La mijlocul anilor ’30, Luis Dodero, un om de afaceri argentinian, a donat țării sale o veche navă de pasageri.
Construită la finalul secolului al 19-lea la șantierele Glasgow, lungă de 33 de metri, nava s-a numit inițial „TACUARI” iar ulterior, după prima schimbare de proprietar a fost rebotezată „CONCORDE”.
Mai târziu a devenit „VESTA”, ultimul proprietar fiind armatorul croat Nicolas Mihanovich care a utilizat-o la compania de navigație ce purtat chiar numele său.
În momentul în care nava a ajuns prea veche pentru a mai putea fi folosită în siguranță, Mihanovich a vândut-o la preț de fier vechi omului de afaceri Luis Dodero. Acesta din urmă, în loc s-o transforme în oale și tigăi, s-a decis să-i ofere ambarcațiunii o viață nouă.
Astfel, Dodero a recondiționat corpul navei, pe care a construit ulterior o capelă plutitoare, cu ajutorul căreia supușii Bisericii să poată răspândi cuvântul Domnului în locurile greu accesibile, precum insulițele din delta râului Paraná.
Impresionanta tranformare a fost realizată de șantierele navale Rio de la Plata, vechea navă de pasageri devenid prima biserică plutitoare din istoria cunoscută a navigației.
Cu acest prilej, nava a fost botezată „CRISTO REY” (Regele Cristos), fiind lansată la apă pe 21 august 1936, în prezența Monseniorului Felipe Cortesi, însărcinat cu binecuvântarea navei. Întreaga procesiune s-a derulat sub patronajul Anei Berna, soția președintelui argenitian de atunci Agustin Justo.
Prima liturghie la bord
După 48 de ore, pe 23 august, la orele 10 ale dimineții, la bordul a fost celebrată prima dintr-o lungă serie de liturghii ce aveau să fie oficiate pe „CRISTO REY” în anii ce au urmat.
Așa a luat naștere minunata capelă plutitoare, care putea ambarca până la 150 de enoriași, fiind prevăzută cu birou parohial, precum și cu mici cușete pentru preoți și personalul de deservire.
Iar atunci când, de la depărtare, oamenii reușeau să distingă frumoasa clopotniță aluecând pe luciul apei, înțelegeau imediat că nu este vorba de o ambarcațiune obișnuită, ci una cu totul specială, concepută pentru un scop deosebit.
Avea câte cinci ferestre în ambele borduri, decorate cu motive religioase, care ofereau acea ambianță intimă specifică capelelor.
Pe pereții interiori se regăseau câteva picturi de mici dimensiuni dar și o pictură murală mai mare, poziționată în spatele altarului, toate fiind realizate de pictorul argeninian Juan Fusilier, specializat în pictură bisericească.
„CRISTO REY” nu beneficia de propulsie proprie, motiv pentru care, atunci când trebuia să-și schimbe locația, se deplasa mereu doar remorcată.
Pentru satisfacerea manevrelor de navigație era ajutată de remorcherul „EL SALVADOR”, un nume cum nu se putea mai potrivit pentru înalta misiune a acestei nave.
În condițiile descrise, pentru mai bine de 15 ani, bisericuța plutitoare a purtat numele Domnului în cele mai izolate comunități, răsfirate pe diverse insulițe din delta fluviului Paraná.
„CRISTO REY” a funcționat până în 1952, atunci când, în urma unei evaluări tehnice s-a decis să fie dezmembrată.
A fost păstrată totuși cupola clopotniței, lucrată în stil gotic, ce poate fi admirată și-n ziua de azi în fața clădirii Autorității Navale Argentiniene, la confluența râurilor Carapachay și Paraná.
