Primăria Sibiu, tehnică de toaletare a arborilor folosită în premieră

Primăria Sibiu a prezentat în această seară, pe pagina oficială de socializare a instituției, o nouă tehnică de toaletare a arborilor din oraș.

Conform reprezentanților administrației locale din Sibiu, această nouă tehnică „presupune o intervenție mai accentuată în coroana arborelui, cu tăieri care vor da o anumită formă acesteia – în cazul de față se va adopta o formă dreptunghiulară. Pentru a realiza această formă geometrică, pe coroana arborilor se va monta un cadru confecționat din bambus, cu rol de șablon, care va ghida formarea coroanei în următorii ani.”

Primăria Sibiu, tehnică de toaletare a arborilor folosită în premieră

Metodata a fost patentată din dorința de a menține coroanele arborilor „la o anumită dimensiune și distanță față de rețelele de utilități aeriene și față de fronturile caselor și pentru a evita extinderea rădăcinilor care pot provoca daune imobilelor, trotuarelor și carosabilului.”

Cel puțin până la acest moment, din reacțiile publice de pe rețeaua de socializare, cetățenii Sibiului se arată reticenți și consideră inestetică noua abordare peisagistică a primăriei.

spot_img
Dragos Ionescu
Dragos Ionescu
În fiecare lucru pe care-l facem, materializăm frânturi din energia care ne-a întruchipat. Un simplu punct pe o coală albă de hârtie este amprenta noastră asupra Universului, și o dovadă incontestabilă a veșniciei. Nu este metafizică, ci teoria relativității. Atenție deci unde punem punctul. În lumea noastră, un punct poate fi o singularitate sau infinit deopotrivă, în funcție de modul în care este tratat. Punctul trebuie tratat cu discernământ, el nu reprezintă finalul ci un nou început. Fără punct, Universul ar înceta să mai existe, deși se trage dintr-un (.)

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE