Vicepreședintele PSD Constanța, Maricel Cîrjaliu, prezent în studioul cotidianului Replica de Constanța, a lansat un atac dur la conducerea partidului, pe care o consideră vinovată pentru blocajul din organizația de la malul mării.
În prezent, atât Felix Stroe cât și Ion Dumitrache conduc organizațiile de partid din postura de interimari, pentru că de la centru alegerile au tot fost amânate, iar asta, consideră Cîrjaliu, nu-i lasă pe social democrații constănțeni să-și prezinte viitorii candidați.
”Nu ieșim cu nume de candidați, pentru că nu avem BPJ și președinte, conform legislației, așa cum au toate organizațiile din țară. Organizarea acestor alegeri se stabilește de la nivel central”, a declarat Maricel Cîrjaliu.