Deputatul PSD Horia Țuțuianu cere demisia urgentă a actualului președinte al Consiliului Județean, Mihai Lupu, după ce DNA Constanța a confirmat că împotriva acestuia s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de luare de mită.
”Demisia, Mihai Lupu! Nu există nicio scuză pentru care acest individ ar putea rămâne în continuare la președinția Consiliului Județean Constanța! După episodul violent, intimidant la adresa polițistului local, iată că președintele CJC este în atenția procurorilor DNA care în această dimineață i-au făcut o vizită acasă, dlui Lupu. Într-un astfel de context, Mihai Lupu nu mai are ce căuta în fruntea Consiliul Județean Constanța. Ne-a arătat în urmă cu ceva vreme adevărata sa față. Spuneam atunci că este tipul de comportament care alimentează corupția și subminează democrația. Iată, procurorii anticorupție au descins astăzi la domiciliul său. Constanța și constănțenii nu merită un astfel de lider!”, a spus Horia Țuțuianu.