Smaranda Țîru, în vârstă de 33 de ani, fiica fostului președintele al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Daniel Constantinescu, a îmbrăcat ieri rochia de mireasă.
Smaranda este deja căsătorită, din 10 iunie 2017, cu Vlad Edward-Flavius Țîru (32 de ani), și au împreună doi copii.
Cu toate acestea, Smaranda a îmbrăcat sâmbătă pentru prima dată rochia de mireasă, având în vedere că în vara lui 2017 cei doi soți au sărbătorit doar cununia civilă.
Mai jos avem câteva imagini postate pe o rețea de socializare, în care Smaranda apare în rochie de mireasă, în timp ce soțul acesteia pare pregătit pentru rolul de ginerică, desigur, la volanul unei decapotabile.
Petrecerea a avut loc la restaurantul Le Premier din stațiunea Mamaia.


Mașini scumpe și investiții imobiliare
În timp ce Smaranda Țîru, fostă Constantinescu, s -a ocupat în ultimii șase ani de creșterea copiilor, Vlad Țîru apare asociat în patru societăți comerciale, dar fără rulaje deosebite.
În ciuda situației financiare aparent precare, Vlad Țiru conduce totuși un Mercedes Maybach în valoare de aproximativ 150.000 de Euro și investește milioane de Euro în Mamaia, pe malul lacului Siutghiol. Asta deși, după cum precizează datele publice din scriptele ANAF, profiturile societăților sale sunt fie modeste, fie inexistente.
Astfel, în vara lui 2022, Smaranda și Vlad Țîru, fiica și ginerele fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, au depus la Agenția pentru Protecția Mediului un memoriu de prezentare ce prevede construirea unui bloc compus din 5 scări pe o suprafață măsurată de 8645 mp.

Discutăm de un total 220 de unități locative dintre care 90 vor fi garsoniere, 127 apartamente cu 2 camere și 3 apartamente cu 3 camere.
Indiferent de situație, profităm de ocazie pentru a le ura celor doi Casă de Piatră!