Mihai Lupu, AUTODENUNȚ! Și-a folosit funcția pentru a asigura demiterea viceprimarului Florin Cocargeanu

În aprilie 2022, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, îl înlocuia, la conducerea CMSN Constanța, pe medicul veterinar Adrian Bîlbă, cu inginerul Iulian Călin, de la USR, care îndeplinea și rolul de consilier local în CLM Constanța.

Din acel moment, activitatea instituției a intrat în colaps. Sute de animale au murit, Acvariul s-a închis, instituția a intrat în vizorul Curții de Conturi și DNA, în timp ce directorul făcea praf mașina Delfinariului, prin țară, pe care oficial nici măcar nu avea voie să o conducă.

În ciuda faptului că am semnalat în mod repetat gravele carențe din activitatea directorului Iulian Călin, președintele Consiliului Județean Constanța a refuzat să-l înlocuiască și s-a încăpățânat să-i prelungească interimatul, din nou și din nou.

Totul a devenit clar în momentul în care în Consiliul Local Constanța, PSD și PNL au avut nevoie de o majoritate solidă, pentru a-i vinde o bucată de plajă șefului PSD, Ion Dumitrache. Lipsea un vot, iar acest vot a venit exact de la Iulian Călin, care a trădat USR-ul, pentru ca vânzarea să se realizeze.

Din acel moment, Iulian Călin a devenit parte a majorității PSD-PNL, votând de fiecare dată interesele acestor două partide, inclusiv în momentul în care prin votul său a fost demis din funcție chiar colegul de partid, viceprimarul USR, Florin Cocargeanu.

În cursul unei conferințe de presă, l-am chestionat pe președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, în legătură cu această situație, iar Mihai Lupu a ales să recunoască sincer toată situația.

”L-am ținut pe Iulian Călin în funcție pentru că partidul mi-a spus că are nevoie de votul său pentru a demite viceprimarul”, a recunoscut Mihai Lupu.

Avem de-a face cu un autodenunț. Mihai Lupu recunoaște astăzi că și-a folosit funcția în mod abuziv, pentru un troc politic. Din postura de președinte al Consiliului Județean a impus la conducerea Delfinariului un individ complet nepregătit, dar potrivit pentru interesele politice ale PSD și PNL.

Dacă avem procurori în Constanța, Mihai Lupu ar trebui pus sub acuzare urgent, pentru acest abuz.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE