Viitorul Constanța a pierdut din nou în fața Stelei, 0-1, dar eșecul nu l-a demoralizat pe Gică Hagi. Managerul tehnic al Alb-Albaștrilor a recunoscut că o înfrângere nu poate aduce zâmbete, însă discursul său a rămas unul optimist.
Regele este conștient că munca pe care o depune la club este una de calitate, care are niște coordonate clare, astfel că nu își face griji în privința viitorului echipei mari. Aceasta a fost învinsă pentrua șasea oară consecutiv de Steaua, club despre care Hagi a vorbit mereu cu respect și admirație, subliniind că o formație de calibrul Stelei, cu istoria pe care o are în spate, trebuie întotdeauna tratată cu deferență, indiferent de contextul pe care îl traversează.
Roș-Albaștrii au venit la Ovidiu arătând că se tem de gazde, presingul furibund pe care l-au practicat încă din startul partidei demonstrând acest lucru. Steaua a marcat rapid prin Hamroun, după care a preferat un joc de așteptare, în speranța că va da lovitura pe contraatac.
Echipa lui Hagi a pus stăpânire pe joc, dar de dominat autoritar a făcut-o abia în ultimul sfert de oră, când adversara pierduse un om odată cu eliminarea lui Papp. Viitorul și-a creat câteva ocazii clare de gol, însă Steaua a avut în portarul Niță un înger slavator, iar scorul a rămas intact până la final.
Evoluția elevilor săi îi dă speranțe lui Hagi că raportul de forțe se va schimba în scurt timp, fostul selecționer declarând la final: „Au fost lucruri bune în meciul de azi. Viitorul este o echipă care capătă experiență și care crește de la meci la meci. Am dominat Steaua și în tur, și în retur, dar am pierdut. Va veni ziua când vom câștiga.”
Constănțenii au înregistrat a patra înfrângere în campionat, dar continuă să se mențină pe locul secund, la cinci puncte în spatele liderului Astra Giurgiu, în vreme ce Steaua se află tot pe poziția cincea, însă a redus la trei lungimi distanța față de Viitorul.
Discursul pe care Hagi l-a avut la finalul meciului de luni seară are și darul de a transmite încredere unei echipe tinere, Regele nedorind să intervină nicio sincopă de ordin psihlogic în această ascensiune. Mai mult, echipa sa va da joi un nou examen în fața Stelei, de data aceasta în sferturile Cupei României, astfel că moralul jucătorilor trebuie să fie până atunci la cote înalte pentru ca echipa să obțină victoria mult dorită.
Viitorul va juca tot la Ovidiu, așa că are ocazia să-și ia o frumoasă revanșă în fața propriilor suporteri, într-un meci extrem de atrăgător și pentru pasionații de pariuri online. Cu siguranță, este o partidă care va exercita o anumită presiune asupra echipei lui Hagi, nevoită să dea totul pentru a merge mai departe după eșecul din campionat, însă este clar că felul în care antrenorul său a reacționat după rezultatul de luni reprezintă deja un atu în pregătirea partidei de joi. Este un duel la capătul căruia echipa învingătoare va merge în careul de ași al competiției, un argument suficient de puternic pentru ca Viitorul să ofere o evoluție foarte bună.