În cursul acestei dimineți ar fi trebuit să aibă loc ședință ordinară de lucru a Consiliului Județean Constanța. Cei care au asistat, fără a înțelege ce se întâmplă, au înțeles că ședința nu s-a putut ține, pentru că s-au prezentat în sală doar șapte consilieri. Au urmat apoi acuzele grave ale (încă) președintelui CJC, Mihai Lupu, care arăta cu degetul către consilierii care nu s-au prezentat, spunând că pe ordinea de zi existau proiecte importante care au fost, în acest fel, sabotate.
În realitate, lucrurile nu au stat deloc așa. Consilierii județeni au un mod de lucru cu care s-au obișnuit de-alungul timpului. Atunci când majoritatea sunt plecați, solicită pe grupul lor de whatsapp ca ședința să se poată desfășura online, lucru care a fost unanim acceptat în toți cei patru ani de mandat.
Astăzi, însă, în ciuda faptului că mai mulți consilieri au solicitat să participe online la ședință, cu doar 20 de minute înainte, Mihai Lupu a refuzat această solicitare, spunând că nu acceptă decât prezența fizică.
Pentru ca apoi să mintă cu nerușinare că nu a primit o solicitare din partea consilierilor, pentru o ședință online.
De ce a procedat Mihai Lupu în acest fel? Motivul este extrem de simplu. Pe ordinea de zi fusese inițiat un proiect de hotărâre care aloca fonduri unui primar PSD-ist, pe care Mihai Lupu și-l dorea foarte tare aprobat, proiect despre care a aflat însă că va pica la vot.
Acesta este motivul pentru care Mihai Lupu a înscenat un nou scandal, încercând să construiască imaginea unei ședințe boicotate de consilieri.
După cum puteți vedea, în imaginile pe care vi le prezentăm, consilierii au solicitat, din timp, permisiunea de a participa la ședință online.
Cu 20 de minute înainte de ședință, reprezentanții președintelui Mihai Lupu au spus NU. Motivul, vi l-am spus deja.


