România conduce lucrările “Memorandumului de înțelegere al Mării Negre”, care încep mâine la Batumi

Administrațiile maritime naționale ale Georgiei, Republicii Bulgaria, Republicii Turcia, Ucrainei, Federației Ruse și României se reunesc mâine la Batumi, cel mai mare port al Georgiei, la lucrările conferinței “Memorandului de înțelegere al Mării Negre” (BS MOU).

Întâlnirea are loc anual, în baza Memorandumului semnat în anul 2000 de toate statele amintite, privind controlul statului portului în regiunea Marii Negre.

Cu ocazia conferinței sunt discutate și adoptate noi prevederi privind numărul inspecțiilor la navele comerciale, asumat de fiecare stat în parte, realizate sub monitorizarea unui Comitet înființat în baza secțiunii 7.1 a Memorandumului.

Prin inspecție, în sensul Memorandului, se înțelege o vizită la bordul navelor în scopul verificării valabilității certificatelor și a altor documente relevante. Totodată, serviciile Port State Control (PSC) ale statelor semnatare sunt obligate să verifice starea tehnică a navei, a echipamentelor utilizate, starea echipajelor și a condițiilor de viață și de muncă de la bord.

Încă de anul trecut, președinția Memorandumului este deținută de statul român, prin Autoritatea Navală Română, anul acesta urmând să fie preluată de Georgia iar ulteior de Republica Turcă.

Ședințele BS MOUS se țin în spatele ușilor închise, discuțiile neavând un caracter public. În mod obișnuit, la finalizarea discuțiilor, Comitetul va emite un comunicat de presă prin care se vor puncta, în linii mari, concluziile discuțiilor.

spot_img
Dragos Ionescu
Dragos Ionescu
În fiecare lucru pe care-l facem, materializăm frânturi din energia care ne-a întruchipat. Un simplu punct pe o coală albă de hârtie este amprenta noastră asupra Universului, și o dovadă incontestabilă a veșniciei. Nu este metafizică, ci teoria relativității. Atenție deci unde punem punctul. În lumea noastră, un punct poate fi o singularitate sau infinit deopotrivă, în funcție de modul în care este tratat. Punctul trebuie tratat cu discernământ, el nu reprezintă finalul ci un nou început. Fără punct, Universul ar înceta să mai existe, deși se trage dintr-un (.)

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE