Aflat în plină campanie electorală, micuțul șef de la Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a trecut din nou la ce știe el mai bine. Adică să-și folosească funcția pentru a lovi în adversarii politici. Așa au ajuns reprezentanții instituției pentru a treia oară (după ce instanța le-a respins acțiunile de două ori) la Primăria Constanța, acolo unde au invitat, printr-o confuzie gravă, reprezentanții Consiliului Local, la discuții legat de regulamentul de parcări.
Deși în urma acestei invitații, în mod normal, ar fi trebuit ca în următoarea ședință de Consiliu Local, să fie desemnat un reprezentant care să dea curs acestei invitații, tânărul consilier independent Andrei Popescu n-a mai așteptat și s-a dus de capul lui să aibă o discuție cu bossul de la CJPC.
Situație care evident că nu i-a plăcut lui Horia Constantinescu, pe care-l interesează să se ia la trântă cu Babu și Făgădău, nu să-l asculte pe Andrei Popescu. Așa că, după două vorbe și trei minciuni, l-a dat afară din birou pe consilierul local venit în vizită. Cum a decurs discuția ne spune chiar Andrei Popescu:
”Așa cum am promis, astăzi m-am prezentat la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor pe tema presupusei încasări nelegale a taxei de parcare de către administrația locală. Am purtat un dialog civilizat cu domnul comisar-șef adjunct în cadrul căruia i-am explicat diferențele dintre hotărârea care reglementează Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța, anulată de instanță, și hotărârile care fac referire la taxele și impozitele locale, respectiv tarifele de închiriere, aflate în vigoare. I-am spus că, din punctul meu de vedere, taxa de parcare este în continuare percepută legal, chiar dacă nu mai există sancțiuni pentru neplata acesteia și că ar trebui diversificată modalitatea de colectare.
Mai mult, cred cu tărie în utilitatea și normalitatea perceperii unor taxe/tarife în scopul utilizării domeniului public și privat al municipalității, chiar și a sancțiunilor pentru neplată, pentru că orașul nu poate fi împărțit în șmecheri neplătitori și “fraieri” plătitori. Dacă vrem un oraș ca afară trebuie ca și noi, cetățenii, fără excepție, să ne comportăm ca cei de afară.
Repet, întreaga discuție a fost una agreabilă, până când l-am rugat să nu mai folosească instituția în scop electoral, moment în care m-a poftit afară din birou. Știam din auzite că domnului Horia Constantinescu nu îi plac criticile, acum știu și din văzute. Mă așteptam de la un om cu experiența de viață și profesională a domniei sale să fi înțeles până astăzi că nu toți cei care te laudă îți vor binele și nu toți cei care te critică îți vor răul. Chiar și așa, îi transmit domnului Horia Constantinescu și tuturor celor care au întrebări că mă voi prezenta de fiecare dată când voi fi invitat pentru a aduce lămuriri și a răspunde cu privire la activitatea Consiliului Local Municipal în general, și a mea, în particular.”