Noul șef al IPJ Constanța: “La CV-ul meu, am nevoie de susținere politică?

În urmă cu puțin timp, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța s-a încheiat mult așteptata conferință de presă, la care a fost prezentat urbei noul șef al Poliției Județene, Comisar-Șef Mădălina-Sorina Vlangăr.

“Sunt absolventă a Academiei de Poliție, promoția anului 2000. Am o experiență de 23 de ani în Poliție” a precizat Vlangăr în deschiderea conferinței de presă. 

Întrebată dacă are un plan managerial, doamna Comisar-Șef a cerut puțină răbdare, până când reușește să-și facă propria evaluare:

“Încep prin a avea discuții cu colegii mei de la IPJ Constanța, ca să am toate reperele exacte. De mâine ne punem pe treabă” a declarat Vlangăr.

Spre finalul conferinței, la care mai mult s-a auzit Chestorul Princial, Benone-Marian Matei, cel care ocupă poziția de Inspectorul General al Poliției Române, doamna Mădălina Vlangăr a dat asigurări că urmează să-i fie publicat și CV-ul pe site-ul instituției.

“CV-ul meu o să-l aveți. Abia am venit la Constanța. O să fie urcat pe pagină și o să-l vedeți” a răspuns Vlangăr la întrebarea unei jurnaliste.

Presa n-a ratat totuși ocazia pentru a sublinia influențele politice exercitate de mult timp asupra Poliției Române, Mădălina Vlangăr fiind întrebată cine o susține politic. Încercând o eschivă de ultimă instanță, doamna Comisar-Șef a răspuns tot cu o întrebare:

“La CV-ul meu, am nevoie de susținere politică? Și de ce aș avea nevoie de susținere politică?

Reamintim faptul că, după anunțul ministrului Cătălin Predoiu, de ieri seară și până în prezent, presa a tot căutat să înțeleagă ce hram poartă domna Vlangăr, și cum anume va fi reorganizat actualul Inspectorat Județean de Poliție din Constanța.

S-a aflat astfel, mai mult pe surse, că doamna Comisar-Șef a fost angrenată mulți ani în diverse activități externe, fiind mai puțin familiarizată cu administrative specifice inspectoratelor județene de poliție, chiar dacă și-a început cariera de jos, după cum a ținut să sublinieze.

Totodată, presa avea să constate lipsa unui CV al doamnei Vlangăr, care deși ne-a reprezentat țara, de două ori, în calitate de atașat de afaceri interne, n-a catadicsit până în prezent să-și publice datele despre educație și carieră. 

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE