Afacerea pe care o prezentăm în rândurile următoare a fost antamată în anul 2017, când pe fotoliul de director general al Portului Constanța (CN APM) se afla Dan Nicolae Tivilichi iar Ministerul Transporturilor era condus de Stroe Felix, din poziția de ministru – nimeni altul decât președintele PSD Constanța.
Astfel, într-o liniște surdă, pe 12 decembrie 2017 administrația portului Constanța a semnat Contractul de Închiriere nr. 46923 cu societatea Comagra SRL, prin care Portul Constanța a închiriat firmei amintite o suprafață 13,2 hectare (132.446 mp) în incinta Portului Midia-Năvodari.
Nu este vorba de orice teren: cele 13,2 hectare sunt chiar pe malul mării, pe Strada Depozitelor din Năvodari, cu acces direct la danele 9-10-11 ale Portului Midia. Deloc întâmplător, cele trei dane portuare sunt folosite de pescadoarele lui Cosmin Stroe, fiul lui Felix Stroe, și tot acolo a fost organizată zona de ambarcare-debarcare pentru pasagerii catamaranului Alezzi Yacht – una dintre afacerile familiei Zelca.
Pentru a simplifica explicațiile, în imaginea satelitară de mai jos avem conturată cu linie albastră întreaga suprafață despre care discutăm, ce cuprinde inclusiv drumul de acces și danele portuare.
Practic, prin acest contract de închiriere, CN Administrația Porturilor Maritime a cedat societății Comagra SRL, pentru o perioadă de 10 ani cu posibilitatea de prelungire, uzufructul acestui teren deosebit de valoros și bine poziționat imobiliar, ce face parte din “domeniul public al statului.”
Cum de APM a semnat acest contract în scurtul mandat de ministru al transporturilor, de doar 4 luni, a lui Stroe Felix (17 octombrie 2017 – 29 ianuarie 2018)? Aceasta este prima concidență!
Un an mai târziu, pe 15 noiembrie 2018, aceeași societate Comagra reușea să achiziționeze prin contract de vânzare-cumpărare, un teren în suprafață de 4.170 mp (0.41 hectare), tot în Portul Midia. Această aproape jumătate de hectar se încadrează fix în corpul suprafeței de 13,4 hectare care fusese închiriată deja de Comagra, cu un an în urmă de la CN APM.
Cu alte cuvinte, în mod absolut fantastic, societatea Comagra a identificat în incinta Portului Midia, în mijlocul unui teren domeniu public al statului, o suprafață disponibilă pe care a și cumpărat-o.
În plus, conform evidențelor Oficiului de Cadastru, acest teren de 4.170 mp achiziționat de Comagra face parte din categoria de folosință “curți construcții” fiind și împrejumit parțial cu gard metalic la momentul tranzacției.
Rezumând, societatea denumită Comagra – de care probabil nici n-ați auzit – a reușit ca în termen de un an de zile să închirieze 13,2 hectare de la compania de stat Administrația Porturilor Maritime în Portul Midia, și totodată să achiziționeze 4170 de metri în incinta aceluiași port.
Cele două loturi însumează 136.616 mp și acoperă o suprafață importantă a portului maritim Midia, cu drumuri de acces, parcare, cu danele 9-10-11, și bineînţeles cu ieșire directă la acvatoriul portuar.
Adevăratul beneficiar al Comagra este Ion Dumitrache
Obscura societate Comagra SRL își are sediul în Portul Midia fiind administrată și deținută în proporție de 100% de Elena Mușat, născută în 1969 în municipiul Medgidia.
Aceeași doamnă Mușat, întâmplător cum s-ar spune, mai deține și calitatea de administrator la Agora Project SRL al cărei proprietar este George Teșeleanu, nimeni altul decât ginerele lui Ion Dumitrache – președintele organizației municipale a PSD Constanța.
Numele lui Ion Dumitrache este legat indisolubil de Portul Midia încă din perioada anilor ’90. Astfel, împreună cu fostul său coleg de arme Stroe Felix, Dumitrache a privatizat și administrează fostul Șantier Naval Midia prin societatea „2X1 Holding Cape Midia Shipyard.”
Apropo, Dumitrache este tipul cu șapcă Gucci, de mai jos, vorbind cu „electoratul” în parcul de la Casa de Cultură.
De altfel chiar istoricul juridic al Comagra SRL arată că această societate a aparținut tot familiei Dumitrache, fiind deținută în trecut de Ion Dumitrache în persoană și de soția sa, Maria Dumitrache.
Mai mult decât atât, până să-i fie mutat sediul în Portul Midia, societatea Comagra a domiciliat juridic în camera 220 a Hotelului “BTT – Tineretului” din Constanța, imobil ce aparține aceluiași cuplu fericit Stroe-Dumitrache.
Elena Mușat, pavilionul de complezență al grupării Stroe-Dumitrache
În plus, ca un ultim argument, însăși cariera doamnei Elena Mușat trădează relația de lungă durată cu tovarășii Ion Dumitrache și Stroe Felix. Astfel, pe lângă Comagra și Agora Project, Elena Mușat mai deține calitatea de cenzor la General Taxi SA iar timp de 20 de ani s-a ocupat și de contabilitatea societății “2X1 Holding Cape Midia Shipyard.”
Acestea fiind pe scurt datele și faptele, putem afirma că Elena Mușat este cel puțin afiliată grupului economic patronat Ion Dumitrache și Stroe Felix, de aici și ipoteza că adevărații beneficiari ai afacerilor Comagra sunt tot cei doi rezerviști.
Considerând suficiente explicațiile de mai sus, închidem primul cerc al materialului nostru oferind următoarea concluzie: în anul 2017, în scurta perioadă în care Stroe Felix a deținut funcția de ministru al transporturilor, conducerea CN APM aflată în coordonarea aceluiași minister a cadorisit societatea Comagra, contabila Elena Mușat fiind folosită pe post de “pavilion de complezență.”
Port privat și complex hotelier pe terenul statului
După cum probabil ați intuit deja, eforturile celor doi lideri ai PSD Constanța au ca obiectiv final dezvoltarea unui mare proiect imobiliar, chiar unul de lux am putea spune, în Portul Midia.
Discutăm despre o investiție pentru care Primăria Năvodari a dat deja Avizul de Oportunitate Nr. 13356 din 15 ianuarie 2019, considerând deosebit de benefică realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru aprobarea proiectului denumit “Grand Marina + Complex Hotelier.”
Desigur, nu putem trece mai departe fără să amintim că primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru face parte tot din Partidul Social Democrat, iar în 2019 avea nevoie să fie susținut politic pentru o nouă candidatură la primărie. Ați ghicit! Era necesar sprijinul șefilor PSD Constanța, Ion Dumitrache și Felix Stroe. A câta coincidență este asta?
Dumitrache se folosește de “ecologistul” grupării Mazăre
În 2020 a apărut și Raportul de Mediu necesar elaborării PUZ-ului amintit, impactul ridicării unor blocuri pe malul mării (în zona indicată anterior) fiind analizat de firma inginerului Traian Petrescu.
Este același Petrescu care în perioada în care s-a aflat la conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, și-a dat acordul pentru construirea City Park Mall pe trei hectare din Parcul Tăbăcărie. Desigur, implicarea lui Petrescu în acest proiect reprezintă doar o altă coincidență nefericită. Să mai amintim că fix acest „expert de mediu” a fost asociat și cu fugarul Sorin Gabriel Strutinsky, mai are vreun rost?
Revenind la mărețul proiect, Midia Grand Marina urmează să fie compus din următoarele obiective imobiliare și facilități: parcare pentru vehicule, hotel cu wellness center, vile turistice, complex comercial tip mall, restaurante, zonă ambientală cu spații verzi, și nu în ultimul rând, pontoane pentru ambarcațiuni de agrement și atelier de reparații pentru ambarcațiuni. Frumos, nu?
Totodată, zona dispune de reţele de utilităţi, mai exact alimentare cu apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale, terenul liber de construcții fiind gata de lotizare.
Pionul Georgescu. Afaceri bănoase sub umbrela Căpităniei Midia
Anul 2017, cel în care Stroe ajunge ministru, a fost unul plin de noroc pentru Comagra SRL. Dacă până atunci doar două societăți private erau autorizate de CN APM să realizeze servicii de încărcare-descărcare animale vii pentru nave, brusc, din 2017, pe lista scurtă a prestatorilor a fost inclusă și Comagra SRL. Coincidență, nu?
Din acel moment, pe lângă Midia Internațional SA și Eurotranzit 2000 SA, ambele controlate de omul de afaceri Constantin Daniel Moraru, în Portul Midia operarea navelor animaliere a fost acaparată, treptat, de Comagra.
Pentru a-și elimina concurența reprezentată de societățile lui Moraru, Comagra a implementat tarife mai mici cu 50%. Mai précis, în timp ce preţul pentru încărcarea unui animal (ovine) practicat de Midia Internațional era de 1 euro/animal, respectiv (4,55 lei), preţul Comagra SRL era de 2,28 lei.
Grila tarifară ascundea însă grave probleme operaționale, acoperite cu mare sârguință de Căpitănia Midia – structură a Autorității Navale Române care are în atribuții, printre altele, siguranța navigației.
Situația avea să devină străvezie, după ce, în data de 24 noiembrie 2019, nava „Queen Hind” încărcată cu 14.600 oi și furaje s-a scufundat în acvatoriul Portului Midia.
Animalierul era operat de Comagra, iar Căpitănia i-a permis comandantului să se desprindă de cheu în condițiile în care nava era vizibil înclinată spre babord. În minutele ce au urmat dezacostării, animalierul a bandat spre bordul opus, și s-a scufundat la tribord, în ciuda faptului că trei remorchere încercau să-i mențină stabilitatea. Mai jos avem „rezultatul” – o imagine publicată atunci de BBC.
Filiera de la Midia cade mereu în picioare
Acest sinistru cu reverberații internationale a obligat Ministerul Transporturilor, sub ministrul Bode, să constituie imediat o comisie de anchetă.
Astfel, unul dintre primii responsabili indicați în cursul investigațiilor a fost Florin Cristian Şincan, şeful Căpităniei Midia. Cu toate acestea, Alexandru Mezei, directorul de atunci al Autorității Navale Române a preferat să-și piardă funcția de director general decât să-l demită pe șeful Căpităniei Midia.
Explicația acestui fenomen aproape paranormal își are rădăcinile în două chestiuni ținute departe de ochii opiniei publice.
În primul rând, Alexandru Mezei nu putea fi străin de situația de la Midia, pe care o coordonase personal din poziția de șef al Căpităniei Zonale Mamaia în subordinea căreia se află și Midia, cu tot cu șefuțul Florin Șincan. În al doilea rând, și Mezei și Șincan erau PSD-iști, afiliați politic partidului condus de Ion Dumitrache și Felix Stroe.
Iar ca situația să fie și mai cu moț, Florin Șincan este finul lui Daniel Georgescu, directorul de la Canale Navigabile (CN ACN), acesta fiind un alt social-democrat repudiat, instalat în funcție încă de pe vremea lui Nicușor Constantinescu. Daniel Georgescu este finul lui Sorin Strutinsky.
Ca o dovadă a bunelor relații dintre familiile Șincan și Georgescu, precizăm că Elena Șincan, soția lui Florin Șincan, a lucrat până la începutul acestui an la departamentul de achiziții al Autorității Navale Române, pentru ca ulterior să-și organizeze “mutarea” la Canale Navigabile, în grija nașului Georgescu.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu interese bazate în primul rând pe legături de familie, situație ce generează un sistem mult mai periculos față de unul al banalelor legături de afaceri, de exemplu.
Între timp la Midia…
Să nu vă imaginați că la Midia, suprafața deja închiriată de Comagra a rămas cumva pârloagă în așteparea vreunei autorizații speciale.
La momentul publicării acestui material, în acvatoriul de care beneficiază Comagra și-au făcut deja apariția bărcuțe cu vele și șalupe de agrement, pescadoarele lui Cosmin Stroe scot tone de rapane pe zi, catamaranul Alezzi Yacht își ambarcă turiștii dornici de o plimbare pe mare, în timp ce firma lui Jean Paul Tucan aprovizionează danele cu combustibil. Deci treaba merge unsă.
Și tot acolo, la începutul acestui an, pe terenul închiriat de Comagra și-a mutat afacerea și Nicu Roșu, nimeni altul decât Președinte Organizației Județeane de Tineret a PSD.
Denumită Nikki Top Events societatea în cauză deține un cort, amplasat mai nou în buza mării, la Midia, pe terenul închiriat de Comagra de la CN APM. Păi nu folosim noi portul la organizarea de nunți și botezuri?
Așa se face că, viitorul amplasament al Midia Grand Marina a fost vizitat, chiar pe 4 august, de activul de partid al PSD Constanța, care-și organizează mai nou ședințele prin firma Nikki Events a șefului de la tineret. Ce familie mare și fericită, pe banii statului…
În concluzie…
Avem așadar, un fost șef al regiei de apă din Constanța, Felix Stroe, care ajunge ministrul transporturilor. În doar patru luni, sub patronajul acestei instituții, CN APMC îi dă în mare secret 13 hectare de teren partenerului său de afaceri Ion Dumitrache, în pregătirea celui mai mare tun imobiliar din ultimii ani.
Dincolo de această mutare, activitatea portuară a firmelor celor implicați duce la dezastre și tragedii. Nava Queen Hind se scufundă, provocând un dezastru ecologic, iar unul dintre pescadoarele operate de firma fiului lui Felix Stroe se duce la fund, cei cinci membri ai echipajului decedând.
Astăzi, Felix Stroe este senator, autoimpus. Ion Dumitrache conduce organizația municipală a PSD Constanța, la fel de autoimpus, iar Daniel Georgescu a revenit în Consiliul Local și se pregătește de o candidatură la Primăria Constanța. Soția domnului Georgescu este șeful departamentului de proiecte al Consiliului Județean Constanța (CJC). Elena Șincan, fina lui Georgescu, s-a mutat de la ANR la Canale Navigabile.
În vara acestui an, firma Salport Midia SRL, cu acționar unic firma Comagra SRL, a câștigat un contract de salubrizare în Portul Constanța, în valoare de 1 milion de Euro – adică de la aceeași CN APM.
Așadar, băieții noștri sunt încă aici, la conducerea organizației de partid a PSD Constanța, pe care au confiscat-o și pe care refuză să o părăsească. Cum s-o părăsești când influența politică îți aduce asemenea afaceri de sute de milioane de euro?