Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a demisionat din funcție în urma scandalului legat de studiile sale universitare

Ionuț Moșteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării pe 28 noiembrie, după scandalul public legat de studiile sale universitare. Decizia a venit în urma a două zile de presiune politică, academică și instituțională.

În mesajul public prin care și-a anunțat demisia, Moșteanu a declarat că își asumă acest gest din responsabilitate față de Armată și pentru a nu devia atenția de la misiunea de apărare a țării, într-un context de securitate complicat. El a subliniat că, în cele cinci luni de mandat, a lucrat pentru modernizarea Armatei, pentru consolidarea relațiilor cu aliații și pentru accelerarea programelor de înzestrare.

Moșteanu a mulțumit președintelui, premierului, colegilor de partid și familiei pentru susținere și a transmis că România se află între influențe politice negative, dar că există lideri și instituții care mențin direcția proeuropeană și euro-atlantică.

“Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale.

Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere.

Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română.

România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara.

Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni.

Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie.

Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată. Și am făcut asta în fiecare zi – am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria.

Vă mulțumesc pentru încredere, pentru mesaje și pentru răbdare.

Mulțumesc și familiei mele pentru susținerea necondiționată în aceste luni, fără de care mi-ar fi fost imposibil să-mi exercit mandatul.

Am făcut acest pas cu toată conștiința unui om care iubește țara pe care o servește.

Și un gând despre viitor – România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mufați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic. La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă – Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum.

Dumnezeu să ocrotească România!”

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE