Pe 29 ianuarie am coborât din clădirea în care îmi desfășor activitatea în București, și m-am deplasat pe jos la cea mai apropiată farmacie, de unde mi-am cumpărat măști chirurgicale și vitamina C.
Când am întrebat dacă au măști la vânzare, foarte amabilă, farmacista mi-a răspuns că-mi poate vinde și la cutie de 50 de bucăți. În acel moment mi-am dat seama că sunt singurul “nebun” preocupat de epidemia din China.
Aș fi putut cumpăra toate măștile pe care le aveau în stoc, sau toată vitamina C disponibilă, însă mi-a trecut prin cap, într-o fracțiune de secundă, că scenariul chinez se poate repeta și la noi, situație în care mulți oameni vor avea nevoie de aceste produse.
Eu nu lucrez într-un mediu de risc: nu sunt medic, polițist, pompier, așa că-mi pot asigura destul de bine protecția personală.
În urma evaluării m-am rezumat la 10 măști pentru care am achitat în total 4,8 lei, și la un singur flacon de vitamina C.
A doua zi, pe 30 ianuarie, prin intermediul unei video-conferințe, președintele OMS decreta stare de „Urgență de Sănătate Publică de interes Internațional .” Și ce să vezi? Eram singurul telespectator european al acestei conferințe online. Am căscat gura la presa europeană, fără să observ însă reacții deosebite.
În schimb, printr-un ordin prezidențial, SUA și-au mutat personalul detașat, din Wuhan, în alte provincii din China, iar membrii de familie ai personalului diplomatic, sub 21 de ani, au fost repatriați de urgență.
Știind că Organizația Mondială a Sănătății este o agenție a ONU, îmi reveneau în minte vorbele lui Jim Angleton, fostul șef și fondatorul serviciului de contraspionaj american, care spunea, încă din anii ’70, că ONU este înțesată de ofițeri acoperiți, detașați acolo de toate statele acreditate.
Înțelegeți astfel de ce, după mintea mea, faptul că OMS striga acum din toți bojocii că ne aflăm în situația unei “urgențe globale” nu putea fi trecut cu vederea de serviciile de informații ale statelor vestice. Așa că m-am relaxat în așteptarea unei reacții.
Am pierdut luna februarie, din interese economice
Urmărind derularea evenimentelor, de la o zi la alta, pe parcursul lunii februarie, știrile din presa internațională deveneau tot mai alarmante.
În China dezastrul era în plină desfășurare, cu oameni bolnavi prăbușiți pe străzi, cozi kilometrice la intrarea în spitale, Wuhan-ul izolat, cu trupe militare dizlocate pentru a ajuta medicii civili depășiți de situație, în timp ce, în Europa domnea în continuare o liniște suspectă.
Știind faptul că presa occidentală are prostul obicei de a distorsiona orice mesaj venit dinspre China, pe motiv că acolo “ăia sunt comuniști” mi-am propus să obțin informații nefiltrate, direct de la sursă.
E o chestiune de manual să înțelegi că, prin intermediul relațiilor personale informația capătă altă valoarea, oamenii fiind cea mai calitativă sursă de date, pentru că ei au emoții, trăiri și capacități de analiză specifice, pe care un aparat nu le poate genera. Specialiștii numesc asta “HUMINT„
În consecință, la câteva ore diferență am sunat o veche prietenă, care lucrează de trei ani de zile în Hong Kong, pe o poziție importantă în cadrul companiei americane Marriott. Mi-a relatat cu îngrijorare că toate hotelurile din grupul lor aflate în China sunt fie închise, fie au un grad de ocupare foarte scăzut, în timp ce diferența până la 600 de unități, din regiunea ASIA-Pacific, sufereau din pricina epidemiei de Coronavirus. Era pentru prima dată când auzeam așa ceva. Încercam să-mi dau seama, ce pierderi poate contabiliza zilnic compania?
Tot cu această ocazie aveam să aflu că angajații marilor multinaționale cu sucursale în China și Hong Kong fuseseră instruiți să lucreze de acasă pentru următoarele 14 zile, iar 27.000 de angajați ai companiei aeriene Cathay Pacific se aflau deja într-un concediu neplătit de trei săptămâni. Asta se întămpla în primele zile ale lunii februarie!
Oare cei de la Washington ce fac?
Înțelegând că Bill Marriott, directorul executiv al companiei ce poartă numele tatălui său – cel mai mare lanț hotelier din lume – își bea cafeaua cu președintele Trump, era clar că situația din China este binecunoscută la Casa Albă.
Nici nu avea cum să nu fie, mai ales în contextul războiului economic dintre cele două mari puteri, devenit public în urmă cu trei ani.
Păi dacă nu-ți surpaveghezi adversarul, atunci pe cine? La ce bun toți sateliții care orbitează zilnic planeta, și rețelele clandestine desfășurate în spatele “frontului inamic”?
Am așteptat liniștit un semnal de la Washington, dar în loc de mutări inteligente așa cum vezi în filme, Trump m-a lăsat cu gura cascată, afirmând că noul virus trebuie tratat precum o banală răceală.
Cu speranța că ăștia sunt mai inteligenți decât par la prima vedere, am vrut să cred într-un plan secret al SUA de contra-ofensivă, dar cu fiecare zi care trecea am înțeles că singura lor apărare era “selecția naturală.”
Eram singuri, aproape în voia sorții, și trebuia să ne descurcăm după cum ne tăia capul. Era târziu să mai poți salva ceva în Europa, având în vedere că noul virus colindase deja continentul nostru în lung și-n lat, încă din noiembrie – decembrie 2019. Focarele erau deja active în nordul Italiei, în Austria la Tirol, în Spania, și-n general cam în toate zonele turistice importante, dar de ce să strice niște afaceri profitabile pentru un virus… Eram bolnavi, doar că poporul nu aflase încă.
În martie, toată Europa avea să contabilizeze morții rezultați în urma infectărilor din ianuarie și februarie. Așa se explică explozia de victime din Italia și Spania de după prima jumătate a lunii martie. Dacă privim cu trei-patru spătămâni în spate, vom avea tabloul clar al momentului “virusării” Europei și Statelor Unite.
Ce făcea Europa în februarie?
Pe stațiile tv din România se vorbea doar despre alegerile anticipate și noi majorități parlamentare – o meschinărie fără margini.
La Bruxelles, noul comisar european, Ursula von der Leyen, o ținea langa cu “pactul ecologic european” în timp ce la Londra, Boris cel viteaz, era foarte interesat de problema negocierilor pentru Brexit. Mi-a fost limpede ca lumina zilei: Europa prefera să privească în altă direcție.
S-a întâmplat astfel deoarece, în ciuda avertismentelor venite pe toate canalele, politicienii europeni și americani au sperat că epidemia de Covid-19 va fi sufocată în timp util în China, fără să admită posibilitatea extinderii la nivel mondial.
Dacă Beijingul reușea să stopeze, sau măcar să reducă la minim focarul cu 30 de zile mai devreme, Europa avea șansa s-o fenteze la limită.
Din păcate, după toate modelele matematice, lucrurile nu mergeau în această direcție, Covid-19 fiind mult mai contagios spre deosebire de frații săi din familia SARS.
Cine livrează securitate?
Judecând după modul în care au răspuns statele confruntate abia în martie cu izbucnirea pandemiei, este lesne de sesizat că Germania și-a adaptat cel mai bine sistemul pentru a face față nenorocirii, la fel și Israelul, care prin institutul „Migal Galilee” lucra deja la un vaccin împotriva Covid-19 atunci când noi abia aflam că virusul ăsta există.
GERMANIA – Să nu uităm că Angela Merkel a crescut în RDG, sub ocupație sovietică, și i-a servit ca asistentă lui Helmut Kohl, arhitectul reunificării Germaniei. În mod sigur, Angela n-a făcut urechea toacă atunci când BND-ul (serviciul german de informații externe) i-a atras atenția că se repetă figura cu SARS din 2003-2004, doar că acum la o scară mult mai mare, și evident nemții s-au pregătit pentru orice eventualitate.
ITALIA – Nu întâmplător, la începutul lunii martie, atunci când președintele chinez Xi Jinping s-a arătat deschis să ajute Europa în lupta cu pandemia, premierul italian a implorat să fie salvat din mizerie, în timp ce Angela Merkel i-a mulțumit politicos liderului de la Beijing, după care i-a închis telefonul.
MAREA BRITANIE – Boris, locatarul de pe 10 Downing Street, a fost cu siguranță prevenit din timp de MI6, doar că virusologul guvernului de la Londra, Patrick Vallance, l-a sfătuit că “imunizarea în masă” este cea mai bună soluție: stăm în picioare ca pe linia frontului, în timp ce norul de săgeți se îndreaptă spre noi, vedem cine cade, și ne număram la final. Cam așa suna planul de luptă al englezilor împotriva Covid-19. Observație: calmul englezesc nu învinge pandemia și nici de foame nu ține.
Totuși, presiunea presei britancie a fost atât de mare, încât, Boris și întreaga sa echipă de experți au fost obligați să-și revizuiască strategia, rezumată într-un final la bărbătescul îndemn “RUN!” (FUGIȚI).
Chiar și lui Boris avea să-i treacă “imunizarea” pe la ureche, atunci când în aprilie a petrecut vreo trei nopți la terapie intensivă. Dar nu trebuie omis nici faptul că, această imagine de erou neînfricat l-a ajutat să puncteze electoral.
ISRAEL – De unde, de neunde, în plină criză de materiale sanitare, agenții Mossad ai Israelului s-au prezentat într-o noapte (la începutul lunii martie), cu peste 100.000 de KIT-uri de testare pentru Coronavirus, procurate dintr-o “sursă necunoscută.”
Adică s-au descurcat haiducește. Dacă e bal, bal să fie! Oamenii și-au servit patria.
Fiind o țară aflată într-un război perpetuu cu statele arabe din jur, serviciile speciale israeliene activează permanent pe linia conflictelor deschise, fiind gata oricând pentru misiuni de tip commando – la sacrificiu dacă e nevoie.
SUA – Cât privește reacția întârziată a Americii, timpul avea să-mi dea dreptate. Pe 21 martie, cotidianul The Washington Post scria cu litere de-o șchioapă, cum a ignorat Trump toate avertizările agențiilor de informații privind amenințarea pandemiei de Coronavirus.
Conform surselor din serviciile secrete americane, citate de Washington Post, Casa Albă primise diverse informări, încă din 3 ianuarie, dar președintele a întârziat adoptarea măsurilor care s-ar fi impus, cu excepția faptului că, la începutul lunii februarie a instituit carantină de 14 zile pentru toți cetățenii americani sosiți din China.
Mai târziu, atunci când a realizat că nepăsarea o să-l coste politic și financiar, Trump s-a năpustit asupra Organizației Mondiale a Sănătății, acuzând-o că n-a tras mai ferm semnalul de alarmă, că actuala conducere a OMS se află sub papucul Chinei, sau chiar de mușamalizare.
În sensul acesta, actualul cabinet de la Casa Albă a lansat o gamă variată de scenarii conspiraționiste de genul: virusul a fost creat în laboratorul din Wuhan, comuniștii au gândit un plan de subjugare a planetei, acțiunile “deep state” împotriva ordinii mondiale, tehnologia 5G… et cetera.
Concluzia? Așa cum ați văzut deja, singurii capabili să primească pacienți din străinătate, și să trimită echipamente gratuit statelor afectate sunt nemții (foștii noștri aliați din cel de-al doilea Război Mondial). Geografia contează!
ROMÂNIA – Am lăsat țara noastră la final, pentru că ne-am obișnuit să acționăm după dictare. Avem o părere atât de proastă în ceea ce ne privește – știind prea bine ce personaje am instalat cu mâna noastră în pozițiile de răspundere – încât așteptăm mereu dispozițiile altora mai serioși.
Așa se face că, prima ordonanță militară a guvernului de la București a venit pe 14 martie, cu aplicare din 16, la aproape o săptămână după ce Ungaria și Austria anunțaseră închiderea granițelor, și la 24 de ore după ce Giuseppe Conte instituise carantină generală pe întreg teritoriul Italiei.
Merită să ne reamintim și primul caz confirmat de Coronavirus pe teritoriul României, raportat oficial în noaptea de 26 spre 27 februarie 2020, în urma unei anchete epidemiologice din ziua precedentă.
Este vorba de gorjeanul asimptomatic, “contact” al unui cetățean italian din Rimini. Anunțul a fost făcut la orele 23:30 de fostul ministru al sănătății, Costache, însoțit de secretarul de stat Arafat, într-o intempestivă conferință de presă transmisă în releu din sediul MAI București.
Data primului caz ne arată viteza de răspuns a autorităților
Păi din 26 februarie până în 16 martie să tot fie vreo 20 de zile. Cam atât am pierdut cu organizarea de șantier.
Dacă modelăm matematic scenariul în care România adopta măsuri ferme, măcar din 27 februarie, cu singuranță azi numărul celor infectați era la jumătate, și am fi discutat despre mult mai puține victime.
După datele prezentate mai sus, putem aprecia destul de exact că băieții noștri cu „ochi albaștri” informaseră conducerea statului despre riscurile asociate evenimentelor din Wuhan, cel puțin de la începutul lunii februarie, imediat după anunțul OMS.
Instalarea fricii
Cu doar două zile înaintea primului caz de Coronavirus de la noi, pe 24 februarie s-a declanșat și zvonistica, propagată în general prin intermediul serviciului WhatsApp.
Prin natura lor, informațiile sunt și ele “virale” iar primul mesaj propagandistic a fost acea presupusă „notificare de urgență” a Ministerului Sănătății, scrisă agramat, prin care eram “informați” să ne ținem “gâtul umed” pentru că altfel virusul ne va invada corpul.
A urmat un nou mesaj, în 10-11 martie, de această dată unul de Voce, în care o doamnă îi explica prietenei sale despre efectele bolii asupra organismului uman, și ce trebuie să facă pentru a se proteja de infectare. „Nu ai cum să te ferești” se explica spre finalul mesajului.
Mai putem pune la socoteală toate celelalte decizii și ordonanțe militare „scurse” rapid pe FaceBook și WhatsApp, înainte de a fi anunțate oficial.
La capitolul acesta am un singur comentariu de făcut. Citez din memorie: “Zvonul are două componente: una reală, care-l face util, și una fantastică, senzațională, sensibilă, care-l ajută să se propage. Zvonul este o armă utilizată de toate armatele lumii, fie pentru a ridica moralul propriilor trupe sau cetățeni, fie pentru a genera degringoladă în rândurile adversarului.” Așa am învățat eu, în 2005, la cursul de psihologie militară.
Jame Angleton spunea: “Deception is a State of Mind and the Mind of the State.” El a intrat deja în istorie, ca fondator al primului serviciu de contraspionaj al americanilor, pe care l-a și condus timp de 20 de ani (1954-1974): “Înșelăciunea este o stare a minții și mintea statului.”
La un pas DE PRĂPASTIE
Norocul nostru, dacă se poate spune așa, a venit pe 13 martie, atunci când senatorul Vergil Chițac a fost declarat pozitiv pentru Covid-19.
Spun noroc, pentru că astfel, la noi pandemia avea să lovească direct în „mintea statului” cu momente de panică unice, precum intrarea în auto-izolare a întregului guvern, în frunte cu premierul Orban (ferecat la Vila Lac 1), a membrilor parlamentului, a colegilor senatorului Chițac din filiala Constanța a PNL, a ziariștilor din presa locală și centrală. Toată lumea era în izolare, carantină, panică generalizată, situație în care Iohannis a apăsat butonul roșu.
Vă rog să faceți un simplu exercițiu de imaginație și să vă întrebați ce se putea întâmpla dacă acest virus ar fi fost și mai contagios, cu o rată a mortalității mult mai mare?
Era oare posibil, în condițiile evenimentelor petrecute la vârful clasei politice, ca în mai puțin de 14 zile statul român să rămână neguvernat?
Ei bine, dacă ați găsit răspunsul la această întrebare, puteți înțelege și care a fost nivelul de alertă privind siguranța națională, și cam pe unde ne aflăm azi din această perspectivă.
Va urma…
