Nu intrați în panică! Miercuri vor suna alarmele în toată țara, timp de o oră

IGSU anunță că miercuri va avea loc un exercițiu de alarmare publică. Astfel, la ora 10.00, sirenele de alarmare publică vor fi acționate din nou în toate județele țării.

La Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență aduce la cunoștința cetățenilor faptul că miercuri, în intervalul orar 10.00-11.00, se va desfășura exercițiul de alarmare publică ,,Miercurea Alarmelor”.
“Acesta va avea drept scop antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale, verificarea funcţionării sistemului de alarmare şi, nu în ultimul rând, de pregătire a populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare.
Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării acestui exercițiu, deși poate genera disconfort în rândul populației”, transmite ISU.

Tipurile de alarme folosite de autorități în situațiile ce pun în pericol siguranța cetățenilor sunt reglementate, în momentul de față, prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.259/2006. Este vorba despre alarma aeriană, alarma la dezastre, prealarma aeriană și încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.

Alarma aeriană este compusă din 15 sunete a patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între ele.

Alarma la dezastre, aceasta este compusă din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de zece secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din cinci sunete a opt secunde fiecare, cu pauză de cinci secunde între ele. Practic, acesta este semnalul ce va fi auzit de cetățeni în cadrul exercițiului național de săptămâna aceasta.

Prealarma aeriană este compusă din trei sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din trei sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de șase secunde între ele.

Încetarea alarmei este compusă dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute. Dacă este vorba de sirene cu aer comprimat, semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de un minut.

„În orice situație de pericol, cetățenii se pot adăposti în mai multe categorii de clădiri. În acest sens, Hotărârea Guvernului nr. 862/2016 stabilește la ce construcții este obligatorie existența adăposturilor de protecție civilă. Printre altele, cetățenii se pot adăposti în subsolurile sediilor autorităților și instituțiilor publice locale, clădirilor de comerț, clădirilor de birouri, clădirilor de învățământ sau clădirilor pentru îngrijirea sănătății. Totodată, adăposturi de protecție civilă mai pot fi găsite în subsolurile clădirilor culturale, clădirilor hoteliere, clădirilor de locuit sau în stațiile de metrou”, se menționează în finalul comunicatului IGSU.

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE