Ministerul Apărării Naționale informează că pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei au fost găsite fragmente care ar proveni de la o dronă.
Potrivit surselor, drona s-ar fi prăbuşit pe un câmp la doar 8 km distanţă de municipiul Brăila.
La faţa locului se efectuează cercetări.
“În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei.
Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, desfășoară vineri, 29 martie 2024, cercetarea incidentului, conform procedurilor operaționale specifice”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naţionale.
Aseară, în jurul orei 22:00, mai mulți cetățeni au sunat la 112, anunțând că s-ar fi prăbușit o dronă pe un câmp în Insula Mare a Brăilei
Potrivit debrăila.ro, craterul format are un diametru de aproximativ 4 metri.