Am fost convins, până nu de mult, că ideea construirii unei telegondole la Mamaia i-a aparținut “excentricului” Radu Mazăre.
Însă, spre surprinderea mea, după o documentare ceva mai serioasă, aveam să aflu că inițiativa este cu mult mai veche, încă din perioada comunistă, telegondola fiind un proiect al Întreprinderii de Agrement și Producţie Industrială pentru Turism sau “I.A.P.I.T.”
Înființată pe 1 ianuarie 1975 de guvernul Manea Mănescu, IAPIT avea trasate două domenii principlale de activitate: “organizarea activității de prestații de agrement și sportive pentru turiști” și “producția de utilaje specifice industriei hoteliere, de turism și de agrement.”
Conform actului fondator, Hotârărea Nr. 1494 din 22 noiembrie 1974, IAPIT se afla în organigrama Ministerului Turismului, funcționa pe pricipiul gestiunii economice, având personalitate juridică, potrivit prevederilor legale privind organizarea și funcţionarea întreprinderilor de stat din perioada socialistă.
Mai pe scurt, tot ce însemna divertisment în zonele turistice din întreaga țară, la munte și pe litoral, discoteci, săli de bowling și biliard, hidrobiciclete, telecabine, era dezvoltat și exploatat de IAPIT, în scopul obținerii de venituri la bugetul de stat.
În 1978, în urma împărțirii bazelor sportive din toată țara între I.H.R.-uri (Întreprinderea de Hoteluri și Restaurante) și I.A.P.I.T., cele mai rentabile activități din domeniul agrementului turistic au ajuns în patrimoniul Întreprinderii de Agrement și Producţie Industrială pentru Turism (IAPIT).
Din această postură, în martie 1984, conducerea I.A.P.I.T., reprezentată de directorul Dumitru Păunescu, a înaintat Ministerului Turismului spre aprobare o serie de propuneri menite să modernizeze stațiunea Mamaia, lista fiind următoarea:
Construirea „a încă două debarcadere pe lacul Mamaia (Siutghiol), pentru acostarea vaporașelor, astfel încât acestea să facă curse pe tot malul lacului, până la „Hanul Piraților” [în prezent restaurant Hanul cu Pește – n.a.], iar apoi spre Insula Ovidiu.”
Propunerea venea în contextul în care, la momentul respectiv, singura distracție la care turiștii aveau acces pe Siutghiol, era o plimbare cu vaporașul “Steluța” până la Insula Ovidiu, unde mai mult de o bere nu prea se mai găsea nimic. În plus, s-a cerut și dotarea cu încă un vaporaș, pentru realizarea mai multor curse (plimbări).
Următorul proiect pus pe listă de cei de la IAPIT era “dotarea în continuare cu windsurf-inguri și crearea a două centre de închiriat echipamente pentru windsurf, cu instructori specializați.”
„O idee unică în lume”
Ultima propunere din 1984 înaintată ministerului de către cei de la IAPIT, era construirea la Mamaia a unei linii de telegondole, care să traverseze lacul Siutghiol, și să lege stațiunea Mamaia de Insula Ovidiu.
Acest proiect avangardist, despre care inițiatorii săi au susținut atunci că reprezintă “o idee unică în lume”, avea în spate următoarea schemă economică:
„Ar putea circula 200 telegondole, a câte două persoane într-o cursă. 400 persoane la o cursă x 10 lei, sunt 4 000 lei încasări la o cursă. 10 curse pe zi ar aduce 40 000 lei. Volumul de inventar ar putea fi recuperat în 3 ani şi jumătate“ susținea conducerea IAPIT, în 1984.
Propunerea a fost aprobată doi ani mai târziu, în 1986, informația fiind lansată inclusiv în presa acelor vremuri.
Astfel, sub titlul „Anticipând surprizele estivale”, revista Flacăra din 31 ianuarie 1986 anunța că „vor fi construite încă 5 tobogane acvatice în Mamaia, Neptun, Saturn și Eforie Sud, și o linie de telegondole pe lacul Mamaia, spre insula Ovidiu” ,sursa primară a informației fiind ziarul regional „Dobrogea Nouă”.
Însă, în pofida propagandei, regimul socialist de la București nu prea mai avea bani nici de curent electric, cu atât mai puțin pentru realizarea unor proiecte de asemenea anvergură, turismul românesc de litoral aflându-se deja într-un declin vizibil.
Schimbarea regimului, petrecută după 22 decembrie 1989, a însemnat continuarea declinului turismului românesc, și poate în mod special a celui de litoral, Mamaia fiind privată de orice investiție în următorii 11 ani.
Agathon a scos proiectul de la naftalină
Deși părea îngropată, ideea avea să fie relansată în spațiului public în 2003. La momentul respectiv, la conducerea turismului românesc se aflat cel mai longeviv deținător al acestui portofoliu, răposatul Dan Matei Agathon.
Absolvent în 1971 al Facultății de Finanțe-Contabilitate din cadrul ASE, activat politic imediat după decembrie 1989, Agathon este cel care a preluat de facto în 1992 hățurile turismului românesc, și odată cu aceasta și vechile proiecte ale fostului guvern socialist.
Așa se face că, în anul pre-elrectoral 2003, înainte ca Radu Mazăre să-și lanseze o nouă candidatură pentru fotoliul de primar al Constanței, ministrul Agathon a scos de la naftalină propunerea construirii unei telegondole la Mamaia.
Cu mare tam-tam, Agathon decretează 2003 “anul agrementului”, și împreună cu primarul Radu Mazăre lansează programul intitulat „Bazele de agrement“, alcătuit din următoarele trei puncte:
„1. Amenajarea a opt spații de agrement nautic, patru pe malul mării și alte patru pe malul lacului Siutghiol, dotate cu ambarcațiuni; 2. Construirea unui parc acvatic [viitorul Aqua Magic – n.a.]; 3. Construirea unei instalații complexe de transport pe cablu pentru turiștii care doresc să admire panorama stațiunii Mamaia de la înălțimea de 40 de metri” după cum declara atunci ministrul turismului.
Urmărite punct cu punct, toate aceste propuneri aparțineau de fapt fostei Întreprinderi de Agrement și Producţie Industrială pentru Turism (IAPIT), lasate inițial în 1984 și aprobate în 1986, după cum am arătat.
Radu Mazăre și-a asumat fără jenă paternitatea proiectelor, prin lansarea unui zvon potrivit căruia “astfel de telegondole văzuse Mazăre prin statele Americii Latine, și de acolo i-ar fi picat și lui fisa.” Desigur, a fost vorba de o imensă intoxicare, deoarece, cluburile nautice și telegondola se aflau în laboratoarele ministerului românesc al turismului încă din perioada în care Radu Mazăre era elev de liceu.
Tot atunci, la finalul lunii ianuarie 2003, Agathon l-a instalat director general la SC Mamaia SA pe tânărul Dan Lucian Victor, finul și nepotul omului de afaceri Daniel Bartolomeu Finiș – un om cu mare trecere la nivelul guvernului. Această numire era una dintre cheile problemei, deoarece „Mamaia” SA urma să participe financiar la realizarea telegondolei.
La scurt timp, noul director Dan Lucian Victor a convocat, pentru data de 15 Aprilie 2003, Adunărea Generală a Acționarilor societății „Mamaia” SA, primul punct pe ordinea de zi fiind „mandatul emis de Ministerul Turismului privind aprobarea participării SC Mamaia SA ca asociat în cadrul SC Telegondola Mamaia SA.”
Față de viziunea fostului guvern comunist, pentru care totul trebuia să fie în patrimoniul statului, de data aceasta, unele dintre proiecte urmau să fie realizate în sistem privat, adică ca afaceri ale unor investitori, implicarea guvernului prin Agathon fiind doar o chestiune de fațadă.
Astfel, în timp ce bazele nautice și telegondola urmau să fie realizate și dotate din fonduri bugetare, de la administrația publică locală și surse private, viitorul parc acvatic de la piciorul de pornire al gondolei avea să fie strict o afacere particulară.
Mâna lungă a Securității comuniste
Noua societate constituită pe 30 iunie 2003, botezată “Telegondola Mamaia” SRL, a fost alimentată cu un capital social în valoare de 1,1 milioane de Euro, acționariatul fiind compus din „Mamaia” SA cu 72,7% și Primăria Constanța, cu diferența.
În timp ce „Mamaia” SA a participat cu bani la această asociere, mai exact cu suma de 800.000 Euro, primăria prin Consiliul Local a pus 300.000 Euro (un teren 3.200 metri pătrați evaluat la 250.000 Euro și 50.000 aport în numerar).
La cinci luni după înființare, pe data de 5 Noiembrie, s-a lansat și licitația „pentru achiziționarea întregului sistem de instalații cu gondole”, data limită de depunere a ofertelor fiind 12 Decembrie.
Dosarele au fost deschise și analizate pe 15 Decembrie, câștigătoare fiind declarate societățile „Dunărea” SA – cu rol de antreprenor general și „Arprocon Noustil” SRL din Constanţa – pentru partea de proiectare. Totul a mers ca uns, am putea spune.
Întreaga investiție s-a ridicat la valoarea de 3,5 milioane de Euro, o sumă fabuloasă, mai ales pentru acea perioadă, lucrările fiind demarate aproape imediat, în februarie 2004.
Mai departe, instalația pentru Telegondola Mamaia a fost achiziționată de „Dunărea” SA de la „Doppelmayr”, o companie austriacă cu sediul social în Wolfurt – lider mondial în construcția de telecabine.
Totul a fost pus pe poziție în următoarele șase luni, așa cum prevedea și contractul, Telegondola Mamaia fiind inaugurată oficial pe 16 Iulie 2004, în prezența primarului Radu Mazăre și a ministrului turismului Dan Matei Agathon.
„Dunărea” SA, antreprenorul general, care a și gestionat întreaga investiție, era o entitate economică descendentă a fostei ICE Dunărea, o întreprindere de comerț exterior a fostei Securități comuniste, noua firmă Dunărea fiind administrată de Costin Marian Francu.
Supranumit de presa de investigații “securistul zăpezii”, Francu a câștigat toate licitațiile pentru montarea noilor instalații de telecabine din Sinaia, Piatra Neamț și Borșa, dotarea pârtiilor de schi cu mașini de zăpadă artificială, și tot el, prin grupul „Dunărea” a intermediat dotarea municipiilor Constanța, Iași și Sibiu cu celebrele autobuze MAZ, contracte care au alimentat buzunarele dictaturii din Belarus.
