Judecătorii i-au respins fostului primar Mazăre cererea de eliberare condiționată

Magistrații Judecătoriei Sector 4 București au analizat azi cererea de eliberare condiționată înaintată de fostul primar al Constanței, Radu Ștefan Mazăre, pe care au decis s-o respingă, după cum urmează:

„În baza art. 587 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 59 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN, în prezent deţinut în Penitenciarul București-Jilava, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 587 alin. (2) din C.proc.pen., fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită.

În baza art. 275 alin. (2) C.proc.pen. obligă petentul-condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței astăzi, 17.04.2024.”

Are dreptul să conteste, nu și interesul

Cu alte cuvinte, Radu Mazăre are dreptul să conteste decizia, dar dacă face asta riscă să-și prelungească detenția, deoarece termenul de 9 luni ar „curge” doar după judecarea contestației.

Desigur, Radu Mazăre urmează să decidă, împreună cu apărătorii săi, ce strategie procesuală să adopte în raport cu soluția pronunțată azi, dacă s-o conteste sau nu.

Reamintim faptul că, fostul primar Mazăre a fost condamnat definitiv, pe data 7 februarie 2019, la 9 ani de închisoare, într-un dosar devenit celebru, supranumit “Dosarul Retrocedărilor.”

În același dosar, au mai fost condamnați la câte 5 ani de detenție, omul de afaceri Cristian Borcea, fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, precum și alte persoane, printre care foști funcționari publici din cadrul Primăriei Constanța.

În speță au fost anchetate și, în final, trimise în judecată, nu mai puțin de 37 de persoane, prejudiciu fiind estimat la imensa sumă de 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane Euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

La momentul primirii sentinței, Radu Mazăre se afla în Madagascar. A fost reținut de agenții Interpol trei luni mai târziu, pe 8 mai 2019, pe aeroportul din Antananarivo, și predat ulterior autorităților române, fiind adus în țară pe data de 20 mai 2019.

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE