În ziua în care Parlamentul elen a ratificat căsătoria dintre persoanele de același sex și adopția copiilor de către cuplurile homosexuale legal constituite, premierul Kyriakos Mitsotakis a salutat, „cu mândrie”, legiferarea anormalului. Într-o lume care pare să lupte din răsputeri pentru a înlocui firescul cu nefirescul, care se depărtează de Dumnezeu și de buna rânduială lăsată de la Facere, care înlocuiește bărbatul cu femeia și femeia cu bărbatul, tatăl cu mama și mama cu tatăl și pe amândoi cu părinte 1, respectiv părinte 2, sexul masculin, cu cel feminin, pe cel feminin cu cel masculin și pe ambele cu cel neutru sau trans, familia tradițională cu cea anormală, arta cu grotescul, cultura cu incultura, educația cu mârlănia, competența cu prostia, rațiunea cu nebunia, bunul simț cu nesimțirea, tradiționalismul cu globalismul, cumpătarea cu consumerismul, sacrul cu profanul și pe Dumnezeu cu omul, ca să enumerăm doar câteva dintre defecțiunile introduse cu intenție în buna așezare și funcționare a omenirii, nu trebuie să mire pe nimeni că legiferarea absurdului este aplaudată de politicienii care sunt precum mersul lumii, adică defecți.
În fond, bucuria lui Mitsotakis este la fel de normală precum cuplurile de același sex; însă, dacă îl comparăm cu Emmanuel Macron vom ajunge la concluzia că premierul elen este mic copil, că Grecia este abia la începutul nebuniei totale, că Franța este deja de azil.
Recent, „motivat” de isteria irațională generată de decizia Curții Supreme de Justiție a SUA de a anula Hotărârea luată în 1973 în cazul Roe vs. Wade, fără a mai ține cont că propria legislație permite avortul încă din anul 1974, Parlamentul francez a decis să îl înscrie și în Constituție. Așadar, în Franța, dreptul de întrerupere voluntară a sarcinii a devenit constituțional, adică mai presus de orice lege. Dacă grecii au reglementat anormalul, se poate spune că francezii au mers mai departe și au constituționalizat crima.
Reacția lui Emmanuel Macron a fost parcă trasă la indigo după cea a lui Kyriakos Mitsotakis: „Mândrie franceză, mesaj universal!”
Într-adevăr, în termenul „pride-mândrie” pare să se înscrie întreaga ideologie progresistă, dar parcă este totuși prea mult să te mândrești cu sângele nevinovat al unor copii care nu vor mai vedea lumina zilei din pricina aceluiași motiv, invocat și de Parlamentul elen: libertăți și drepturi fără limite.
Dintre toate nenorocirile, avortul este cea mai odioasă crimă întrucât are ca victimă cea mai de preț și cea mai fragilă creație a lui Dumnezeu, un copilaș nenăscut care nu se poate apăra de chiuretă, care simte tot încă din faza de embrion, care imploră precum un adult pentru propria-i viață, doar că părinții nu îi aud nici scâncetul și nici întrebarea: „de ce, cu ce v-am greșit?”
Oare câți da Vinci, Michelangelo, Beethoven, Shakespeare, Van Gogh sau Coandă, Brâncuși, Grigorescu, Enescu, Eminescu, și lista este deschisă, nu au mai venit pe lume, oare de câți alți sfinți rugători am fost privați doar pentru că părinții au ales să le curme viețile, fără ca acestea să fi pus în pericol viața mamei?
Doar Dumnezeu le știe numărul exact, noi știm, cu aproximație, că numărul anual al avorturilor este situat între 40 și 50.000.000.
Ca o comparație, Primul Război Mondial a făcut aproximativ 10.000.000 victime, Al Doilea Război Mondial, 73.000.000; deci, doi ani de avorturi sunt cât două războaie mondiale. Desigur, putem face și alte paralele; de pildă, într-un an de întreruperi ale sarcinii se pierde de cel puțin două ori populația actuală a României, în nouă ani cea a Statelor Unite ale Americii, în 20 de ani cea a Uniunii Europene.
Privind la cifrele reci și seci, concluzionăm că aceasta este cea mai mare crimă din istoria omenirii moderne, ce se petrece în fiecare zi fiind acoperită de lege, iar, mai nou, este apărată și de Constituție, cel puțin în Franța. Dacă în această parte de lume nu mai există repere morale și normale de protejare a copiilor încă din pântecele mamelor, până când „modelul” va ajunge și la noi să luăm aminte de pe-acum, dar mai ales atunci, la necuvântătoarele însuflețite care se arată mult mai înțelepte decât Parlamentul francez și președintele Emmanuel Macron.
