Ipocrizia lui Felix Stroe. Îl înjură pe primar în public, în timp ce PSD-iștii îi votează toate inițiativele

În mod normal, am fi putut pica în capcana unei știri cu titlul ”Felix Stroe îl rupe pe genunchi pe Vergil Chițac”.  Asta, după ce șeful PSD Constanța a ieșit public cu o declarație care-l calcă în picioare pe actualul primar al muncipiului Constanța.

Așa cum se înțelege însă din titlu, înjurăturile lui Felix Stroe la adresa lui Vergil Chițac bifează doar capitolul imagine, atât timp cât consilierii PSD votează pe bandă rulantă toate inițiativele actualei administrației. Și mai bifează, bineînțeles, la capitolul IPOCRIZIE. Nu este prima dată când Felix Stroe îl critică pe Vergil Chițac. Alianța PSD – PNL a funcționat însă, în continuare, nestingherită, iar vorbele consilierului PSD, Dede Perodin: ”PSD stă cuminte”, rostite chiar în ședință de Consiliu Local, au trecut netaxate de mai marii organizației social democrate din Constanța. 

Să vedem ce spune Felix Stroe.

”Este incredibilă disponibilitatea acestui primar al Constanței pentru distrugere, demolare și rapt (furt săvârșit prin violență, cf. DEX). Edilul care, după doi ani în care n-a făcut NIMIC, iar ceea ce a făcut a fost doar continuarea unor proiecte anterioare, dar și alea făcute PROST (vezi strada Ștefan cel Mare), e deja una dintre cele mai sinistre figuri care-au condus vreodată un oraș din România. După ce a transformat Constanța într-o tranșee continuă, de arată ca după bombardament rusesc, după ce a scumpit aberant locurile de parcare și a împărțit la fel de aberant orașul în “zone”, ca-n frații Strugațki, după ce a lăsat o perioadă parcurile și spațiile verzi de izbeliște și la discreția șobolanilor, după ce și-a propus să trimită la fier vechi monumente ale Constanței și multe alte trăznăi, acum i-a cășunat pe artiștii plastici?!? Atelierele lor, instituite în anii ’65-’75 și date atunci în folosință îi stau pe inimă primarului, care locuiește de fapt în Eforie. Complet străin de spiritul liber al artiștilor și de termenul de “boemă”, se leagă de niște sticle goale și de gunoiul oamenilor, realizat și din procesul anevoios de creație al pictorilor, sculptorilor… Ca și în situația vaporașelor de la intrările în oraș, nici aici nu ne spune ce vrea să pună în loc!? Pe cine vrea să bage în spațiile alea, CUI vrea poate să le vândă… Nu merităm, ca locuitori ai acestui oraș – dintre care unii l-au votat, naivi sau de bună credință – să știm, ce-are de gând!? Cu noi, cu orașul. Consilierii municipali PSD vor vota evident împotriva acestui FURT, împotriva aruncării în stradă a artiștilor constănțeni, a umilirii lor. Nemaivorbind de batjocura la care i-a supus, publicând, pe pagina primăriei, fotografii care sugerează că sunt împuțiți, neîngrijiți, nespălați?! Să-ți fie rușine, Vergil Chițac! O rușine, pentru acest oraș-port. Să sperăm că (deja) de tristă amintire. Cât de curând…”

Bun, Felix Stroe turuie despre furt, distrugere, incompetență și un primar care va rămâne o tristă amintire. Noi nu am uitat însă că tot ceea ce descrie liderul PSD Constanța în acest text a fost votat, aproape de fiecare dată, de consilierii PSD, în ședințele de Consiliu Local. Îi lăsăm, la final, domnului Stroe, imaginile cu liderul consilierilor PSD Constanța, Dede Perodin, umilind toată suflarea social democrată, cu doar câteva cuvinte. Alte comentarii nu au sens. 

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE