Rogobete taie în carne vie după nenorocirile descoperite la Armonia: DSP Constanța, acuzată că a protejat o clinică ilegală timp de 16 ani. Cristina Schipor, demisă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat miercuri măsuri drastice în urma tragediei de la clinica privată din Constanța, unde o tânără de 29 de ani a murit în urma unei cezariene.
Controlul efectuat de Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control al Ministerului Sănătății a scos la iveală nereguli grave privind funcționarea blocului operator și a secției de terapie intensivă.

„Nu era o secție ATI, ci o improvizație periculoasă”

Majoritatea concluziilor se referă la un singur lucru: o iresponsabilitate administrativă, așa cum am mai întâlnit în câteva unități sanitare în ultima perioadă. Pare că această lipsă de responsabilitate în modul de avizare al unităților sanitare și în cel de funcționare se reflectă în mai multe locuri și apar, în urma lor, adevărate drame și tragedii care modifică destine și afectează viitorul unor familii. (…) Unitatea sanitară funcționează improvizat, în condiții improprii. Nu e respectată legislația în vigoare.

Unitatea sanitară funcționează într-un imobil care are ca destinație hotel. Primăria Constanța a autorizat o serie de lucrări de intervenție și reabilitare în cadrul acestui imobil în anul 2024. Lucrările sunt în derulare în acest moment, dar unitatea sanitară funcționează din anul 2009. Practic, din 2009 și până în 2025, această unitate sanitară privată a funcționat cu aviz sanitar de funcționare din partea DSP, deși destinația clădirii era de hotel. Nu s-a respectat niciun act normativ în vigoare cu privire la spațiile de spitalizare și la circuitele și fluxurile medicale din cadrul unității sanitare”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, unitatea privată funcționează din 2009 într-un imobil adaptat impropriu, fără a îndeplini cerințele minime prevăzute de lege, dar a fost reautorizată anual de DSP Constanța, fără ca aceste nereguli să fie semnalate.

„Nu înțeleg cum a putut fi emis un aviz sanitar de funcționare din 2009 până în 2025, reînnoit an de an, pentru o unitate care nu respecta aproape nimic din legislație”, a spus Rogobete.

Paturi ATI neautorizate, spații insuficiente și materiale expirate

Controlul a arătat că spitalul avea patru paturi ATI, deși autorizația sanitară prevedea doar trei. Acestea erau amplasate în două saloane mult subdimensionate, cu suprafețe mai mici de 12 metri pătrați per pat, pragul minim prevăzut de lege.

De asemenea, niciunul dintre paturi nu era încadrat oficial într-o categorie de terapie (intensivă, intermediară sau post-anestezică), fapt ce făcea imposibilă verificarea respectării standardelor de personal și echipamente.

Blocul operator dispunea de o singură sală de operații, care nu respecta normele de igienă și siguranță: pereții nu erau lavabili și nu permiteau o dezinfectare corectă.

„Unitatea funcționa în condiții improprii, fără circuite medicale conforme, fără filtre pentru personal și pacienți. Este inacceptabil ca timp de 16 ani să se reînnoiască un aviz fără o verificare reală”, a precizat ministrul.

Deficiențe grave la unitatea de transfuzie și în controlul infecțiilor

Raportul de control menționează că sângele pentru transfuzie era depozitat într-un frigider casnic, nesupus avizării Centrului de Transfuzie Sanguină.
De asemenea, laboratorul privat cu care clinica colabora pentru analize microbiologice nu era acreditat RENAR, iar mai multe produse dezinfectante și materiale sanitare aveau termene de expirare depășite încă din 2024.

„Faptul că sângele era ținut într-un frigider de uz casnic arată o lipsă totală de responsabilitate”, a spus Rogobete.

DSP Constanța, acuzată că a tolerat ilegalitățile

Ministrul a anunțat că Direcția de Sănătate Publică Constanța a permis, timp de 16 ani, funcționarea clinicii în afara legii, prin reautorizări succesive nemotivate.

Ministrul Sănătății a afirmat că Direcția de Sănătate Publică Constanța a „închis ochii” ani la rând și a permis funcționarea unității medicale în afara cadrului legal.

„DSP Constanța a vizat funcționarea acestei unități din 2009 până în 2025, fără respectarea prevederilor legale. Este o situație care are o tentă penală, motiv pentru care am transmis ambele rapoarte de control către DNA și Parchetul General”, a declarat Rogobete.

Ca urmare, directorul executiv al DSP Constanța va fi demis, iar autorizațiile blocului operator și ale secției ATI au fost retrase până la intrarea în legalitate.
Amenzile aplicate depășesc 60.000 de lei.

În prezent, director executiv al DSP Constanța este Ec.Schipor Cristina Mihaela, iar în 2009 era Constantin Dina, care a fost apoi, până în 2022, membru in corpul de control al Ministerului Sănătății.

Posibile paralele cu alte cazuri tragice

Rogobete a comparat situația cu alte tragedii care au zguduit sistemul sanitar — Centrul de Arși de la Floreasca și secția ATI de la Iași — unde, după incidente grave, controalele au descoperit deficiențe majore.

Ministerul Sănătății a anunțat controale extinse la toate spitalele private cu paturi ATI, pentru a verifica respectarea normelor de siguranță.

Reacția Armonia Hospital: „Deficiențe administrative, nu medicale”

Reprezentanții Armonia Hospital au transmis miercuri un comunicat de presă în care afirmă că neregulile semnalate de Ministerul Sănătății au caracter administrativ și tehnic, fără impact direct asupra actului medical.

„Aspectele semnalate vizează exclusiv elemente administrative și tehnice, inclusiv cele aferente contractelor externalizate, și sunt deja în curs de remediere”, se arată în comunicatul spitalului.

Conducerea unității susține că a demarat măsuri de conformare imediat după control și că activitatea medicală continuă în limitele legale, fără a fi afectată îngrijirea pacienților.

„Ne reafirmăm angajamentul față de respectarea legislației și menținerea celor mai înalte standarde profesionale. Siguranța pacienților rămâne prioritatea noastră”, transmite Armonia Hospital.

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE