Să fie Lumină și în „Duminica orbului”!

Săptămâna proaspăt încheiată a marcat în calendarul creștin-ortodox Înjumătățirea Cincizecimii, adică jumătatea distanței dintre Praznicele Împărătești ale Învierii Domnului și Pogorârii Sfântului Duh. Este perioada în care, în loc de bună ziua, creștinii se salută cu „Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!”, respectiv ”Hristos S-a înălțat! – Adevărat S-a înălțat!”. De fapt, conform obiceiului bătrânesc și creștinesc ar trebui să se salute astfel, numai că, încă din Săptămâna Luminată, nu doar formula religioasă este înlocuită cu cea laică, ci și comportamentul „mai bun” este pus între paranteze în așteptarea următorului Post. Totuși, parcă prea repede stingem Lumina, prea repede ne întoarcem la duhul lumii, prea repede le stricăm bucuria cereștilor puteri fără de trup care își doresc să cânte împreună cu noi „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” până la Înălțarea Domnului.
Anul acesta există o „scuză”, campania electorală care, din păcate, scoate ce este mai rău din cei mai mulți dintre cei implicați, simpatizanți și actori politici. A început în Postul Sfintelor Paști, se încheie în chip minunat în Duminica în care în toate bisericile creștin-ortodoxe se dă citire Evangheliei în care este evocată Vindecarea orbului din naștere.
De ce în chip minunat? Pentru că alegerile europarlamentare și locale se desfășoară chiar în această zi, a cărei semnificație i se potrivește ca o mănușă.
Pe scurt, în Sfânta Evanghelie după Ioan, la Capitolul 9, Versetele 1-41, se face vorbire despre două tipuri de orbire: cea fizică și cea sufletească. Iisus Hristos îl vindecă pe cel care nu vedea din naștere cu ochii trupești, însă zărea Lumina necreată cu ochii sufletului curat, și îi mustră aspru pe fariseii care vedeau lumina soarelui, însă nu și pe cea necreată care se afla fix în fața lor.
În istoria alegerilor post-decembriste, o singură duminică a rămas în folclor ca „Duminica orbului”, cea din 20 mai 1990 atunci când Ion Iliescu a fost ales în funcția de președinte al României cu un zdrobitor 85,07% din cei 86,19% prezenți la vot. Contracandidați i-au fost doi dintre cei mai rasați și importanți exponenți ai opoziției de atunci și de după, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. Evident, altfel s-ar fi scris istoria României dacă oricare dintre ei ar fi fost ales în detrimentul lui Iliescu și dacă țara ar fi revenit la forma de guvernare monarhie constituțională.
Numai că, dacă privim retroactiv, pare că în toate duminicile de alegeri a fost întuneric pentru alegători întrucât, într-o proporție covârșitoare cei mai mulți dintre cei aleși au uitat imediat ce au promis și au trecut repede la îmbogățirea personală, din avutul țării.
Cum trebuie să deschidem ochii, astfel încât să vedem precum orbul din Evanghelie, chiar dinainte de a fi vindecat? Evident, în profunzime, și în primul rând pe cei ai inimii, să trecem dincolo de imagini și sloganuri și să căutăm, să simțim esența; iar esența tuturor lucrurilor este Iisus Hristos, Cel prin care toate s-au făcut. Să-L căutăm în toți candidații și să-l votăm pe cel care se apropie cât mai mult de chipul și asemănarea cu El; să căutăm un om blând și smerit cu inima, drept, credincios, empatic, al cărui singur interes personal să fie binele celorlalți, slujitor al Adevărului, un om care dorește să vindece, să crească, să unească. Un om cât mai aproape de Fiul Omului.