Sorin Strutinsky săltat de DNA. Începutul sfârșitului?

UPDATE. Jurnaliștii de la Evenimentul Zilei oferă detalii legate despre motivele pentru care Sorin Strutinsky ar fi fost ridicat de procurorii DNA.

Potrivit unor surse judiciare,  în cursul anului 2012, Sorin-Gabriel Strutinsky  a pretins de la un om de afaceri, denunţător în dosar, o sumă de bani, precizată sub aspectul cuantumului ca reprezentând un procent de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către S.C. Argos Industrial S.R.L. (ca parte a unui consorţiu de firme), în temeiul contractului nr. /11.12.2012, încheiat cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa (dragaj de întreţinere pe Canalul Dunărea – Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari).

  • În schimbul sumelor de bani pretinse, sursele judiciare arată că Sorin-Gabriel Strutinsky , prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa, a promis că va determina funcţionarii instituţiei ultim menţionate să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului, faţă de S.C. Argos Industrial S.R.L. Pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, consorţiul de firme din care făcea parte S.C. Argos Industrial S.R.L., a încasat preţul lucrărilor executate (12.744.039 lei şi tva aferentă de 3.058.569,53 lei), în baza contractului antemenţionat.
  • Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, Sorin-Gabriel Strutinsky  a primit de la denunţător, suma de 635.886,80 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale S.C. Argos S.A., în conturile bancare ale societăţilor comerciale indicate de către cel prim menţionat, respectiv SC Sisteme Internationale de Afaceri SA, SC Panel Building System SRL, SC CDS Project SRL, SC Classic SRL şi SC New Open  Sector SA.
  • De asemenea, mai susțin sursele citate, Sorin-Gabriel Strutinsky  a primit în numerar şi suma 25.000 euro, urmând ca diferenţa de încasat – în cuantum de 112.000 lei, să fie achitată în cursul anului 2015;

Sorin Strutinsky, prieten și partener de afaceri cu Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre, a fost săltat în cursul acestei dimineți de procurorii DNA București. Informațiile, deocamdată venite pe surse, indică faptul că procurorii ar urma să-l pună pe omul de afaceri sub învinuire pentru fapte de corupție și trafic de influență.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE