Arhitectura și soluțiiile funcționale pe care le regăsim la construcții precum Spitalul Clinic Județean de Urgență sau Gara CFR din Constanța, Teatru de Vară sau fostul centru comercial Perla din stațiunea Mamaia, reprezintă poate cel mai bine modernismul socialist al Constanței postbelice.
Acest stil arhitectural distinct a impus materializarea ideologiei de sorginte sovietică, specifică intervalului 1950 -1980, în construcții pe care le putem admira și, deopotrivă, utiliza și-n prezent.
Marxism-leninismul a fost inserat prin toate mijloacele, inclusiv în dimensiunea arhitecturală și urbanistică, în scopul modelării psihologice a maselor.
Și totuși, în ciuda dimensiunii sale totalitare, regimul sovietic a fost unul modernist, această caracteristică fiind considerată singurul element pozitiv al comunismului. Înfăptuirea “omul nou” sovietic a impus construirea unei noi societăți, de tip urban, care să întreacă prin dimensiuni și valențe realizările anterioare ale monarhiei constituționale. Totul trebuia să fie modern, până și plaja din dreptul Constanței a fost denumită “plaja Modern”.
Așa se face că, modernizarea dorită de comuniști a garantat, într-o măsură importantă, și libertatea de exprimare a arhitecților, manifestată prin forme îndrăznețe, poziționare curajoasă, materiale și culori extravagante, dar desigur, toate acestea în limitele normativelor economice ale epocii.
În Constanța, ne-au rămas până azi mărturie, lucrări precum Complexul Perla din stațiunea Mamaia, magazinul universal Tomis sau Spitalul Județean. Fiecare dintre aceste construcții înglobează atât ideologia socialistă cât și spiritul modernist al epocii, sub presiunea evoluțiilor științifice și sociale.
Alăturarea celor două concepte a dat naștere, aproape pe tăcute, modernismului socialist, un stil cu totul aparte, valoros, și care merită conservat alături de opere arhitecturale din vremuri mai îndepărtate.
Spital cu 900 de paturi și policlinică, la Constanța
Până în anul 1964, la Constanța funcționa, încă din perioada interbelică, vechiul spital comunal “Dr. Sion”, alcătuit din mai multe corpuri de clădire (pavilioane), dar care își dovedise deja limitele.
Astfel, încă din perioada lui Gheorghiu-Dej, conducerea comunistă a decis construirea unui nou spital, multidisciplinar, cu 900 de paturi și policlină.
Titular de proiect a fost numit arhitectul Ion Puşchilă, ajutat de arhitecții colaboratori Doina Chitiuc, Gheorghe Deji, Rodica Dumitraşcu și Józef Tadeusz Kędzierski, preum și de inginerii structuriști Gherasim Metaxa și Ion Zărnescu.
Dacă vechiul spital era amplasat pe Strada Ștefan cel Mare nr. 133, acolo unde regăsim azi Policlinica II și Spitalul de Boli Infecțioase, pentru noul spital s-a ales o poziție mai centrală, la intersecția celor două artere importante de circulaţie: Bulevardul Tomis, care străbate oraşul de la Nord la Sud şi Strada 30 decembrie (în prezent Nicolae Iorga), care lega atunci staţiunea Mamaia de noua gară a orașului.
10 paturi la 1000 de locuitori, în 1969
La determinarea numărului total de paturi s-a avut în vedere, pe lângă indicatorul de creștere demografică, şi situaţia specială determinată de litoral, care sporea în sezon numărul locuitorilor cu cca. 40.000, precum și faptul că, aproximativ 15% dintre bolnavii din regiune urmau să fie tratați tot la Constanța.
De asemenea, s-a mai ţinut seama şi de numărul de paturi şi de secţiile care urmau să funcționeze în paralel, în pavilioanele vechiului spital din Strada Ștefan cel Mare nr. 133, precum secția de boli contagioase (infecțioase).
În funcţie de aceste considerente, capacitatea noului spital a fost stabilită la 900 de paturi, fiind luate în calcul ca necesare 10 paturi la 1 000 de locuitori. Înțelegem astfel că viitorul Spital Județean, cu tot cu secțiile sale extere, putea deservii 90 000 de locuitori.
Constanța anului 2024, deficit de 1200 de paturi
Dacă aplicăm același raționament, Constanța ar avea nevoie în prezent de un spital cu o capacitate de trei ori mai mare decât cea a actualul Spital Județean, proiectat în ’64, sau mai multe secții externe care să suplinească necesitățile populației.
Cu toate acestea, sistemul public de sănătate din Constanța pune la dispoziția locuitorilor doar 1 495 de paturi, acesta fiind numărul total al paturilor Spitalului Județean cu tot cu secțiile externe.
Până la necesarul de 2700 de paturi, calculat după normativele socialiste, ne mai lipsesc 1205 paturi, pe care actuala generație nu are șanse reale să le mai prindă.
Două policlinici la 170.000 de locuitori
Revenind în 1964, arhitecții au mai luat în calcul situația prezentă și viitoare a dezvoltării rețelei de servicii ambulatorii, și astfel a rezultat un indice mediu de 7 consultații pe an pentru fiecare locuitor, adică aproximativ 1 200 000 de consultații pe an.
Cu alte cuvinte, dacă pentru numărul de paturi s-a luat în calcul cifra de 90 000 de locuitori, pentru consultațiile din policlinică proiectanții au avut în vedere 171 428 de locuitori, fiind încluși porbabil și vizitatori din regiune sau turiști.
Pe baza acestor cifre s-a decis construirea a două policlinici cu o capacitate de 600 000 de consultații pe an fiecare, sau 1 800 consultații pe zi.
Prima policlinică, pe care o putem numi „Policlinica I” a fost proiectată să funcționeze în noua clădire a spitalului, iar ulterior, pe amplasamentul spitalului vechi, a fost ridicată actuala „Policlinică II”.
Cuplarea primei policlinici cu staţionarul (corpul spitalului mare) a fost un factor determinant în alegerea amplasamentului, care trebuia să fie central, bine servit de transportul în comun (condiţie necesară atât pentu bolnavii staţionarului cât, mai ales, pentru cei ai policlinicii), şi să aibă o suprafaţă suficientă (100 m2/pat) pentru asigurarea unui microclimat adecvat prin amenajarea de spații verzi.
Un spital în formă de “Y”
Soluţia de plan a noului spital a constat într-un “Y”, format din trei aripi inegale care se întâlnesc în nodul principal de circulație, deservit pe verticală de lifturi și scări, cu vorbitor pe fiecare nivel.
Întregul asamblu al noului spital este format din trei corpuri de clădiri. Primul include staționarul, cu 900 de paturi de spitalizare, dintre care 90 paturi nou născuţi, 50 paturi însoţitori, 50 paturi terapie intensivă, 10 paturi întreruperi de sarcini.
Tot în corpul mare regăsim Policlinica I, având o capacitate de 1 600 – 1 800 consultaţii zilnice, în două ture, și Centrul de recoltare şi conservare a sângelui, cu o capacitate de 100 recoltări pe zi – având cea mai mare cerere din partea staţionarului, dar care satisface în acelaşi timp şi necesităţile regiunii.
Celelalte două corpuri cuprind centrala termică și stația de oxigen, fără de care spitalul n-ar putea funcționa.
Împărțirea pe secții și specializări din 1969
Staționarul a fost gândit pe 10 niveluri, fiecare cu destinație foarte bine definită: la primul nivel se află zona administrativă, vestiarele generale pentru 800 de persoane, bufetul pentru personal şi bolnavi, biblioteca de împrumut, laboratorul de izotopi, prosectura, fizio-balneoterapia, radiologia, urgența şi alte servicii.
Nivelul II cuprindea administraţia, primirile şi Secţia Oncologie formată din 50 paturi dispuse în 20 camere a două paturi, şi 10 camere a un pat, fiecare salon cu grup sanitar propriu, fiind în legătură cu laboratoarele de izotopi şi raze X, terapie profundă şi superficială.
Nivelurile III, IV și parțial V, cuprind 250 paturi ale Secţiei de boli interne, în legătură cu servicul de explorări funcţionale, iar la nivelul V se mai afla Secția de Chirurgie septică, cu 50 de paturi, pe acelaşi nivel cu blocul-operator septic.
La nivelul VI a fost prevăzută Secția de Chirurgie aseptică, cu 100 de paturi, având pe acelaşi nivel blocul-operator aseptic format din trei săli de intervenţii, o sală de gips, sală pentru funcțiile vitale, spălătoare pentru medici, camere de preanestezie, camere de odihnă post-operatorie și sală pentru medici cu bibliotecă.
Nivelul VII cuprindea Secția Ginecologie cu 100 de paturi, cu bloc operator septic, şi 10 paturi în camere a un pat pentru Obstetrică Patologică, cu bloc de naşteri şi acces separat la blocul septic al ginecologiei.
Activitățile nivelului VII au fost gândite în strânsă legătură cu cele de la nivelul VIII, unde a fost amplasată Secția de Obstetrică fiziologică, cu 90 paturi pentru mame, 90 de paturi pentru nou născuţi, săli de alăptare, bloc operator aseptic (comun şi pentru secţia ginecologie) și bloc-nașteri.
La ultimele două niveluri, cumva izolate de celelalte specializări, adică la nivelurile IX şi X a fost inslatată Secția Pediatrie, cu 250 de paturi, din care 25 paturi în camere de un pat, cu grup sanitar propriu.
Toate secțiile sunt cu un etaj mai jos
În prezent, primul nivel este considerat parter în timp ce în plan acesta era primul nivel, motiv pentru care Spitalul are doar 9 etaje, din motive ce țin de numerotare. Cu alte cuvinte, una este în plan și alta s-a pus în practică.
Pornind de la această problemă, împărțirea secțiilor a suferit modificări, de exemplu actuala Secție ORL se află în prezent la etajul 6 (care este 7 în planul arhitecților) motiv pentru blocul operator ORL este, de fapt, o fostă sală de nașteri pentru că în proiect acolo trebuia să funcționeze Ginecologia.
Riscul de contagiune
După cum am arătat, fiecare secţie se sprijină pe nodul central de circulaţie prin care bolnavul poate fi transportat, pe verticală sau pe orizontală, la serviciile de diagnostic şi tratament. Tot din nodul central se poate ieşi în parcul spitalului, cu acces spre magazinele din zonă.
Pe scurt, aceasta a fost gândirea din spatele proiectului de spital în “Y” realizat în perioada 1964-1969, în plină epocă socialistă.
Dacă în 1964 acest spital putea trece drept unul modern, ne aflăm în prezent în situația contrară. Asta deoarece, modul în care a fost proiectat face aproape imposibilă utilizarea unității în condiții de siguranță pentru bolnavi, personalul medical și vizitatori.
Nodul central de circulație, acest punct de rezistență al proiectului, adună mare parte din traficul intern al unității spitalicești, devenind astfel locul de întâlnire al bolnavilor cu medicii, vizitatorii și chiar cu rufele murdare aflate în drum spre spălătorie.
Tot prin nodul central se face și distribuția hranei pentru pacienți, și tot pe acolo revin la bucătărie cărucioarele cu farfurii goale.
În aceste condiții, separarea circuitelor este aproape imposibilă, riscul de răspândire a infecțiilor nosocomiale fiind deosebit de ridicat, atât pentru bolnavi cât și pentru personalul medical.
Evident, același risc exista și-n 1964 la momentul proiectării, dar pentru decidenții acelor vremuri prevala latura economică și mai puțin siguranța oamenilor.
Și dacă ne-am servit de acest spital, cu bune și cu rele, timp de 55 de ani, a venit poate momentul să recunoaștem că este depășit din toate punctele de vedere, la fel cum, cum în 1964, vechiul spital comunal “Dr. Sion” a fost declarat depășit.
