Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța – zona Centrală, RAJA S.A. va sista furnizarea apei din această seară – 18 noiembrie 2024, ora 22.00, până marți – 19 noiembrie 2024, ora 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrală: perimetrul delimitat de străzile Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis –  Călărași, cu punctele termice aferente, inclusiv zona străzii Atelierelor;
  • Stadion: porțiunea delimitată de străzile bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja – Primăverii – Ion Raţiu – bd. Tomis;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Țepeş Vodă – Ion Lahovari, precum şi consumatorii arondaţi punctelor termice 102, 103, 106;
  • strada Poporului – tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente (Talazului, Panait Holban, Salcâmilor, Eremia Grigorescu);
  • bd. Tomis cuprins între bulevardele Alexandru Lăpuşneanu şi Mamaia, dar și consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân arondaţi punctului termic 104;
  • consumatorii arondați punctului termic 120 de pe bd. Tomis (segmentul delimitat de intersecțiile cu străzile Adamclisi şi Soveja).

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele:

  • Peninsulă – Piața Ovidiu;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari;
  • Tomis Nord parţial, zona delimitată de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja.

În anumite intervale orare, în funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată.

Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Investiția face parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: ” Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, în valoare totală de aproximativ 85 de milioane lei.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE