Raportul de sustenabilitate al IULIUS pe anul 2022 – focus pe mediu și comunitate

Grupul IULIUS accelerează politicile ESG implementate cu scopul de a crea proiecte sustenabile, utile comunității și care stimulează dezvoltarea orașelor. Reperele anului 2022, care reflectă efortul companiei în această direcție, potrivit Raportului de sustenabilitate pe 2022, publicat recent, sunt:

  • scăderea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră
  • scăderea consumului total de energie cu 13%
  • reducerea cu 34% a deșeurilor eliminate prin depozitare

*cifre valabile în raport cu 2019

IULIUS își concentrează resursele asupra dezvoltării de proiecte prin care să contribuie la modernizarea orașelor, grija pentru mediu și construirea unor comunități puternice fiind prioritare. Cu 1,2 miliarde de euro investiți în proiectele de regenerare urbană Palas și Palas Campus la Iași și Iulius Town la Timișoara, rețeaua naţională Iulius Mall (Iași, Suceava, Cluj), precum și în două centre de retail de proximitate Family Market în Iaşi, IULIUS a generat valoare şi a stimulat dezvoltarea locală, atrăgând noi investiții prin infrastructura de business creată. „Integrăm continuu cele mai noi soluții în domeniul sustenabilității. Toate clădirile au certificări verzi, folosim materiale cu emisii reduse de carbon, reducem consumul de energie prin panouri fotovoltaice, derulăm proiecte care sprijină educația și antreprenoriatul. Nu în ultimul rând, iubim natura și o aducem în centrul proiectelor noastre, astfel încât lumea să aibă acces rapid la ea. Viitorul va fi și mai verde, pentru că și în proiectele mixed-use pe care le propunem, la Cluj și Constanța, natura va fi elementul central”, a spus Dan Adrian Chelaru, Group Sustainability Officer IULIUS. 

130 de milioane de euro, în soluții de infrastructură şi mobilitate alternativă 

Preocuparea pentru sustenabilitate la IULIUS se traduce prin implementarea conceptului „orașului de 15 minute” în proiectele mixte, un spațiu în care se regăsesc elementele necesare desfășurării activității într-un mod eficient, în care distanțele dintre locul de muncă, magazine, școală, restaurante şi parc se pot parcurge pe jos sau cu bicicleta, reducând timpul pierdut în trafic și poluarea. 

Compania a investit 130 de milioane de euro în soluții de conectivitate, infrastructură, mobilitate alternativă, amenajarea de piste și a peste 1.000 de locuri de parcare pentru biciclete. La Palas, aproximativ 74% din lungimea căilor interne de circulație sunt destinaţi traficului pietonal, iar la Iulius Town Timișoara, 43%. În plus, la parterul clădirilor office sunt amenajate dușuri și vestiare pentru cei care vin la birou cu bicicleta. 

Iulius Town Timișoara

Grupul IULIUS susține adoptarea mobilității electrice, iar în 2022, rețeaua staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice a ajuns la 49 de puncte. 

Grădină urbană pe 45% din suprafața Palas Iaşi 

Palas Iași

Grija pentru mediu se regăsește în toate proiectelor IULIUS. Fiecare proiect din portofoliu, retail sau office, deține certificări verzi sau este în curs de certificare, ceea ce atestă nivelul ridicat de performanță în conformitate cu principiile internaționale de eficiență și sustenabilitate. În ce privește certificatele de performanță energetică, din totalul clădirilor, 68% au primit punctaj maxim (100 de puncte), iar 32% au valori cuprinse între 98-99 de puncte. 

Palas Campus Iaşi iese în evidenţă, fiind în două procese de certificare – EDGE și LEED. Proiectul a obținut, în 2021, primul credit verde din România, de la International Finance Corporation (IFC), divizie a Băncii Mondiale. Palas este singurul proiect din Europa Centrală și de Est care a primit certificarea LEED® Neighborhood Development pentru impactul pozitiv asupra comunității și pentru modul sustenabil în care au fost concepute și construite clădirile. 

O particularitate a proiectelor IULIUS este procentul mare al spațiilor verzi. Compania a creat, prin investiții de peste 17 milioane de euro, 13 hectare de grădini urbane. Doar la Palas, spațiile verzi reprezintă peste 45% din suprafața totală. Grădinile de la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara au devenit ancore pentru comunitate, locuri pentru petrecerea timpului liber, care găzduiesc circa 1.000 de spectacole anual. 

În ceea ce privește deșeurile menajere, IULIUS a reușit să le diminueze cu 31% față de 2019 și să crească volumul deșeurilor reciclabile cu 28% comparativ cu același an. Obiectivul pe termen mediu este scăderea cu peste 50% a deșeurilor eliminate prin depozitare. În acest scop, în 2022, a fost demarat „IULIUS – Zero Waste Program”, prin intermediul căruia se urmăreşte reducerea cantităților de deșeuri generate, atât la nivel organizațional, cât și în relațiile cu partenerii și furnizorii. Totodată, a fost implementat un program pilot care vizează compostarea deșeurilor organice din fiecare centru comercial. 

 Strategie de reducere a amprentei de carbon cu IFC 

În 2022, IULIUS a semnat un parteneriat cu IFC pentru elaborarea unei strategii de decarbonizare a întregului portofoliu al companiei și de atingere a țintei de net-zero emisii. 

În ceea ce priveşte implicare în comunitate, IULIUS a derulat numeroase acțiuni din domeniul ocrotirii mediului, cum ar fi campanii de împădurire, de reciclare a hârtiei, de reutilizare a articolelor vestimentare și de promovare a mobilității alternative, acțiuni caritabile, campanii de donare de sânge și parteneriate pentru susținerea manifestărilor sportive. 

IULIUS a continuat, în 2022, programul de internship, la care au aplicat 129 de studenți. Șapte dintre studenții selectați au fost angajați, la finalul stagiului. 

Despre IULIUS 

Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.  

Portofoliul său cuprinde peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Proiectele sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite. 

În doar zece ani, compania IULIUS s-a impus drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori și operatori de spații office clasa A, construind, sub brandul național United Business Center, poluri regionale de business și comunități creative multinaționale în trei centre universitare importante ale României – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. În total, 15 clădiri verzi, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii și unde lucrează peste 25.000 de angajați. Proiectele IULIUS sunt concepte sustenabile, care integrează grădini ample, aducând natura în mijlocul orașelor, între oameni.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE