Să stăm bine, să luăm aminte la toxina progresistă!

Într-un editorial publicat recent arătam că, dintre toate statele Uniunii Europene, Franța pare să își asume cel mai ferm misiunea de a fi portdrapelul agendei progresiste și să împrumute, astfel, cât mai mult din chipul cetăților vechi testamentare, Sodoma și Gomora. Îmi bazam aserțiunea nu doar pe orientarea homosexuală declarată a premierului Gabriel Attal, numit în funcție de președintele Emmanuel Macron pe 9 ianuarie 2024 ca un „statement” evident de susținere a curentului LGBT, și a fostului său iubit, Stéphane Séjourné, validat ca ministru de externe trei zile mai târziu la propunerea lui Attal, sau pe anchetarea de către proaspătul guvern francez a preotului catolic Matthieu Raffray pentru „îndrăzneala” de a numi homosexualitatea drept „slăbiciune” și de a încadra actul și relația homosexuală în categoria păcatelor, ci mai ales pe faptul că Hexagonul a devenit primul stat european care a reglementat avortul ca drept garantat de Constituție.

Aceste anomalii, care odată așezate în capul statului și al legii pot genera alte malformații societale, coroborate cu adoptarea de către Parlamentul elen a unei legi care reglementează căsătoria între persoanele de același sex și adopția copiilor de către cuplurile homosexuale, conduceau către fireasca întrebare: „oare când ne va ajunge și pe noi otrava progresistă după modelul Franței sau al Greciei?”

Răspunsul a venit, recent, în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților, acolo unde a fost adoptat un proiect legislativ „privind garantarea dreptului la întreruperea de sarcină în minim un spital de stat din fiecare judeţ, direcţionarea pacientelor către spitale şi medici care efectuează procedura, obligarea medicilor care efectuează în sistemul privat procedurile de întrerupere de a le efectua şi în spitalele de stat”, proiect care conține și „prevederi pentru o platformă de educare şi corectă informare în domeniul contracepţiei şi al planningului familial”.

Trebuie spus că inițiativa aparține, cui credeți, unui număr de trei parlamentari ai partidului condus de Dacian Cioloș, REPER, prelungirea formațiunii politice păstorite de Emmanuel Macron atât în Franța, cât și în Parlamentul European, structură care reprezintă și cel mai important susținător al inițiativei de introducere a dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE.

Practic, inițiativa fără reper moral propusă de parlamentarii REPER obligă statul să asigure servicii de întrerupere de sarcină, fără a avea în vedere dreptul la viață al copiilor nenăscuți. Culmea este că din Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților face parte și Subcomisia pentru drepturile copilului care, după cum se poate observa, numai drepturile copilului nu le protejează.

Conform unei cercetări efectuate de Centrul pentru Resurse Juridice în anul 2019, din 158 de spitale publice contactate, numai în 40 de spitale se efectuau avorturi pe tot timpul anului, în 36 de spitale se refuza avortul pe perioada sărbătorilor, iar în 51 de spitale nu se efectuau deloc avorturi”, ceea ce arată că încă mai exista normalitate în sistemul public medical românesc. În 2021, conform datelor oferite de INS, în România au fost efectuate 13.868 întreruperi de sarcină, dintre care 38% în sistemul public și 62% în cel privat. În contextul în care, tot în 2021, în 11 județe nu se efectuase niciun avort în sistemul public, situație coroborată cu faptul că în cel privat o astfel de procedură se efectuează contracost, devine destul de limpede că odată garantat acest drept la stat, raportul se va inversa, numărul total va crește, iar scâncetul copiilor chiuretați îi va face să plângă și mai tare pe îngerii și sfinții lui Dumnezeu.

Momentan, medicii se mai pot apăra invocând art.34 din Codul de Deontologie Medicală al CMR care prevede „(1) Refuzul acordării asistenţei medicale poate avea loc strict în condiţiile legii sau dacă prin solicitarea formulată persoana în cauză îi cere medicului acte de natură a-i ştirbi independenţa profesională, a-i afecta imaginea sau valorile morale ori solicitarea nu este conformă cu principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic, cu scopul şi rolul social al profesiei medicale.”; însă odată adoptată legea care garantează efectuarea întreruperii de sarcină în sistemul public, acest articol nu îi va mai putea apăra nici pe ei, nici pe copii, întrucât un Cod nu poate bate o lege.

Sigur, de la votul pentru al Comisiei pentru drepturile omului, culte și  problemele minorităților naționale și până la o rezoluție similară în plenul Camerei Deputaților, drumul este lung și, de preferat, înfundat, așa cum ar trebui să fie și drumul formațiunii REPER către pragul electoral. Este de dorit ca Parlamentul României și electoratul să înțeleagă pericolul emanat de toxina progresistă și să acționeze în consecință: primii să respingă, ab initio și in corpore, toată legislația „woke”, ceilalți să trimită acasă toate partidele susținătoare ale maladiei care țintește fundamentul moral, normal și sănătos al acestei lumi.

spot_img
Mihai Petre
Mihai Petre
Și-a început activitatea ca jurnalist în anul 1993, la Radio Costinești Constanța, apoi, un an mai târziu, la Radio Pro FM Costinești; după anul 1995, a făcut parte din echipa celui mai ascultat post de radio național și local, Radio Contact, și.a încheiat cariera radiofonică la Uniplus Radio în anul 2000. A trecut prin redacția ziarului Observator, a fost editorialist al cotidienelor Ziua de Constanța și România Liberă - ediția de Dobrogea. A continuat ca purtător de cuvânt al Prefecturii între anii 1998 și 1999 și al Consiliului Județean între 1999 și 2004. A bifat in carieră funcții precum șef de cabinet parlamentar, consilier județean, director de instituție publică. In ultimii patru ani a fost consilierul lui Decebal Făgădău, poziție din care s.a remarcat ca fiind unul dintre puținii oameni raționali de pe lângă fostul primar și cu care se putea dialoga oricând. Experiența politică de peste 18 ani și cea administrativă de peste 10 ani fac din Mihai Petre unul dintre cei mai buni analiști politici și cunoscători ai administrației locale constănțene.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE