Chiar dacă în Constanța a nins până acum preț de câteva ore, orașul este doar parțial deszăpezit. Face deja parte din tradiția administrație locale ca la Constanța serviciile de deszăpezire să fie asigurate de societatea Polaris M Holding SRL patronată de Eduard Martin – apropiat al primarului Radu Ștefan Mazăre.
La finalul lunii Noiembrie reprezentanții Polaris au efectuat chiar o “simulare” pentru ca prima zăpadă să nu ia pe nepregătite autorităţile. Acum când prima ninsoare a venit, cei de la Polaris au intervenit doar parțial, eliberând numai marile bulevarde ale orașului în timp ce arterele secundare au rămas aproape neatinse. La 24 de ore trecute de la căderea zăpezii, pe străzile orașului Constnața nu sunt prezente autospecialele pentru deszăpezire fiind probabil deja retrase în parcurile auto.
În acest moment, în oraș se circulă în condiții de iarnă, majoritatea autovehiculelor rulând cu 30-35 Km pe oră. Dacă în zonele centrale marile bulevarde au fost parțial deszăpezite, la întrarea în stațiunea Mamaia se vede clar că interveția celor de la Polaris s-a făcut cu “blândețe” carosabilul fiind acoperit cu zăpadă și porțiuni de gheață.
Deszăpezirea și salubrizarea Constanței, monopol al firmei Polaris
Grupul de firme Polaris controlat de deputatul PDS, Eduard Martin se ocupă de peste 14 ani de serviciile de salubrizare și deszăpezire în municipiul Constanța. În anul 2008 primăria a încheiat un contract pe 25 de ani cu Polaris astfel încât, și cu Mazăre și fără Mazăre, bugetul local să fie stors în continuare doar de Polaris, eliminând astfel “riscul” concurenței.
Potrivid declarației de interese a lui Martin, societatea Polaris are încheiat nu mai puțin de 496 de contracte pe bani publici în valoare de aproape jumătate de miliard de euro. Cu asemenea companie de deszăpezire orașul Constanța ar trebui să fie unul impecabil, deszăpezit și curat. În acest moment orașul Constanța este izolat. Autostrada Soarelui este închisă iar pe drumul vechi spre București nu se poate circula din cauza blocajului din localitatea Drajna. În acest moment mai mulți șoferi înzăpeziți au fost cazați la Drajna în așteptarea deblocării drumului.
ISU anunță: vremea se va înrăutăți, nu plecați de acasă
În această noapte vremea se va înrăutăţi, motiv pentru care solicităm cetăţenilor să nu părăsească localităţile. Din cauza vântului foarte puternic, vizibilitatea este zero şi există riscul ca utilajele de deszăpezire să nu poată ajunge la turismele blocate în trafic.
În acest moment, utilajele înaintează foarte greu atât din cauza condiţiilor meteorologice, cât şi din cauza autoturismelor care blochează partea carosabilă. Mai exact, utilajele reuşesc să înainteze cu cca 50 metri la fiecare 10 minute.
În continuare, cele mai afectate zone sunt nordul şi nord-estul judeţului, cele mai mari probleme fiind semnalate pe DN 22.
Autorităţile fac tot posibilul pentru deszăpezirea drumurilor şi asigurarea unor artere rutiere practicabile în condiţii de siguranţă. În funcţie de evoluţia situaţiei meteorologice şi a celei operative înregistrate în judeţul Constanţa, vom reveni cu noi date şi informaţii.
De asemenea, din cauza condițiilor meteorologice improprii, luni, 26 ianuarie 2014, se supendă cursurile în toate școlile din Constanța, urmând ca pentru zilele următoare să se ia o decizie în funcție de evoluția vremii.
Opoziția face treaba primarului
In cursul zilei de 25.01.2014, urmare a campaniei „Voluntar pentru Constanta” demarata de tineretul Partidului Miscarea Populara, mai multe persoane in varsta de la „Caminul pentru persoane varstnice” Constanta ne-au solicitat sa-i sprijinim pentru a le elibera de stratul de gheata aleea de acces care face legatura caminului cu farmacia si alimentara din zona. O parte din membrii Miscarii Populare au raspuns solicitarii si s-au deplasat in sprijinul acelor persoane.
Dupa degajarea aleei de acces de stratul de gheata tinerii PMP au fost felicitati de catre persoanele din camin precum si de trecatorii din zona, multumindu-le si facand precizarea ca autorititatile locale nu s-au implicat deloc in aceasta activitate cu toate ca este atributul strict al primarului Mazare, care se pare ca este la schi in Austria.
Actiunea „Voluntar pentru Constanta” va continua in urmatoarea perioada iar membrii Miscarii Populare vor interveni ori de cate ori situatia o va impune.