Nicoleta Bercaru, consilier județean PSD, i-a solicitat directorului Drumuri Județene S.A. (RAJDP) lămuriri în legătură cu anumite probleme din activitatea companiei.
Directorul Răzvan Zagon s-a prezentat în fața consilierilor județeni și a citit (cu o dificultate ciudată) un răspuns care conținea mai multe minciuni.
Spre exemplu, una dintre întrebările adresate de Nicoleta Bercaru aducea în discuție eventuale plăți efectuate de companie fără viza CFP, cu detalii referitoare la motivare și sume.
La această solicitare, directorul Răzvan Zagon a mințit cu zâmbetul pe buze, spunând că ”La nivelul societății, acolo unde prevederile legale impun, plățile sunt efectuate după ce în prealabil se obține viza CFP. În anul 2023, în cadrul societății Drumuri Județene Constanța S.A., nu au fost înregistrate refuzuri la viza de control financiar preventiv propriu.”
Dacă nu era clar pentru toată lumea că activitatea directorului RAJDP ridică serioase semne de întrebare, vă prezentăm astăzi dovada care arată că directorul Răzvan Zagon a mințit și că la compania pe care o conduce s-au făcut plăți ilegale, pe care astăzi directorul încearcă să le ascundă.