Ați trăit vreodată acel moment când, după 30 de ani în care ai fost ignorat total, vine cineva și te întreabă ce părere ai, iar tu te superi? Ei bine, exact asta trăiește acum Constanța. După zeci de ani în care primarii au pus borduri, au furat, au îngropat orașul în betoane și au lăsat clădirile istorice să moară în chinuri, a apărut, în sfârșit, un investitor care întreabă ceva. Și nu orice, ci o întrebare de un miliard de euro: „Dacă v-am face 10 hectare de parcuri, și teatre, terme, spații verzi, restaurante și birouri, ați fi de acord să mutăm gara cu un kilometru mai în spate?”
BOOM! S-a declanșat apocalipsa!
Brusc, constănțenii au descoperit că gara e inima orașului. Ba chiar mai mult! E un fel de Notre-Dame, un fel de Colosseum de la malul mării. Dacă o atingi, se destramă țesătura universului! „Să nu ne luați gara, dom’le! Ce ne facem fără gara noastră iubită?”
Păi hai să vedem ce ne facem! În prezent, gara e cam așa:
Un loc părăsit, plin de gropi și jeg, unde trenurile vin cu trei zile întârziere, iar peronul e perfect dacă ai vreodată nevoie de o doză de nostalgie din anii ’90.
O galerie de artă modernă cu pereți decorați în tehnica „graffiti de boschet”, parfum de urină fină și un aer de gară abandonată dintr-un film post-apocaliptic.
O expoziție de faună exotică – de la șobolani relaxați pe peron până la ciori care îți iau sandvișul din mână.
Dar să nu ne atingem de ea, că e simbolul Constanței!
Când s-a furat orașul, când s-a făcut dezastrul urbanistic din Mamaia, când plajele au fost distruse, când verdeața s-a transformat în dale de beton, nimeni nu a zis nimic. S-a acceptat cu o tăcere de mormânt.
Dar acum, că cineva vrea să aducă un miliard de euro și, culmea, are tupeul să întrebe oamenii ce vor, s-a terminat!
„Plecați cu miliardul vostru cu tot! Ce ne trebuie nouă parcuri și teatre? Noi avem gară, dom’le! GARĂ!”
Adevărul e că problema nu e gara. E mentalitatea.
Pentru mulți, schimbarea e un bau-bau. E mai ușor să te plângi că orașul e mort decât să accepți că poate fi schimbat. E mai simplu să te atașezi de o ruină decât să gândești că poate merită o îmbunătățire.
Și atunci, ce facem?
Simplu. Lăsăm Constanța așa cum e! Fără investiții, fără modernizări, fără nimic. Beton și praf să fie!
Și peste 20 de ani, când o să ne plângem din nou că suntem un oraș uitat de lume, să nu uităm că noi l-am vrut așa.
Pentru că, fraților, Constanța nu vrea bani. Nu vrea dezvoltare.
Constanța vrea doar… gara fix acolo.
