Președintele chinez Xi Jinping a aterizat în urmă cu trei ore la Moscova. Acesta este așteptat de Vladimir Putin pentru a discuta un eventual plan de pace pentru conflictul din Ucraina.
Președintele Xi a fost așteptat pe aeroportul Vnukovo din Moscova de viceprim-ministrul rus Dmitri Cernîșenko, acompaniat de fanfara militară.
Această întâlnire, tête-à-tête, a fost intens mediatizată în mod intenționat de presa chineză, de unde putem înțelege că președintele Xi a mers în Rusia cu o soluție în buzunar.
Totodată, inițiativa diplomatică a Beijingului, urmărește obținerea unui capital de imagine în fața comunității statelor europene, UE reprezentând principala piață de desfacere a Chinei.
„La invitația președintelui Vladimir Vladimirovici Putin, sunt foarte bucuros să revin în țara vecinului nostru apropiat într-o vizită de stat. Sunt încrezător că vizita va fi fructuoasă și va da un nou impuls dezvoltării sănătoase și stabile a relațiilor chino-ruse” a declarat la sosire președintele chinez.
În pregătirea acestei vizite la cel mai înalt nivel, site-ul Kremlinului l-a citat duminică seara pe Vladimir Putin, folosind următoarea frază preluată din ziarul de stat China’s People’s Daily:
„Suntem recunoscători pentru linia echilibrată a [Chinei] în legătură cu evenimentele care au loc în Ucraina, pentru înțelegerea fondului și a adevăratelor cauze ale acestora. Salutăm dorința Chinei de a juca un rol constructiv în rezolvarea crizei” ar fi declarat Putin.
Așa cum este de așteptat, principalul subiect pe agena discuțiilor va fi probabil conflictul din Ucraina. În acest context, purtătorul de cuvând al ministerului chinez de externe a declarat azi că țara sa urmărește promovarea unui plan de pace:
”China îşi va menţine poziţia obiectivă şi dreaptă cu privire la criza ucraineană, şi va juca un rol constructiv în promovarea negocierilor de pace” a susținut azi Wang Wenbin.
„Punctele planului de pace propus de partea chineză vor fi inevitabil abordate în timpul schimbului de opinii despre Ucraina. Președintele Putin va aduce clarificări exhaustive, astfel încât președintele Xi să poată obține o imagine de primă mână a momentului în care ne aflăm” a declarat purtătorul de cuvând al Kremlinului, Dimitri Peskov.
Ucrainenii cer retragerea rușilor din teritoriile ocupate
Totodată, ucrainenii se declară deschiși unor negocieri de pace doar dacă Rusia promite să-și retragă trupele din teritoriile ucrainene ocupate, cu respectarea integrității teritoriale a Ucrainei:
„Ne așteptăm ca Beijingul să-și folosească influența asupra Moscovei pentru a pune capăt acestui război de agresiune împotriva Ucrainei.
Suntem pregătiți să ne angajăm într-un dialog mai strâns cu China, pentru a restabili pacea în Ucraina, în conformitate cu principiile consacrate în Carta ONU și cu cea mai recentă rezoluție a ONU (Adunarea Generală a Națiunilor Unite) în această chestiune”
Pentru implementarea cu succes a „Planului de pace” al Chinei, primul și principalul punct este capitularea sau retragerea trupelor de ocupație ruse” a scris luni pe Twitter Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.