Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii, obiceiuri și superstiții

Biserica Ortodoxa sărbătorește astăzi una dintre cele mai mari minuni ale Domnului nostru Iisus Hristos și anume învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, cel care era mort de patru zile. În aceasta zi se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor. Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. 

Îndată ce l-a chemat Hristos pe nume, Lazăr a ieşit viu din mormânt, revenind la această viaţă din care plecase, asemenea unui om trezit dintr-un somn adânc.

Gospodinele pregătesc de Sâmbăta lui Lazăr plăcinte de post, din care împart şi vecinilor sau rudelor. Tradiţiile populare susţin că azi nu se spală, nu se calcă și nu se fac treburi în gospodărie.Totodată, în această zi se pomenesc cu colivă cei trecuți în neființă, Sâmbăta lui Lazăr numindu-se și ziua Moșilor de Florii.

În unele părți ale Transilvaniei se fac, în această zi, pâinișoare de grâu, împletite în spirale, numite florii. Se împart băieților săraci din vecini, de sufletul morților. Se duc la o casă atâtea pâini câți copii sunt. Uneori se duc două pâini în plus, pentru părinți, iar dacă sunt în casă și bătrâni, și pentru aceștia.

În Banat, este datina ca în toate casele să se coacă atâtea pâini de grâu câți membri are familia, pâinile având mărimi variate, conform vârstei membrilor ei. Se împletesc din aluat de grâu și se înfrumusețează pe deasupra cu cununi, cruci ori alte figuri tot din aluat.

În Dobrogea, este datina de a se aduna în Sâmbăta lui Lazăr trei fete mici de 12 ani, dintre care una se împodobeşte pe cap cu beteală, făcându-se că este mireasă, a doua se leagă la cap cu un tulpan şi a treia ţine un paner cu ouă în mână; astfel merg apoi pe la case şi dau ouăle de pomană.

Potrivit tradiţiei creştine, de Moşii de Florii, se dă de pomană fructe, legume şi colaci de post, dar şi colivă sau sarmale de post.

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE