Timpul petrecut în trafic pentru a ajunge de la serviciu acasă, la cumpărături sau în zonele în care au loc evenimente culturale devine tot mai lung. Pe măsură ce orașele se aglomerează, timpul pare că se contractă, iar găsirea unui echilibru între viața personală și cea profesională devine o provocare tot mai mare. O soluție pentru această provocare este oferită și printr-o nouă abordare asupra planificării și dezvoltării urbane, iar conceptul mixed-use răspunde mai bine nevoilor actuale ale comunității. Această abordare ține cont de nevoia oamenilor de a avea în proxmitate mai multe zone de interes, cum ar fi școli, spații verzi, clădiri de birouri, centre culturale sau zone de entertainment și shopping, pentru a facilita mobilitatea extinsă la toate nivelurile.
În România, acest concept a fost dezvoltat, pentru prima dată, în urmă cu 12 ani de grupul Iulius. Proiectele Palas Iași și Iulius Town Timișoara îmbină armonios dezvoltarea urbană, nevoile comunității și soluțiile de mobilitate alternativă, iar un exemplu în acest sens sunt cele peste 1.000 de locuri de parcare pentru biciclete din proiectele Iulius. Mai mult, aceste proiecte au și zone pietonale extinse, dar și infrastructură dedicată pentru mașinile electrice.
Infrastructura, un „partener” important al unui proiect de regenerare urbană
De 12 ani, Palas Iași este un proiect mixed-use care încurajează și susține mobilitatea alternativă. Cu numeroase facilități integrate precum zone verzi, birouri, spații comerciale și de entertainment – proiectul este gândit pentru a reduce nevoia deplasărilor lungi. Locurile de parcare pentru biciclete și infrastructura bine gândită, fac din mersul pe două roți o opțiune atractivă pentru deplasările zilnice. Aceste inițiative promovează un stil de viață activ și sănătos, dar în același timp ajută la reducerea poluării urbane. Totodată, Palas Iași pune accent pe integrarea stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice, oferind astfel o soluție modernă și ecologică pentru locuitorii și vizitatorii care optează pentru vehicule electrice. Infrastructura dedicată acestora contribuie la tranziția către o mobilitate sustenabilă și sprijină eforturile globale de reducere a amprentei de carbon.
Pe lângă facilitățile pentru biciclete și mașini electrice, dezvoltarea infrastructurii din cadrul proiectelor de regenerare urbană include și crearea străzilor care să faciliteze accesul și să îmbunătățească conectivitatea urbană. În Iași, dezvoltatorul Iulius a construit de la zero o stradă care face legătura între centrul orașului și cel mai mare cartier din oraș. Strada predată recent municipalității, reprezintă un exemplu de infrastructură modernă care răspunde nevoilor de mobilitate ale comunității.
În vestul țării, proiectul mixed-use Iulius Town Timișoara pune un accent deosebit pe infrastructură, dar și pe facilitățile pentru bicicliști. Locurile de parcare pentru biciclete sunt adesea ocupate de angajații clădirilor office care aleg să vină la serviciu pe două roți. Pentru a dezvolta și facilita acest obicei, Iulius a amenajat în toate clădirile de birouri construite în proiectele sale, dușuri și vestiare. Nu doar mersul pe bicicletă este încurajat într-un proiect mixed-use, ci și accesibilitatea pietonală, cu alei largi și spații verzi, Iulius Town Timișoara creează un mediu propice pentru deplasările zilnice pe jos sau cu bicicleta. Proiectele mixed use nu se rezumă doar la crearea străzilor, ci și la construirea pasajelor care ajută la fluidizarea traficului. În proiectul de regenerare urbană din Timișoara a fost creat de la zero un pasaj care îmbină infrastructura rutieră și arta urbană, demonstrând cum colaborarea dintre inginerie și creativitate poate duce la realizări benefice pentru întreaga comunitate.
De altfel, proiectele grupului Iulius facilitează conectivitatea urbană. Astfel, prin interconectarea cu sistemele de transport public existente, distanțele dintre proiectele mixed use și stațiile de transport public nu depășesc 200 de m.
Ce se pregătește la Constanța?
Iulius creează soluții de mobilitate alternativă și conectivitate în toate proiectele pe care le construiește, iar în prezent este propus și pentru Constanța un amplu proiect de regenerare urbană.
Cu o investiție de peste 800 milioane de euro, proiectul va integra facilități mixed-use ce includ clădiri de birouri, spații comerciale, parc, grădină botanică, funcțiuni publice, toate interconectate prin rețele de transport public și piste de biciclete. De asemenea, vor fi amenajate numeroase spații verzi pentru a încuraja un stil de viață activ și sănătos. Grupul Iulius își propune să transforme orașul de la malul mării într-un model de dezvoltare urbană durabilă care să răspundă nevoilor moderne de mobilitate și interconectivitate ale locuitorilor săi.