Mihai Lupu, afirmație gravă: ”Dacă rămâneam membru PNL ar fi existat interferențe în justiție”

Așa cum ne-a obișnuit, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat pe Facebook ceva ce presa anunțase deja cu câteva ore înaintea lui. Și-a prezentat demisia din funcția de vicepreședinte al PNL Constanța și a ales să se suspende din calitatea de membru al partidului. O măsură luată strict la nivel de imagine. Nu-și prezintă demisia din funcția de la CJC, dar alege această autosuspendare care nu înseamnă în fapt nimic. 

Totuși, în mesajul lacrimogen pe care l-a postat pe Facebook, Mihai Lupu face o afirmație extrem de gravă, pe care ar trebui să o explice în detaliu. 

Dragi prieteni și colegi,

Cu un amestec de tristețe și hotărâre, doresc să vă împărtășesc o veste importantă. Astăzi am decis să-mi prezint demisia din funcția de vicepreședinte al Organizației Județene #PNL Constanța.

O decizie deloc ușoară, pe care m-am văzut obligat să o iau, având în vedere angajamentul meu ferm față de obiectivele și valorile partidului. În lumina circumstanțelor actuale, care mă regăsesc implicat într-un dosar investigat de către DNA, cu suspiciuni de corupție, și având în vedere dorința mea de a nu afecta imaginea și activitatea partidului nostru, am considerat că este potrivit să mă retrag și să îmi depun demisia. În același timp, am solicitat suspendarea mea din calitate de membru al PNL, până la finalizarea cercetării, ca o măsură precaută, pentru a respecta procesul legal și a evita orice interferențe în desfășurarea justiției. Subliniez că sunt nevinovat și îmi doresc ca acest pas să demonstreze faptul că prioritățile mele sunt corectitudinea și integritatea. În pofida acestor evenimente, vă asigur că activitatea mea la CJC rămâne focusată pe nevoile cetățenilor județului, primăriilor și tuturor celor pe care îi reprezint. Mizez, în continuare, pe încrederea și suportul colegilor mei, deoarece dezvoltarea județului Constanța și finalizarea cu succes a proiectelor pe care ni le-am asumat rămân prioritățile mele principale.”, spune Mihai Lupu. 

Așadar, Mihai Lupu ne transmite că dacă nu s-ar fi suspendat din calitatea de membru al PNL, ar fi existat interferențe în desfășurarea actului de justiție. Nu înțelegem această mențiune. Dacă ești membru PNL, judecătorii te tratează altfel? Justiția este diferită pentru cei care fac parte din Partidul Național Liberal? 

Este o afirmație deosebit de gravă, pe care domnul președinte al Consiliului Județean Constanța ar trebui să o explice public, în opinia noastră. 

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE