Eliberarea lui Julian Assange din închisoarea britanică Belmarsh și încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu SUA doar pentru un cap de acuzare și care îi permite să se întoarcă liber, acasă, reprezintă una dintre cele mai importante știri ale anului în curs. Relevanța mondială a acestui eveniment rezultă nu doar din redobândirea unei libertăți pierdute încă din anul 2012 pe persoană fizică de Assange, ci și din saga luptei purtate de acesta pentru libertatea de expresie din momentul fondării WikiLeaks și a publicării primelor documente controversate; aceasta ne arată cât de complicată și riscantă poate deveni meseria de jurnalist, atunci când intri în posesia unor informații extrem de sensibile, unele clasificate abuziv, informații care te pot transforma într-un „enemy of the state”, în cazul lui Assange, însuși „the land of the free”, Statele Unite ale Americii.
Chiar dacă riscul face parte din fișa postului oricărui ziarist, nu mulți sunt dispuși să și-l asume pe cel suprem pentru adevăr, prin suprem înțelegând „concedierea” din viață și nu cea de la ziar, radio sau tv.
Din 1990 și până în prezent, 2888 jurnaliști au plătit acest preț. Potrivit informațiilor furnizate de International Federation of Journalists (IFJ)[1] și Comittee to Protect Journalists (CPJ)[2], peste jumătate și-au pierdut viețile în Irak (342), Mexic (208), Filipine (173), Pakistan (145), India (126), Federația Rusă (110), Algeria (106), Afganistan (104), Siria (101), Somalia (99). Dintre aceștia, cei mai mulți au fost pur și simplu asasinați (963-33,34%), prinși în linia focului în zonele de conflict (325-11,25%) și uciși ca urmare a misiunilor periculoase la care au participat (256-8,86%). Anul cel mai sângeros a fost 2023, cu 78 de jurnaliști omorâți, iar cel mai liniștit, 2002, cu doar 21 de jertfe.
Din păcate, în doar doi ani de zile, în Israel si Palestina s-au înregistrat 92 decese în rândurile ziariștilor, iar dacă la această cifră îi adăugăm și pe cei 20 omorâți în perioada 1992-2019, zona Orientului Mijlociu, Fâșia Gaza în special, ajunge în top, după Irak, Mexic, Filipine, Pakistan și India, peste Federația Rusă, Algeria, Afganistan, Siria și Somalia; această statistică sumbră ar putea deveni încă un motiv de pace în cea mai fierbinte zonă a globului.
Desigur, nu trebuie uitați jurnaliștii aflați după gratii, în total 2232 din 1992 și până în 2024, respectiv 320 la 1 decembrie 2023, conform CPJ. Dintre aceștia, de-a lungul timpului, cei mai mulți au fost închiși în: China, Turcia, Eritreea, Iran, Myanmar, Vietnam, Egipt, Etiopia, Cuba, Siria, Arabia Saudită, Kuweit, Azerbaidjan, Rusia; în prezent, „topul” este alcătuit din: China, Myanmar, Belarus, Rusia, Vietnam, Israel și Palestina, Iran, Eritreea, Egipt, Turcia, Arabia Saudită. Etiopia, Tadjikistan și India.
Cei mai mulți, 290 dintre cei 320, sunt și astăzi închiși pentru acuzația de „anti-state”, adică pentru că s-au manifestat împotriva propriilor conducători și a felului în care aceștia își exercită puterea. Următoarea „categorie” este întemnițată pentru „no charge disclosed”, adică nici până astăzi nu se cunosc motivele reținerii a 66 de jurnaliști.
CPJ vorbește și despre 72 de publiciști dispăruți din anul 1992 și până în prezent, cei mai mulți în Mexic (16), Irak (9), Siria (9), Rusia (7).
Au fost și ziariști „sinuciși”, cum este și cazul lui Garry Webb, care a dezvăluit implicarea tenebroasă a CIA în finanțarea trupelor Contras din Nicaragua. După publicarea seriei „Dark Alliance”, însăși viața lui Webb a devenit un coșmar chiar pe „tărâmul libertății”, coșmar finalizat cu sinuciderea sa câțiva ani mai târziu. Spre comparație, Julian Assange a avut mai multă șansă și pentru că s-a luptat din răsputeri pentru a nu fi extrădat pe pământ american, acolo unde l-ar fi așteptat peste 100 de ani de închisoare pentru 18 capete de acuzare.
Rămâne de văzut dacă acordul de vinovăție încheiat cu SUA doar pentru acuzația de „conspiraţie în vederea obţinerii şi divulgării de informaţii referitoare la apărarea naţională” și pentru care acesta deja a executat pedeapsa corespunzătoare în închisoarea britanică Belmarsh, conține și o botniță invizibilă care îl va transforma pe Assange din pitbull, în pechinez, WikiLeaks din spaima guvernelor, într-un tabloid de prost gust.
Până când timpul ne va arăta ce și cum, rămâne modelul de jurnalism „all in” promovat de ziaristul australian, care ar trebui studiat de către toți cei care aspiră la această meserie, așa cum ar trebui să fie și articolele tuturor celor care și-au pus în pericol, până la jertfă, propriile vieți pentru adevăr.
[1] https://www.ifj.org/fileadmin/user_upload/IFJ_white_book__part_1.pdf
[2] https://cpj.org/data/
