Ion Dumitrache o reactivează pe Doina Cojocaru la conducerea Direcției Transport Naval

Doina-Teodora Cojocaru, controversata fostă juristă a CN Administrația Porturilor Maritime, revine la șefia Direcției Transport Naval din Ministerul Transporturilor.

Cum a ajuns Cojocaru șefă peste transporturile navale

Doina Cojocaru a candidat în 2020 pentru poziția de primar al orașului Ovidiu, din partea USR, scurtin la care a obținut doar 366 voturi. Ulterior, susținută de Dan Barna, și după ce Cătălin Drulă a ajuns ministru al transporturilor, Doina Cojocaru a fost propulsată în poziția de Director al Direcției Transport Naval, printr-un concurs absolut dubios.

Doina Cojocaru, condidat pentru poziția de primar al orașului Ovidiu
Doina Cojocaru, condidat pentru poziția de primar al orașului Ovidiu

La momentul respectiv, evenimentele s-au derulat foarte rapid. Astfel, la finalul lunii Mai 2021 au fost depuse dosarele pentru concurs, pe 27 Mai a avut loc proba, Doina Cojocaru fiind singurul candidat. Evident, aceasta a fost desemnată câștigătoare două zile mai târziu, pe 29 Mai.

Inițial, pentru aceeași poziție aplicase și Laurențiu Mironescu, directorul firmei de pilotaj COREMAR, însă, din motive necunoscute, acesta a preferat să-și retragă dosarul.

Astfel, Doina Cojocaru a avut culoarul liber spre șefia unei dintre cele mai importante direcții a Transporturilor.

Cine este Doina Cojocaru, șefa Direcției Transport Naval?

Doina Cojocaru și-a obținut Licența în Drept, în anul 2001, la universitatea privată „Româno-Americană” din Bucureşti.

Imediat după absolvire, tot în 2001, a fost angajată la CN Administrația Porturilor Maritime Constanța, unde a deținut de-a lungul timpului diverse poziții la Biroul de ralații internaționale, Departamentul resurse umane, Serviciul Contencios, devenind în final conislier juridic.

Prin 2004 s-a înscris la un Master în legislație maritimă, pe care susține că l-a absolvit în 2006 la Universitatea Maritimă din Constanța (UMC). Spunem că doar “susține” deoarece n-a binevoit timp de un an de zile, deși i-am solicitat, să-și prezinte public diploma de Master și fișa matricolă.

Doina Cojocaru și Dan Barna
Doina Cojocaru și Dan Barna

Conform CV-ului personal, lucrarea de disertație i-a fost coordonată de Prof. Univ. Dr. Costel Stanca, cel care avea să devină ulterior directorul CN APM.

Practic, Doina Cojocaru a lucrat din 2001 până în 2021 doar în cadrul CN APM, singurele “specializări” în domeniul transporturilor cu care se poate lăuda șefa navalului fiind postul de consilier juridic al administrației portuare și diploma de Master în legislație.

Propulsată de USR, reciclată de Ion Dumitrache de la PSD

În anul 2020, fără vreo legătură prealabilă cunoscută cu politica, Doina Cojocaru devine membru fondator și Presedinte al Filialei USR Ovidiu, o localitate cu 14 mii de locuitori din zona periurbană a Constanței, unde și domiciliază.  

Tot atunci a și candidat pentru fotoliul de primar al orașului Ovidiu, perioadă în care provoacă mai multe scandaluri artificiale, specifice strategiei electorale a USR, la finalul cărora reușește să obțină doar 366 de voturi.

În urma acestui eșec zdrobitor, Cojocaru este propulsată la șefia Direcției Transport Naval, în urma acelui concurs organizat în condițiile descrise anterior.

Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor din partea USR
Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor din partea USR

De la nivelul ministerului, în vederea sporirii veniturior personale, fostul ministru Drulă o impune politic în Consiliul de Conducere al Autorității Navale Române (ANR) și în CA-ul Aeroportul Internațional “Mihail Kogălniceanu”, unde reușește să producă mai multe scandaluri inutile.

Venirea PSD la guvernare, după ruperea alianței cu USR, o determină pe Doina Cojocaru să sară disperată în tabăra PSD Constanța, fiind acceptată fără discuții, datorită poziției pe care o deține la Ministerului Transporturilor, domeniul de mare interes pentru baronul PSD de Constanța, Ion Dumitrache.

Ion Dumitrache, PSD Constanța
Ion Dumitrache, PSD Constanța

Mai departe, lipsită aproape de orice competență în domeniul naval, Cojocaru este atrasă în siajul grupurilor private “binevoitoare” din mediul maritim constănțean, care-au mirosit imediat oportunitatea, șefa navalului devenind neoficial „port-drapelul” Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), și primind “consiliere de specialitate” de la Ovidiu Cupșa, fostul director general al CERONAV.

Simțind pericolul dar și presiunea portuarilor, noul ministru Sorin Grindeanu decide, pe la jumătatea anului 2023, să-i ceară Doine Cojocaru retragerea din toate funcțiile deținute la ANR și aeroportul Kogălniceanu.

Lăsată fără sinecuri și susținere politică, dar având totuși postul din minister securizat prin concurs, Doina Cojocaru alege să se auto-suspende din funcție, în vara lui 2023, și revine la Constanța în fieful baronului PSD, Ion Dumitrache.

Reactivarea troianului

Timp de un an de zile Cojocaru s-a aflat politic în dulapul Ion Dumitrache de la PSD Constanța, dedicat conservării cadrelor cu potențial.

Momentul relansării pionului a venit în luna August 2024, după ce patru muncitori au decedat în urma unui accident produs în docul Șantierul Naval Midia, patronat chiar Ion Dumitrache.

Nenorocirea petrecută pe 8 August, atunci când la nava „AMAR GLYFADA” s-a produs o explozie urmată de un incendiu, a evidențiat nerespectarea normelor de siguranță în muncă în cadrul societății lui Dumitrache.  

Doina Cojocaru, pe vremea când lupta cu "ciuma roșie"
Doina Cojocaru, pe vremea când lupta cu „ciuma roșie”

În plus, printr-un comunicat remis presei trei zile mai târziu, Autoritatea Navală puncta că întreaga responsabilitate pentru producerea deflagrației cade în sarcina șantierului și a armatorului, după cum urmează:

„Trebuie subliniat faptul că, în cadrul lucrărilor de reparații care au loc într-un șantier naval, este responsabilitatea exclusivă a șantierului și a navei la bordul căreia se desfășoară lucrările, să asigure un mediu de lucru fără pericole propriilor angajați, cu respectarea normelor de protecție a muncii, o autoritate a statului neputându-se substitui acestora” se susține în comunciatul ANR, din 12 August 2024.

După cum era de așteptat, în ciuda unei vinovății aproape evidente, Ion Dumitrache s-a simțit arătat cu degetul și pus la colț, ipostaze de netolerat pentru baronul de la malul mării.

Simțind că-i este amenințată poziția de lider incontestabil în plan local, Ion Dumitrache s-a gândit că este momentul s-o reactiveze pe Doina Teodora Cojocaru.

Astfel, pentru orice ochi avizat, planul lui Dumitrache devine străveziu, Cojocarul urmând să fie impusă, încă o dată, în toate structurile de conducere din domeniul naval, cu viitorul centru de comandă printre berbecuții din Portul Midia.

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE