În timp ce organizatorii festivalului Neversea au anunțat oficial că brandul dispare și va fi înlocuit cu „Kapital Festival”, organizat exclusiv la București, Constanța rămâne cu gustul amar al unei despărțiri pe care unii se chinuie încă să o nege.
Printre aceștia se numără și viceprimarul Costin Răsăuțeanu, care – în aprilie – imediat după ce organizatorii au anunțat că ediția din 2025 se mută în Capitală, a postat un mesaj optimist pe rețelele sociale:
„Din 2026 am convenit cu organizatorii să readucem cel mai mare festival de pe litoral în orașul nostru (…). Din păcate, timpul prea scurt nu mi-a permis să găsim soluțiile rapide pentru ca Neversea să se organizeze și în această vară, dar în 2026 festivalul se va reîntoarce, posibil în altă locație.”
Optimismul domnului Răsăuțeanu părea să ignore un detaliu important: organizatorii nu sugeraseră deloc că ar fi vorba de o „pauză” sau o „relocare temporară”, ci că explorează un concept nou, într-un oraș care le oferă o altă deschidere – București. Acum, lucrurile sunt clare: „Neversea” devine „Kapital”, și rămâne acolo. La Constanța nu se mai întoarce.
Timpul prea scurt și amintirile prea lungi
Într-un oraș în care vara se repetă, calendarul e același și plajele devin tot mai puține din cauza construcțiilor, e greu de crezut că „timpul prea scurt” a fost cu adevărat problema. Dacă există ceva ce administrația locală ar fi trebuit să anticipeze, acela era exact acest scenariu: pierderea unui eveniment care aducea zeci de mii de turiști, promovare internațională și venituri semnificative pentru oraș.
Dar în loc de o mobilizare reală, am avut o declarație de consolare și o promisiune: „ne întoarcem în 2026”. O promisiune care, între timp, s-a dovedit lipsită de orice acoperire.
Constanța – orașul în care festivalurile nu pleacă, doar se reprofilează la București
Poate că viceprimarul Răsăuțeanu chiar a crezut că va convinge organizatorii să revină. Poate că au existat discuții, poate că s-a agreat „principial” o variantă de lucru. Dar realitatea e simplă: niciun festival serios nu-și schimbă numele dacă intenționează să revină. „Neversea” dispare tocmai pentru că legătura cu marea, cu plaja și cu Constanța nu mai există. Și poate nici n-a mai existat de ceva timp.
În locul unui festival care părea „acasă” pe litoral, avem acum „Kapital”, un concept urban, gândit pentru Capitală. Iar Constanța rămâne cu „tradiția de succes” evocată în postări, dar fără nicio garanție că va mai primi vreodată ceva de asemenea amploare.
De la storytelling la story-posting
Ce rămâne după această mutare? O administrație locală care a dormit pe ea, o plajă din ce în ce mai betonată, și câteva postări pe Facebook menite să pară implicare. Din păcate, promisiunile nu țin loc de parteneriate strategice, iar storytellingul optimist nu poate înlocui infrastructura, viziunea și seriozitatea.
Într-un final, Costin Răsăuțeanu ne-a oferit ceea ce ne oferă frecvent politica locală: o poveste frumoasă, spusă prea târziu, despre ceva care nu mai există.