Am zis că nu-mi plac cartofii de la ei. Și totuși, m-am întors.
E ușor să vorbești despre lucrurile care-ți plac. Mult mai greu e să recunoști că ai judecat prea repede. Sau că un loc ți-a dat peste nas exact când te așteptai mai puțin.
La Pui pe jar am ajuns prima dată cu speranțe mari. Mi s-a spus că-i bun puiul, că-i proaspăt, că nu-i congelat, că e făcut pe bune, cum se face acasă, cu răbdare. Și chiar a fost. Gustul m-a convins. Dar cartofii… nu. Moi, fără vlagă. Iar eu sunt genul de om care iubește cartofii crocanți, aurii, cu personalitate. Așa că am zis-o: puiul da, cartofii ba.
A trecut ceva timp. Nu mi-am mai făcut drum pe acolo. Dar într-o zi, fără planuri mari, am intrat iar. Poate de foame, poate de curiozitate. Poate ca să văd dacă mi-a scăpat ceva.
Și da. Mi-a scăpat.
Puiul e la fel de bun, dar parcă mai bine dozat. Gust clar, fraged, fără grăsimi în plus, fără nimic inutil. Cartofii? Schimbați. Parcă m-au luat personal. Crocanți, cu gust, exact cum trebuie.
Și, cel mai frumos? Într-un colț de tejghea, discret, am dat peste gogoși. Gogoși ca-n copilărie, simple, calde, cu zahăr pudră și miros de curte cu meri. Gogoși care nu încearcă să epateze, dar te ating exact unde trebuie: în suflet.
Am simțit că s-a muncit. Că cineva chiar a vrut să fie mai bine. Și asta m-a făcut să zâmbesc. Pentru că nu-i vorba doar despre mâncare. E despre ideea că un loc poate evolua. Că părerile pot fi ascultate. Că și criticile, dacă sunt spuse sincer, pot ajuta.
Și da, azi scriu despre un loc pe care l-am criticat cândva. Pentru că merită. Pentru că au crescut. Pentru că gogoșile acelea merită tot binele din lume.
Și pentru că Pui pe jar e genul acela de afacere mică, făcută cu grijă, care nu are bugete de marketing, dar are gust. Are oameni. Are curaj.
Iar asta, în ziua de azi, e mai rar decât pare.
Și nu, acest text nu e o reclamă. Nici vreo colaborare, nici vreun parteneriat ascuns. E doar un gest simplu de corectitudine. I-am criticat pe cei de la Pui pe jar când au greșit — și mi s-a părut firesc să o fac. Dar tocmai de aceea simt că e la fel de corect să-i laud acum, când au schimbat lucrurile și merită.
Pentru că atunci când cineva muncește, se ambiționează și se îmbunătățește vizibil, e păcat să trecem nepăsători.
Uneori, cele mai bune lecții despre gust, onestitate și răbdare nu vin din reclame. Vin din întoarceri.
