Săptămâna trecută, în urma publicării materialului intitulat „Războiul bitumului” zguduie Autoritatea Navală. Se caută un nou director general, ne-am trezit, în doar trei ore, cu următorul drept la replică din partea Autorității Navale Române: la ora 10:30 am publicat articolul, iar la 13:30 a venit pe e-mail dreptul la replică, cu antet, semnat și parafat, cu număr de ieșire și tot dichisul.
Astfel, conducerea ANR transmite că nu se caută un nou director și că „domnul Alexandru Mezei își exercită atribuțiile cu profesionalism, iar speculațiile privind starea sa de sănătate au fost făcute fără ca domniei sale să i se solicite un punct de vedere, așa cum prevede deontologia jurnalistică.”
Cu alte cuvinte, nu se neagă starea gravă de sănătate a actualului director general al ANR, însă a nemulțumit faptul că nu i s-a cerut și „domniei sale” un punct de vedere. Din perspectiva interesului public, se reține că Ministerul Transporturilor, prin ministru, a numit o persoană cu probleme medicale serioase, și care era cunoscute în prealabil, la conducerea unei instituții subordonate.

Conform Codului Muncii, orice angajat trebuie să fie apt medical pentru a putea ocupa un anumit post, cu atât mai mult dacă acesta implică atribuții solicitante. Pe de altă parte, o persoană nu poate fi exclusă de la angajare doar din cauza unei boli, în lipsa unor motive obiective și dovedite privind incompatibilitatea dintre starea sa de sănătate și responsabilitățile funcției. Indiferent de situație, legea prevede că aptitudinea pentru muncă se stabilește printr-un examen medical efectuat la angajare și prin controale periodice. Practic, nici măcar persoana în cauză nu își poate evalua singură starea de sănătate în lipsa unui control medical, care, în acest caz, nu a avut loc.”
Totodată, actuala conducere a Autorității aduce la cunoștința opiniei publice că „ANR acționează conform legii, iar deciziile instituției sunt dictate de normele de siguranță, nu de interese, așa cum insinuează articolul. Orice tentativă de a prezenta măsuri de protecție a navigației drept război economic este nu doar iresponsabilă, ci și periculoasă.”
În materialul publicat, am vorbit despre „războiul bitumului” generat de interesele divergente ale Bitholder SRL (Lesly Tedesco), asocierii Oil Terminal – Euronova Energies (Ciutureanu-Daraban) și Midia International (Constantin D. Moraru).
La acest punct, ANR mai stipulează că „faptul că o firmă sau alta a primit sau nu autorizație pentru operarea bitumului nu ține de vreun joc de culise, ci de respectarea legislației. Certificatul emis pentru Midia International a respectat toate normele legale.”
Bitholder are un alt punct de vedere
Deși ANR neagă existența acestui conflict, nu de aceeași părere sunt reprezentanții societății Bitholder SRL, care, după publicarea aceluiași articol, ne-au trimis la rândul lor următoarea solicitare, pe un ton imperativ:
„Societatea BITHOLDER SRL vă solicită rectificarea articolului publicat „Războiul bitumului”, în care faceți niște afirmații cu care conducerea societății nu este de acord. Astfel, vă solicităm să luați act de punctul de vedere al conducerii societății BITHOLDER SRL:
La dana Midia 8A nu există un terminal de bitum. Descărcarea navei cu bitum Kiymet Ana, de către operatorul portuar Midia International SA, s-a făcut la o dană nespecializată, cu încălcarea OMTI nr. 1750/2024 și a Regulamentului portuar.
Așteptăm confirmarea dvs. cu privire la rectificarea articolului menționat.”

Cu alte cuvinte, Bitholder susține că nu se putea descărca bitum la Midia, deoarece dana Midia 8A nu este specializată în manipularea combustibililor solizi sau lichizi, deși societatea Midia International a primit aprobarea ANR pentru a efectua aceste operațiuni. Avem, așadar, un conflict în care ANR joacă rolul principal.
Ce se ascunde în spatele acestui conflict?
Interesul Bitholder de a păstra monopolul asupra operării cu bitum este evident, la fel cum este și interesul asocierii Oil Terminal – Euronova Energies sau al companiei Midia International. Toată lumea vrea să facă bani. Însă, cei trei și-au conceput foarte diferit structura investițiilor, Midia International devenind cel mai abil competitor, după cum vom vedea în continuare.
Astfel, primii care au intrat pe piață au fost cei de la Bitholder, în vara lui 2022, atunci când Vasile Paraschiv a închiriat de la CN APM, în urma unei licitații, terminalul de bitum al Portului Constanța. A urmat o investiție de 1,5 milioane de euro, în urma căreia Bitholder a obținut un terminal modern, care permite acum navelor să opereze bitum în siguranță.

Mirosind potențialul afacerii, Constantin Moraru, administratorul societății Midia International, a montat în 2024 o instalație de descărcare a bitumului în portul Midia, noul terminal fiind gândit în două faze: în prima etapă operează prin descărcare directă în camioane, utilizând o instalație specializată, urmând ca, ulterior, să inaugureze și facilitățile de stocare, care reprezintă cea de-a doua fază. La finalul investiției, ce urmează să atingă suma de 14 milioane de euro, Midia International va putea opera o cantitate de aproximativ 50.000 m³ de bitum.
Pe de altă parte, asocierea Oil Terminal – Euronova își propune o investiție de 38 de milioane de euro pentru un terminal de bitum cu o capacitate de maximum 30.000 – 35.000 m³.
Cu alte cuvinte, investiția celor de la Midia este de 3,4 până la 4,5 ori mai eficientă decât cea proiectată de Oil Terminal, în funcție de capacitatea reală de operare. Ca să nu mai spunem că Oil Terminal se asociază cu un partener privat, situație care va diminua semnificativ atât profitabilitatea, cât și controlul asupra afacerii.
De asemenea, trebuie menționat că Bitholder a obținut o capacitate de operare de 8.900 m³ de bitum cu o investiție de doar 1,5 milioane de euro, beneficiind, în plus, de un monopol implicit de doi ani, în perioada iunie 2022 – decembrie 2024. Însă, din 2025, va pierde avantajul exclusivității și va trebui să concureze cu jucători mai mari.
Concluziile care se desprind de aici sunt evidente:
- Bitholder va avea nevoie de noi strategii după pierderea monopolului, altfel riscă să fie depășită de Midia International.
- Midia International pare cea mai eficientă investiție, având un cost de 3,4 – 4,5 ori mai mic decât Oil Terminal – Euronova.
- Asocierea Oil Terminal – Euronova poate fi vulnerabilă la concurență, având în vedere costurile ridicate și structura parteneriatului.
Dacă Midia International își finalizează proiectul conform planului, ar putea deveni lider de piață, cu un avantaj competitiv semnificativ. Bitholder va trebui fie să investească suplimentar, fie să găsească un partener strategic pentru a rămâne relevantă. În privința Oil Terminal, rămâne ca investitorii să decidă dacă afacerea este una profitabilă, având în vedere circumstanțele.
ANR nu infirmă ipoteza Șincan
În dreptul la replică transmis, conducerea ANR nu exclude posibilitatea ca Florin Șincan să devină viitorul director general al instituției. Oare de ce?
Motivul pare să fie interesul strategic al celor implicați, având în vedere că Șincan este cunoscut drept un protejat al actualului director, Alexandru Mezei, și un apropiat al liderilor locali ai PSD Constanța.
În contextul unei schimbări la vârful ANR, această tăcere ar putea consolida ideea că Șincan este candidatul ideal pentru funcție, ba chiar unul care să urmeze direcția trasată de mentorii săi, Dumitru Catană și Alexandru Mezei, asigurând o „tranziție favorabilă” celor interesați.
Mai jos este dreptul la replică, așa cum ne-a fost transmis.