Ion Dumitru, viceprimarul PNL cu atribuții de primar: ,,Adamclisi este o comună în plină dezvoltare. Peste zece ani nu veți mai recunoaște localitatea”

Adamclisi este o comună în plină dezvoltare, cu foarte multe proiecte aflate în curs de realizare și cu altele în diverse stadii de documentare. Localitatea este condusă din anul 2021 de viceprimarul cu atribuții de primar, Ion Dumitru, care spune că: „acești trei ani au fost de acomodare, am demonstrate că pot, ca am abilitățile necesare funcției de primar. Abia de acum înainte ,,Vine Valu”! Peste zece ani, comuna Adamclisi va fi de nerecunoscut.” În cei aproximativ trei ani viceprimarul liberal împreună cu echipa sa au reușit să atragă fonduri europene de peste 2.700.000 de euro, din domenii diferinte. Pentru a duce mai departe procesul de modernizare început, Ion Dumitru candidează susținut de PNL Constanța, la alegerile din 9 iunie, pentru funcția de primar al comunei Adamclisi. 

„Avem foarte multe proiecte în derulare, și foarte multe depuse, care sunt acum în analiză:

– În prezent suntem în procedura de selecție a constructorului pentru proiectul ,,Reabilitarea termică moderata a Liceului Tehnologic Jean Dinu Adamclisi, proiect finanțat prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), în valoare de 7.717.765,74 de lei (fără TVA), din care C+M 5.828.004,60 lei (fără TVA). Investiția presupune modernizarea clădirii prin consolidare și reabilitare termică. Consolidarea se va realiza prin lucrări precum: subzidiri cu beton armat la nivelul fundațiilor, intervenții asupra zidăriei și schimbarea acoperișului. Reabilitarea termică presupune anveloparea clădirii, schimbarea tâmplăriei, izolarea pardoselii, se va monta o pompă de căldură aer-apă pentru încălzirea spațiilor, iluminatul se va reface și va fi bazat pe lămpi cu led, se vor monta și panouri fotovoltaice pentru asigurarea consumului de energie electrică; Vom avea pompe de căldură, încălzire în pardoseală și panouri fotovoltaice.

– Un alt proiect vizează dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unității de învățământ preuniversitar la nivelul comunei Adamclisi – Liceul Tehnologic Jean Dinu Adamclisi. Investiția permite achiziționarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unității de învățământ preuniversitar la nivelul comunei, cu respectarea caracteristicilor minime impuse de Normativele în vigoare și a ghidului de finanțare. Valoarea proiectului este de 1,14 milioane de lei, bani asigurați tot prin PNRR;

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență se află în lucru și proiectele de Reabilitare termică moderată a clădirii publice – Dispensar uman, în valoare de 329.923,29 lei și reabilitare termică moderată a sediului primăriei, un proiect în valoare de 976.882,24 lei. Ambele se află acum în procedura de achiziție a constructorului.

-Tot în derulare este și proiectul pentru dotarea cu utilaje de întreținere a domeniului public: tractor, perie de asfalt, lamă de zăpadă, remorcă, un utilaj de tăiat iarba care se adaptează la tractor. Finanțarea este asigurată prin AFIR.

-De la începutul anului școlar, copiii din Adamclisi beneficiază de o grădiniță nouă, realizată cu finanțare prin PNDL II. Comuna va primi pentru elevi și un microbuz electric, iar administrația locală are deja în derulare proiectul pentru montarea a trei stații de încărcare electrică.

-Primăria se ocupă însă și de proiecte de mare tehnologie. A fost depus proiectul pentru un parc fotovoltaic de 175 KW, care poate asigura o bună parte din necesarul de energie pentru institutiile publice și iluminatul stradal.  Și acest proiect se află în fază avansată de derulare.

-Administrația locală derulează și un proiect care prevede construirea unei platforme pentru gunoiul de grajd, cu utilajele aferente. Crescătorii de animale strâng deșeurile, un tractor vine și ridică aceste containere, transformă deșeurile în compost care este dat înapoi crescătorilor. Finanțarea pentru acest proiect este de la Ministerul Mediului.

Ion Dumitru reamintește că investițiile în sănătate și în componenta socială sunt deosebit de importante:  „ În Adamclisi avem, prin Compania Națională de Investiții, depus un proiect pentru construirea și dotarea unui Centru Medical cu șase cabinete, dintre care patru cu medici specialiști care vor veni o dată pe săptămână pentru a oferi consultații. Primăria Adamclisi mai construiește lucruri de care – vrem, nu vrem – oamenii au nevoie: case mortuare. Cea din Adamclisi și-a dovedit utilitatea, urmează încă două: una în Zorile, una în Urluia. Ambele sunt în proces de recepție.”

-,,Pentru urbanizarea localității avem depus un proiect de construire trotuare și piste ciclabile pe o lungime de 12 kilometri, care urbanizează jumătate din localitatea Adamclisi. Aici vor fi îngropate cablurile de electricitate și internet/televiziune. Se vor construi rigole carosabile, trotuare pentru pietoni, pista de bicicletă și spațiu verde. La o nouă sesiune vom accesa fonduri pentru a face același lucru și pentru cealaltă jumătate de localitate”, a mai adăugat Ion Dumitru.

-„Am reușit să închidem asfaltarea în satul Urluia, grație unor fonduri guvernamentale. Este vorba despre modernizare drumuri de interes local, localitatea Urluia – Etapa I și Etapa II, proiect finanțat prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației. Împreună însumează modernizarea a 4,5 kilometri de drumuri comunale. Este un proiect ambițios ținând cont că în urmă cu trei ani am încheiat și finalizat alte contracte de asfaltare în satele Adamclisi și Zorile. Mai rămâne doar o singură localitate în atenția noastră, respectiv Abrud. Pe total în comună mai avem de asfaltat 9 km, plus drumul comunal care leagă Adamclisi de Rasova (18 km), și 4 km de străzi interioare în Abrud, pentru care avem cererea depusă la Minsterul Dezvoltării.  Conectarea Adamclisi de Rasova se face prin reabilitarea drumurilor comunale ce includ satele Abrud și Hațeg,” a mai explicat Ion Dumitru.

-În ceea ce privește sistemul de canalizare, comuna Adamclisi are un proiect depus la Ministerul Dezvoltării pentru canalizare, urmând ca Zorile și Urluia să fie racordate la aceeași stație de epurare din extravilanul localității Adamclisi, iar Abrudul va funcționa pe microfose ce vor fi golite și transportate cu o vidanjă specială, la stația de epurare din Adamclisi.

-Căminul Cultural din localitatea Zorile se află în procedură de receptie. Valoarea contractului de finanțare se ridică la suma de 2.076.733,21 lei cu TVA. Investiția a presupus reabilitarea clădirii la interior și exterior, schimbarea acoperișului, înlocuire tâmplărie și pardoseală, refacerea instalațiilor electrice și sanitare, amenajare grupuri sanitare, încălzirea se va face electric cu aer condiționat. De asemenea proiectul presupune și dotarea clădirii prin achiziționare mobilier, sistem de iluminat și sonorizare,” a mai completat Ion Dumitru.

Când spunem Adamclisi, nu putem să nu ne gândim însă la moștenirea sa romană și la potențialul turistic: „Intenția noastră este să dezvoltăm turismul. Avem monumentul, avem trei pensiuni, unde turiștii se pot caza și avem un mic restaurant lângă muzeu. În cadrul unui proiect de digitalizare a Primăriei Adamclisi, finanțat tot prin PNRR, am creat și un muzeu virtual. Este pe site. Tot la domeniul modernizării intră instalarea a 120 de camere de supraveghere, de mare rezoluție. Cetățenii vor beneficia de toată tehnologia modernă pentru a obține mai usor diverse adeverințe declarații și informații.

În viitor, langă cetate, va fi amenajat un parc. Avem o livadă de 6 hectare de duzi, care se va transforma într-un parc foarte frumos, cu parcare pentru rulote și cu locuri de campare pentru corturi. Există și un amfiteatru natural, vom avea alei, băncuțe. Pomii nu se vor defrișa. Se vor toaleta și vor rămâne așa. Vom instala toalete, vom pune pungi pentru gunoaie, tot ce este necesar. Nu există un loc asemănător de la Constanța la Ostrov. În același timp, Primăria a amenajat trei locuri de joacă în satele Zorile, Urluia și Abrud”, a mai dezvăluit candidatul PNL pentru funcția de primar al localității Adamclisi.

-În lucru se află Finanțarea 8 pentru cadastrarea sistematică a terenurilor extravinal și a fost semnata Finanarea 10, ocazie cu care se va finaliza procedura de cadastrare integrala a terenurilor extravilane. În colaborare cu Ministerul de Interne se va construi o Subunitate permanentă ISU, ce beneficiază de două autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD. Acum doi ani, s-a înființat Serviciul Public de Evidență a Populației, pentru localitatea Adamclisi.

Ion Dumitru candidatul PNL Constanța pentru funcția de primar al comunei Adamclisi este încrezător că pe viitor va putea realiza mult mai multe lucruri și va putea atrage mai multe fonduri. ,,Multe dintre proiecte au nevoie de sprijin de la Consiliul Județean, iar o colaborare eficientă este în beneficiul comunității. Florin Mitroi este cea mai bună alegere pe care putea să o facă partidul. În cunosc pe Florin Mitroi de foarte mulți ani. Este un tip deschis care a demonstrat. Sunt convins că, avându-l pe Florin Mitroi în funcția de președinte al Consiliului Județean Constața, vom beneficia de sprijin în toate proiectele noastre viitoare”, a concluzionat Ion Dumitru, candidatul PNL Constanța pentru funcția de primar al comunei Adamclisi.

Comandat de PNL Filiala Constanta, COD AEP 21240015

Executat de Dorian Punctro Press SRL – portal www.constanta.info

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE