, Slovacia și Ucraina, toate calculele de calificare se făceau tot cu Edi&Co. de pe locul doi, după Țara ciocolatei, așa cum mai este numită și Belgia. În final, România a încheiat grupa pe primul loc cu patru puncte, performanță unică în istoria participării la Campionatele Europene.

Să ne amintim[1]:

În anul 1984, țara noastră a terminat pe ultimul loc, cu un punct, într-o grupă teribilă cu Spania, Portugalia și Germania de Vest sau RFG; la fel și în 1996, după ce am pierdut toate meciurile din grupa cu Franța, Spania și Bulgaria. În anul 2000, România a mers mai departe de pe locul doi, cu patru puncte, după Portugalia, însă în fața Angliei și a Germaniei; în 2008, am terminat pe locul trei, cu două puncte, deasupra Franței, însă sub Olanda și Italia; în 2016, ne-am făcut de râs cu un singur punct obținut de pe ultimul loc, după Franța, Elveția și Albania.

Privind la structura adversarilor pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului la cele cinci turnee finale, se poate spune că grupa de anul acesta a fost cea mai accesibilă din istorie. Desigur, asta nu știrbește cu nimic performanța lotului actual, dar probabil că altfel s-ar fi scris calificarea în optimile de finală dintr-o grupă ca cea din 2000 sau 2008.

Numai că, dacă privim la evaluarea în euro a echipelor participante la acest turneu final, inclusiv la cea a formațiilor din grupa câștigată de țara noastră, ar trebui să facem valuri zilnice în cinstea performanței obținute de băieții noștri. Conform site-ul transfermarkt.com[2], România are un lot ce este evaluat la 92,13 milioane euro, cel mai subțire de la acest turneu final. Până și Albania este peste noi, cu o națională cotată la 111,60 milioane euro. În grupa pe care am câștigat-o, Belgia este „cântărită” la 584,5 milioane de euro, Ucraina la 379 milioane și Slovacia la 156,4 milioane. Deci, și Slovacia ne depășește.

Echipa Olandei, adversara noastră din optimi, este de aproape 9 ori mai scumpă, fiind evaluată la 815 milioane de euro. Numai mijlocașul lui Paris Saint Germain, Xavi Simons, face aproape cât lotul României, 80 milioane euro; iar ca tabloul să fie complet, toate echipele pe care țara noastră le-a întâlnit la acest turneu final, plus Țara Cantoanelor, se situează pe locuri superioare în clasamentul FIFA-Coca Cola, după cum urmează: Belgia – 3, Olanda – 7, Elveția – 19, Ucraina – 24, Slovacia – 45, România ocupând poziția 47.

Evident, nu banii sau locul joacă fotbal, însă aceste două elemente ne arată unde suntem în fotbalul mare și cât de bucuroși ar trebui să fim pentru această calificare în optimile de finală; iar dacă la aceste cifre adăugăm ceea ce este cu adevărat important, adică echipele de club la care activează cei care compun loturile naționale, atunci am putea concluziona că băieții noștri ar trebui primiți acasă cu covorul roșu.

Să faci față cu brio unor jucători care activează la Newcastle, FC Copenhaga, Feyenoord, PSG, Napoli, cum sunt jumătate dintre slovaci, sau la Real Madrid, Arsenal, Cheslea, Girona, Valencia, cum sunt jumătate dintre ucraineni, sau la Atletico Madrid, Aston Villa, Olimpique Lyon, Manchester City, Arsenal, Sevilla, Roma, cum sunt cei mai mulți dintre belgieni, în condițiile ai tăi joacă pe la Muiather, Al-Okhdood, Damac, Rakow, Pafos, Gaziantep, Konyaspor, FCSB, CFR Cluj sau Craiova, este remarcabil.

Indiferent de rezultatul cu Olanda, este limpede că ai noștri și-au depășit condiția dată de valoarea echipelor de club și a valorii personale comerciale.

Chiar dacă nu avem calitatea fotbalului mare, am demonstrat că avem o inimă pe măsura acestuia, iar pentru această inimă regăsită la jucători și suporteri, chiar merită să fim mândri și să strigăm: „Hai, România!”


[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Romania_at_the_UEFA_European_Championship

[2] https://www.transfermarkt.com/euro-2024/teilnehmer/pokalwettbewerb/EM24

spot_img
Mihai Petre
Mihai Petre
Și-a început activitatea ca jurnalist în anul 1993, la Radio Costinești Constanța, apoi, un an mai târziu, la Radio Pro FM Costinești; după anul 1995, a făcut parte din echipa celui mai ascultat post de radio național și local, Radio Contact, și.a încheiat cariera radiofonică la Uniplus Radio în anul 2000. A trecut prin redacția ziarului Observator, a fost editorialist al cotidienelor Ziua de Constanța și România Liberă - ediția de Dobrogea. A continuat ca purtător de cuvânt al Prefecturii între anii 1998 și 1999 și al Consiliului Județean între 1999 și 2004. A bifat in carieră funcții precum șef de cabinet parlamentar, consilier județean, director de instituție publică. In ultimii patru ani a fost consilierul lui Decebal Făgădău, poziție din care s.a remarcat ca fiind unul dintre puținii oameni raționali de pe lângă fostul primar și cu care se putea dialoga oricând. Experiența politică de peste 18 ani și cea administrativă de peste 10 ani fac din Mihai Petre unul dintre cei mai buni analiști politici și cunoscători ai administrației locale constănțene.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE