Neînvinsă! Constănțeanca Amalia Niță este, la doar 18 ani, de 4 ori Campioană Europeană la Box

Amalia Niță, un nou AUR European!

Sportiva din Constanța și-a apărat titlul European cucerit anul trecut la Erevan, învingând prin decizie unanimă pe Olha Pylpchuk din Ukraina:

“De asemeni, sportiva noastră mai are în palmares și două titluri continentale cucerite la juniori: 2021 (Tbilisi) și 2022 (Montesilvano). Felicitări, Amalia!!!”, transmite Federația Română de Box.

Și tatăl campioanei a scris un mesaj emoționant pe o rețea de socializare:

“În Comuna Lumina, jud. Constanța s a născut acum 18 ani o mare Campioană. De 4 ori Campioană Europeană și de 3 ori Desemnată Ce-a mai Bună Sportivă la un Campionat European, performanță nemaiîntâlnită în România și Europa!”

La Campionatele Europene de box pentru tineret de la Porec (Croaţia), duminică după-amiază, Amalia Niță de la CSM Constanța a reușit o victorie concludentă, 5-0, la puncte în finala categoriei 75 kg, în fața ucrainencei Olha Pylypchuk:

“Amalia și-a demonstrat calitățile și tehnica încă o dată, în finala Campionatului European, după un meci pe care l-a dominat tactic, cunoscându-și bine adversara.

Constănțeanca este neînvinsă în carieră, fiind dublă campioană europeană de junioare, iar anul trecut a cucerit aurul, la categoria 70 kg, la Europenele de tineret de la Erevan (Armenia).

În semifinale, vineri, Amalia Niță a trecut clar la puncte, cu 5-0 de reprezentanta gazdelor, croata Ema Plazina.”, transmite Primăria Constanța.

Lotul feminin al României este antrenat de Constantin Gălbenuşe şi Luminiţa Turcin, iar la CSM Constanța, Amalia Niță este pregătită de Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu.

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE