Răducu Mazăre, fiul primarului Constanţei, se pregăteşte să intre în lumea bună a proprietarilor de localuri de fiţe din zona exclusivistă din nordul staţiunii Mamaia.
Juniorul va inaugura, împreună cu mama sa, Ianina Petcu, plaja „Audio Cabo Beach”, situată între cluburile Le Gaga şi Le Mama din zona Mamaia Summerland.
Vecinătatea de invidiat cu aceste nume mari ar putea fi şi cheia succesului. Le Gaga este parte a grupului Bamboo, care a deţinut un club în staţiunea Mamaia, demolat ca urmare a unor probleme cu autorizaţiile de construcţie, din iniţiativa fostei ministre a Dezvoltării Regionale, Elena Udrea. Grupul a revenit în Mamaia, în acest an, prin clubul Le Gaga – acesta fiind un brand cultivat în ultimii patru ani.
În anul 2011, Clubul Le Gaga din Bucureşti a fost menţionat în topurile reţelei internaţionale The World’s Finest Clubs. Celălalt vecin al lui Răducu, clubul La Mama, este un alt nume greu de pe piaţa restaurantelor de fiţe din România. Brandul este operat de firma Trotter Restaurant SRL din Bucureşti, deţinută de milionarul Cătălin Mahu.
Trotter operează, la nivel naţional, 10 restaurante La Mama şi trei cafenele sub brandul Cafepedia şi a anunţat intenţia de extindere în Republica Moldova, Cehia, Polonia, Bulgaria şi Grecia. Grupul Trtotter mai deţine în Mamaia şi plaja Martinez Beach.
Revenind la Răducu Mazăre, trebuie să mai spunem că inaugurarea „Audio Cabo Beach” se va face printr-un concert susţinut de Puya, Wikd, Doddy şi Mahia, programat pentru 27 iunie 2013, cu începere de la ora 18.
Fiul primarului Constanţei a declarat, citat de presa naţională, că plaja sa va fi noua senzaţie a litoralului, datorită plantelor decorative şi a sporturilor nautice – în principal flayboard-ing. De altfel, tatăl său, primarul Mazăre, s-a mediatizat intens, la începutul acestei veri, practicând acest sport în zona plajei pe care, acum, o va administra fiul său.