Pacienții, victimele Ordonanței 66/2024? Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie au ieșit în stradă

Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie au protestat astăzi în toată țara, iar la București s-au strâns în fața Ministerului Sănătăţii.

Oamenii protestează împotriva proiectului potrivit căruia se dorește trimiterea pacientului direct la kinetoterapeut, fără consult din partea unui medic. Astfel, medicul specialist de Reabilitare Medicală nu va mai face parte din echipa de reabilitare/recuperare medicală, ci va putea fi înlocuit de simpli kinetoterapeuți.

Asociația Profesională a Medicilor de Familie (A.P.M.F.), principalul reprezentant al medicilor de familie din România, își reafirmă opoziția fermă față de prevederile „Ordonanței de Urgență nr. 66/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății”.

Într-un comunicat oficial, A.P.M.F. își reafirmă sprijinul ferm pentru colegii din specialitatea Medicină Fizică și Reabilitare (MFR), ale căror activități sunt grav afectate de implementarea în forma actuală a „Ordonanței de Urgență nr. 66/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății”.

„Timp de un an, opiniile și argumentele medicilor din specialitatea MFR au fost ignorate, deși aceștia sunt singurii cu expertiza necesară pentru a defini corect desfășurarea activității în domeniul lor. În forma sa actuală, Ordonanța 66/2024 contravine unui principiu fundamental al medicinei: „Primum non nocere” – În primul rând, să nu faci rău!.
Permisiunea acordată unor persoane fără pregătire medicală de a diagnostica și stabili
planuri de tratament reprezintă un risc major pentru pacienți. Chiar și cei mai bine pregătiți
kinetoterapeuți nu dețin cunoștințele esențiale de anatomie, semiologie sau farmacologie
pentru a efectua un diagnostic diferențial, a ține cont de comorbidități sau a evita procedurile contraindicate în anumite afecțiuni. După cum spunea marchizul de Talleyrand: „Aceasta nu este doar o greșeală, este o crimă.”
Este indispensabilă implicarea medicului, nu pentru a cenzura, ci pentru a îndruma colegii din profesiile conexe, având mereu în prim-plan interesul pacientului.
A.P.M.A. solicită retragerea definitivă a Ordonanței 66/2024 în forma actuală și inițierea unei dezbateri autentice, care să țină cont exclusiv de propunerile menite să îmbunătățească sănătatea pacienților. Nu trebuie ca interesele personale, orgoliile sau competițiile electorale să prevaleze asupra acestui obiectiv.

Susținem integral și necondiționat revendicările colegilor noștri din Medicina Fizică și
Reabilitare și apelăm la clasa politică să răspundă cu responsabilitate solicitărilor lor
justificate.”, transmite Dr. Cosmin Alexandrescu, președinte APMF.

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE